Hayden St. Clair stătea singur în camera de lucru din casa închiriată, citind la lumina lumânărilor.
– „Misteriosul M.C. în persoană a fost văzut ieri ascunzându-se într-o prăvălie de pe Bond Street”, citi el cu voce tare din cea mai recentă ediție a renumitei Gazette. O păcăleală bună, murmură el, având în vedere că nu am ieșit din casă de luni. Întoarse pagina ziarului, căutând continuarea. „Există unele persoane care speculează că vizita sa ciudată în Londra ar fi fost planificată în așa fel încât să coincidă cu începutul sezonului și invazia de tinere frumoase și îmbujorate, dornice să se alăture Vânătorii de Soți.
Hayden se cutremură, imaginându-și o biată vulpe în haine de seară trântită la pământ de o haită de debutante hlizite.
– „Dacă într-adevăr M.C. a decis să-și caute o nouă mireasă, permiteți-i acestui observator umil să sugereze o nuanță adecvată pentru rochia ei de nuntă – negrul.”
Izbucni într-un hohot zgomotos – pe jumătate amuzament, pe jumătate dezgust.
– Al naibii de deștepți. Gloată jalnică.
Ținu broșura deasupra lumânării, așteptând cu răbdare, până când marginile începură să se răsucească, apoi se aprinseră. Aplecându-se în față pe fotoliul tapițat cu brocart, o aruncă pe grătarul rece, uitându-se, nu fără satisfacție, cum ardea împreună cu edițiile din acea zi a ziarelor The Times, St. James Chronicle, Courier și Spy. Ar fi fost mai ușor să scape de ele dacă s-ar fi deranjat să aprindă lemnele pe care unul dintre lachei le pregătise în șemineu; dar, în comparație cu vânturile aspre care biciuiau landa Bodmin, vremea rece și umedă din Londra părea extrem de blândă. Se afla în Londra de doar două săptămâni, dar deja îi lipseau aerul sărat al mării și strigătul ascuțit al pescărușilor care se roteau deasupra talazurilor înspumate.
Se întrebă ce ar scrie bârfitorii dacă ar ști că venise în Londra să-și caute o femeie, însă nu o soție. Dacă misiunea lor de a-l discredita nu ar fi fost încununată de succes, poate că ar fi reușit s-o găsească.
The Tatler mersese până într-acolo încât îl acuzase că părăsise Cornwall pentru a scăpa de fantomele sale. Spre deosebire de bârfitorii profesioniști, nu era atât de nebun încât să creadă că fantomele ar putea rămâne captive între stânci abrupte, în lande bătute de vânturi. Era foarte probabil ca ele să tragă cu urechea la o partitură melancolică a lui Schubert, dusă de vânt printr-o fereastră deschisă de pe Bedford Square. Dădeau târcoale într-o adiere de parfum floral, care se ținea cu încăpățânare de haina lui mult timp după ce se atinsese ușor de purtător pe trotuarul aglomerat. Le urmăreau pe tinerele frumoase cu chipuri proaspete care se plimbau pe lângă magazinele de pe Regent Street, buclele lor săltărețe și pălăvrăgeala exuberantă aducând un zâmbet plin de plăcere pe buzele fiecărui bărbat care trecea pe-acolo.
Pe fiecare bărbat prea inocent să-și dea seama că plăcerea unui bărbat era foarte probabil să se dovedească a fi pieirea altuia.
Hayden zărise o astfel de creatură chiar în dimineața aceea – un spiriduș cu părul de aur, care coborâse dintr-o trăsură cu blazon și intrase în casa de alături, aruncându-i o provocare zeflemitoare fetei care mergea greoi în spatele ei. Le privise de la fereastra dormitorului său aflat la etajul al doilea, cu degetele înțepenite în încercarea de a-și înnoda eșarfa. Cu toate că trântise fereastra și trăsese draperiile grele ca să nu-i mai vadă chipul ispititor, râsul ei îl urmărise tot restul zilei.
Se ridică, îndreptându-se spre cufărul elegant din piele cocoțat pe marginea biroului. Îi fusese adus chiar în acea dimineață. Îl deschise și privi conținutul ascuns în interiorul căptușit cu catifea. Părea o consolare jalnică în comparație cu comoara pe care sperase să o găsească. Ar fi putut la fel de bine să rămână în Cornwall, își spunea el, dar misiunea sa de căutare părea prea importantă pentru a avea încredere într-un secretar sau un avocat, oricât de discret ar fi fost. Dădu să închidă capacul cu benzi de alamă, apoi se opri, șovăind în mod ciudat să ascundă conținutul cufărului.
Tocmai îndesa niște cărți și registre în valiza deschisă pe cealaltă parte a biroului, când auzi o bătaie în ușă. Hayden o ignoră, știind din experiență că, dacă ar fi așteptat suficient de mult, indiferent cine era ar fi plecat. Le dăduse liber servitorilor la scurt timp după ceai, hotărând că le-ar prinde bine să se bucure de ultima noapte în Londra, chiar dacă el alesese să nu iasă.
Bătaia cu ciocanul de alamă insistă – fermă, sigură și neobosită. Cu răbdarea pusă la încercare, Hayden îndesă ultimul registru în valiză. Traversă furios foaierul până la ușa din față, pe care o deschise cu violență.
Scepticismul său referitor la existența fantomelor dispăru în acel moment.
O nălucă venită din propriul său trecut se odihnea sprijinită de balustrada de fier a terasei, cu o aureolă de păr blond-argintiu în lumina cenușie a felinarelor cu gaz. Hayden nu-l mai văzuse pe Sir Edward Townsend de patru ani, din ziua de toamnă furtunoasă în care Hayden își înmormântase soția în cripta familiei Oakleigh. Deși înmormântarea lui Justine trebuia să fie privată, Hayden nu se îndurase să-i întoarcă spatele lui Ned. La urma urmei, și Ned o iubise.
Nu-i interzisese lui Ned un ultim rămas-bun, dar părăsise cimitirul fără a schimba vreo vorbă cu el.
Fusese o vreme când prietenul său l-ar fi îmbrățișat și l-ar fi bătut puternic pe spate. Acum, atitudinea rigidă a lui Hayden făcea ca un astfel de gest să fie imposibil.
– Ned, spuse Hayden rece.
– Hayden, răspunse Ned, cu o expresie prefăcut batjocoritoare.
Înainte ca Hayden să poată protesta, Ned își făcu drum pe lângă el și apoi până în foaier, răsucindu-și bastonul între degetele abile. Arăta aproape la fel ca băiatul de doisprezece ani pe care Hayden îl cunoscuse la Eton în urmă cu atâția ani – cu picioare lungi și impecabil de la vârfurile cizmelor Wellington lustruite până la tunsoarea scurtă în stil grecesc.
– Intră, spuse Hayden pe un ton sec.
– Mulțumesc. Cred că voi intra. Ned se întoarse, lovind cu vârful bastonului podeaua de stejar. Nu puteam să te las să te furișezi din Londra fără să ne revedem. Poate că majordomul tău a fost neglijent. Te-am căutat în fiecare zi în ultima săptămână și încă nu am primit vreun răspuns. Privirea sa căzu pe masa din hol, unde se afla un vas de argint plin cu cărți de vizită și plicuri din pergament subțire, dintre care nici unul nu fusese deschis. Ah… văd că nu majordomul este cel neglijent, ci eu. M-am bazat prea mult pe educația pe care ți-a dat-o mama ta, Dumnezeu să-i odihnească sufletul drag.
Cartea O noapte compromițătoare poate fi achiziționată de la: