„Nu, raționamentul acesta nu era perfect. Nu era suficient. Ea ar fi alergat, e adevărat, la chemarea doamnei Ermelina, și ar fi venit în pat cu el, dar totul se reducea la o jumătate de oră, maximum o oră, pentru ea era doar un intermezzo pasional, pe care-l rezolva cu politețe, dar și cu cea mai mare rapiditate posibilă. (Dorigo își dăduse foarte bine seama că nu o făcea să juiseze, când îi săruta sexul, Laide ținea ochii închiși, concentrată, cu buzele întredeschise, dar în rest nici un freamăt, nici un suspin, nici un geamăt, oricum mai bine așa decât în dezgustătoarele comedii ale unor prostituate convinse că în dragoste toți bărbații trebuie să fie fără nici o deosebire niște cretini perfecți.) O jumătate de oră, maximum o oră cu el, de două ori pe săptămână. Dar în rest? În toate celelalte ore ale zilei și nopții? Unde mergea? Pe cine frecventa? Adevărata-i viață, speranțele, distracțiile, bucuriile, vanitățile, iubirile, ea era în altă parte, nu în scurtul răstimp petrecut cu Antonio. Acolo era cu adevărat ea, acolo era tot ceea ce ar fi vrut să știe despre ea, acolo era fascinația misterioasă, deopotrivă josnica și scârnava lume interzisă lui. De pildă, câtă îndârjire când, după ce făceau dragoste, el îi propunea s-o conducă acasă cu mașina, iar ea spunea nu, trebuia să se mai oprească puțin la doamna Ermelina ca să probeze ceva, în realitate rămânea să aștepte un alt client. Ori, dacă întâlnirea se petrecea seara, ea pleca înaintea lui, o așteptau la teatru, de pildă, ori nu voia să se întoarcă acasă târziu, dacă nu, ce scandal ar fi făcut sora ei, sau era așteptată jos, în mașină, de o prietenă.
Şi apoi nu era nicidecum adevărat că Laide, pentru a câștiga zece, cincisprezece mii de lire, ar fi oricând la dispoziția lui. Întâlnirea de astăzi, de exemplu, era fixată pentru două și jumătate, iar Ermelina i-a spus la telefon că fusese aseară s-o caute la Due și luase anume o prietenă ca s-o însoțească, iar Laide a spus că va veni la două și jumătate și Antonio a venit la două și jumătate și acolo era doar Wanna, nenorocita aia, pentru că doamna Ermelina era în bucătărie și Wanna i-a spus ceva mai devreme că a telefonat Laide că nu putea să vină pentru că trebuia să plece la Modena și-atunci a rămas că nu pricepea ceea ce i se-ntâmpla, iar Wanna îl privea chiar cu un soi de milă și la un moment dat îi va spune „Ți-a tras clapa, ei”, iar el n-a răspuns nimic, a aprins o țigară în salonul gol și-atunci ea, Wanna, se apropie și mai mult și începu să-l atingă pe ici, pe colo și-atunci Antonio, ca să se elibereze de neliniște, după ce-a rezistat puțin – fiindcă hotărâse să plece –, a încuviințat, fie și numai pentru a-i dovedi că nu era nimic adevărat. Așa se închiseră în cameră și Wanna se dezbrăcă și începu să-i facă jocurile perverse care îi plăceau lui de obicei, dar în ziua aceea totul era o plăcere animalică ce se consumase în câteva clipe.
Din pat, în timp ce el se îmbrăca vădit deprimat, Wanna îl privea cu un surâs compătimitor:
- Ce clapă, nu?
- Cum adică?
- Laide, păi nu?
El ridică din umeri.
- Spune-mi, zise Wanna, lucrează așa de bine?
- Ce vorbe! Îmi place.
- Hai, fii sincer! Se pricepe ca și mine?
- Ce-nseamnă asta?
- Ciudat! Laide, ăia care merg cu ea, după prima dată…
- După prima dată ce?
- După prima dată stop, a doua oară nu se mai întorc, sunt scârbiți, preferă s-o schimbe.
- A, da?
- Tu ești primul. De obicei, cu alții o singură dată, după care o schimbă. Sigur că e drăguță… Cu părul ăla negru… nu-i așa că-i destul de drăguță?
El o privi cu ură. Stricata asta vorbea despre Laide ca despre o egală de-a ei, la fel de dispusă să-și vândă corpul primului venit. Şi din păcate avea dreptate. Şi totuși, i se părea cumplit ca fetița aceea proaspătă să fie pusă în rândul prostituatelor de profesie și ca ele s-o considere colegă.
- Drăguță, nu? insistă Wanna ca să-l zgândăre.
- Dar mai termină! răspunse Antonio, până la urmă exasperat.
Wanna izbucni în hohote de râs:
- Da’ uită-te la el, nu vrea să-i vorbești iubirea de rău! Virginica! Și-a tras-o cu un regiment Laide a ta! Fii atent, îți spun, cunosc o mulțime de fete, dar una care să lucreze cât ea n-am mai văzut… La urma urmei, dacă-ți place!
- De, zise el, eu o găsesc foarte drăguță.
Wanna: – Foarte drăguță? Vocea-i devenea rea. Îi cunoști specialitatea?
- Care specialitate?
- În amor, nu? Nu ți-ai dat seama?
- Despre ce să-mi dau seama?
- Nu? E mai bine să n-o știi. Se vede că nu s-a lansat niciodată cu tine.
- Care specialitate?
- Mai bine să nu știi! Dacă ai ști, ți-ar trece pofta, garantat. Sau ți-ar face și mai multă poftă. Voi, bărbații!
- Cum adică?
- Nimic.
- Vrei să-mi spui sau nu? Care ar fi specialitatea aia?
- Mai bine nu, nu c-ar fi un secret, ea-l spune prima, se laudă, știi, cu mine care-am stat doi ani în case de-alea îi e frică să facă pe neștiutoarea, ar vrea ea să facă pe fina, pe cumințica, dar poate că nici nu e adevărat, nu, e mai bine să nu-ți spun, la urma urmei faptul că n-a făcut cu tine ordinăriile alea…
- Ordinării?
- Ordinării, obiceiuri, porcării, scârnăvii, zi-le cum vrei, dacă nu le-a făcut cu tine, mă face să cred că toate-s gogoși.
- De ce? E ceva așa de oribil?
- Oribil pe naiba, dimpotrivă, foarte frumos, dacă e făcut cum trebuie!
- Și-atunci, îmi explici sau nu? Simți chinul în dreptul sternului.
- Ți-am spus, mai bine nu! Dar atunci ce clapă ți-a tras! Era o înțepătură de ură.
- Eu mă duc, zise Dorigo, împăturind două bancnote de zece mii și strecurându-le sub o vază de cristal goală de pe masă. Şi se îndreptă spre ieșire.
Wanna încercă s-o dreagă:
- Hai, nu te supăra! De ce ești așa? Nu ți-ai dat seama că glumeam, că totul era o glumă?
- Și specialitatea de care vorbeai?
- Dar habar n-am, nici n-o cunosc pe Laide a ta, oi fi văzut-o aici de două, trei ori, bună ziua, bună seara, asta-i tot, ce-ai vrea să știu despre Laide a ta?
- Atunci inventai?
- Da.
- Ce mai jigodie!”
Cartea O dragoste poate fi achiziționată de la: