Yoshioka a continuat să privească chipul femeii, mirat cu adevărat că arăta neschimbată. A socotit că, dacă trecuseră șapte ani, trebuia să aibă acum vreo douăzeci și cinci sau douăzeci și șase de ani, pentru că pe vremea când se vedeau avea vreo șaptesprezece, optsprezece ani. Cu toate astea, femeia din fața lui nu se deosebea cu nimic de fata care se pre gătea pe vremuri să devină dintr-o simplă ucenică o gheișă adevărată. Era tipul de frumusețe japoneză clasică, iar chipul ei, cu obrajii bucălați pe care se întrezărea zâmbetul adânc din totdeauna și gura care atunci când zâmbea lăsa să se vadă caninul din dreapta, își păstrase inocența de copil.
– S- ar putea să ne vedem în tihnă și să stăm de vorbă?
– Cum ești cunoscută acum? Tot cu numele vechi?
– Nu, acum mi se zice Komayo.
– A, da? Atunci am să solicit cât de curând compania ta, Komayo!
– Vă rog! Vă stau oricând la dispoziție.
Dinspre scenă s-au auzit ritmurile întețite care anunțau începerea spectacolului. Komayo s-a îndreptat în grabă spre locul ei, pe coridor, spre dreapta. Yoshioka, la fel de grăbit,a dat să plece prin partea opusă, dar apoi, ca și cum și- ar fi amintit ceva, s-a oprit brusc și s-a întors să privească în urma ei. Komayo însă dispăruse; nu se mai vedeau decât plasatoarele alergând încoace și-ncolo și vânzătoarele de la buticuri. Yoshioka s-a așezat pe una dintre băncile din hol și, pe când își aprindea un trabuc, prin fața ochilor au început să i se perinde fără voia lui amintiri din urmă cu șapte, opt ani. Terminase școala la douăzeci și șase de ani, apoi studiase vreo doi ani în Occident, iar după aceea se angajase la compania unde lucra și în prezent. Și-a zis, mirându-se el însuși, că în acei șase, șapte ani care trecuseră muncise cu adevărat din greu pentru companie. Cumpărase acțiuni și făcuse o avere frumușică. Își asigurase și o poziție de invidiat în ierarhia internă a companiei. În plus, se distrase și băuse din plin, încât se mira și el cum de nu-și distrusese sănătatea. Se lăuda în fața tuturor că-i foarte ocupat, și chiar așa și era. Iată de ce nu avusese până atunci răgazul și dispoziția să se gândească nici măcar o singură dată la anii trecuți. Dar în acea seară, întâlnind-o din întâmplare pe femeia care fusese, în timpul studenției, prima gheișă din viața lui, și-a amintit de trecutul îndepărtat.
Era pe atunci un tânăr fără experiența vieții pe care lumea gheișelor îl fascina, iar când vreuna dintre ele îi adresa un cuvânt nu mai putea de fericire. Azi, chiar dacă ar fi vrut, n-ar mai fi putut retrăi sentimentele pline de inocență și puritate din tinerețe. Ascultând sunetele shamisenului care veneau dinspre scenă, și-a amintit de prima lui vizită în Shimbashi, și a zâmbit amuzat. Şi în prezent se simțea bine în compania gheișelor, dar, când își dăduse seama că plăcerile astea deveniseră obișnuință și că toate întâlnirile erau puse la punct în cel mai mic detaliu și calculate cu sânge rece, s-a simțit fără să vrea dezgustat de el însuși. „M-am lăsat pradă ambiției”, și- a spus el și, pentru prima dată, i-a trecut prin minte că n-ar fi trebuit să-și irosească viața plănuind totul în amănunt. De fapt, exact asta se întâmplase. Nu trecuseră nici zece ani de când intrase la companie și acum ajunsese director general, iar președintele și consiliul de conducere îl considerau o achiziție valoroasă. În schimb, colegii și subordonații nu-l prea aveau la suflet.
Yoshioka întreținea de vreo trei ani o gheișă pe nume Rikiji, proprietara unui local numit Minatoya, în Shimbashi. Dar, cum nu se lăsa orbit ca alți patroni, știa că Rikiji nu era o frumusețe; îi aprecia însă în mod deosebit iscusința de care dădea dovadă în arta ei. Oriunde se ducea, toată lumea îi arăta respectul datorat unei gheișe cu experiență. Iar Yoshioka își făcuse calculul că, în calitatea lui de om de afaceri care trebuie să-și însoțească clienții și la distracție, era bine să aibă oricând la dispoziție serviciile unei gheișe profesioniste. Și, pentru a reduce costurile unui astfel de aranjament, o alesese pe Rikiji, convingând-o că era îndrăgostit de ea.
Mai avea încă o amantă, patroana casei Murasaki din Hama-cho, local care deservea tot cartierul. Yoshioka o cunoscuse pe vremea când era slujnică la un restaurant din Daichi. Sătul să se încurce cu gheișele și să dea de bucluc, într-o seară, beat fiind, ajunsese în pat cu ea. A regretat imediat, pentru că nu suporta ideea că gheișele pe care le întâlnea la petreceri vor afla că se culcase cu o slujnică. Femeia însă plănuise totul de la bun început. I-a cerut ca în schimbul tăcerii ei să-i deschidă în secret localul acela, Murasaki. Soarta a făcut ca Murasaki să de vină foarte popular; în fiecare noapte, petrecerile se țineau lanț. Yoshioka a socotit că n-ar fi înțelept să stea deoparte, mai ales că investise deja mult în acel local, și a început să treacă pe acolo să bea ceva, reluând, în secret, legătura amoroasă cu proprietăreasa, o femeie solidă, cu pielea albă, care tocmai împlinise treizeci de ani. Era ceva mai mult decât o amatoare, dar, în comparație cu adevăratele gheișe, părea nerafinată și lipsită de farmec. Ținuta ei provocatoare, specifică tuturor slujnicelor din cartierele de plăceri, îi stârnea simțurile, nu afecțiunea. Deși regreta fiecare întâlnire, continua să se întoarcă la ea iar și iar, fără să poată renunța, și relația lor părea să fie predestinată.
Cartea Komayo. Povestea unei gheișe poate fi achiziționată de la: