„Curând după funeraliile lui Lama Tseten, am urcat la mânăstirea Yamdrok. Ca de obicei, am dormit alături de maestrul meu, în camera sa și îmi aduc aminte că în noaptea aceea am urmărit tremurul umbrelor aruncate pe ziduri de lămpile cu unt. În timp ce toți ceilalți dormeau adânc, eu am rămas treaz și am plâns toată noaptea. Am înțeles în noaptea aceea că moartea este reală și că au va trebui de asemenea să mor. Pe când zăceam acolo, gândindu-mă la moarte și la propria mea moarte, din toată tristețea mea a început încet să răsară un sentiment adânc de acceptare și odată cu el hotărârea de a-mi dedica viața practicii spirituale.
Astfel am început să privesc în față moartea și implicațiile sale de foarte tânăr. Nu mi-aș fi putut imagina pe atunci câte feluri de morți aveau să urmeze, îngrămădite una peste alta. Moartea care a fost pierderea tragică a țării mele, Tibetul, după ocupația chineză. Moartea care este exilul. Moartea de a pierde tot ce familia mea și cu mine am posedat. Familia mea, Lakar Tsang, se numărase printre cele mai bogate din Tibet. Încă din secolul al XIV-lea fusese renumită ca una din cele mai de seamă binefăcătoare ale buddhismului, susținând învățătura lui Buddha și ajutându-i pe marii maeștri în strădaniile lor.
Dar moartea cea mai zguduitoare urma să vină – cea a maestrului meu Jamyang Khyentse. Pierzându-l, am simțit că mi-am pierdut fundamentul existenței. S-a întâmplat în 1959, anul căderii Tibetului. Pentru tibetani, moartea maestrului meu a fost o a doua lovitură devastatoare. Iar pentru Tibet, a marcat sfârșitul unei ere.”
Cartea Cartea tibetană a vieții și a morții poate fi achiziționată de la: