„Maestrul ridică noua mea spadă, ținând-o în teacă. Flăcările rugului au trosnit – semn bun, arătând că ritualul putea continua. Atunci eu m-am aplecat și, cu mâinile goale, am început să scurm pământul din fața mea.
Era noaptea de 2 ianuarie 1986, iar noi ne aflam pe vârful unui munte din Serra do Mar, aproape de conglomeratul cunoscut sub numele de Acele Negre. În afară de mine și de Maestrul meu mai erau soția mea, un discipol, călăuza – un localnic – și un reprezentant al Marii Frății care reunea ordinele esoterice din toată lumea, cunoscută sub numele de Tradiție. Toți cinci – inclusiv ghidul, care fusese avertizat dinainte de ce avea să se întâmple -, participau la învestirea mea ca Maestru al Ordinului RAM.
Am terminat de săpat o groapă nu foarte adâncă, dar lungă, în pământ. Cu toată solemnitatea am atins pământul, pronunțând cuvintele rituale. Atunci soția mea s-a apropiat și mi-a dat spada pe care o foloseam de peste zece ani și care îmi fusese de mare ajutor în sutele de Operațiuni Magice din vremurile acelea. Am pus-o în groapă. Apoi, am aruncat pământ deasupra și l-am bătătorit. Pe când făceam asta îmi aminteam de încercările prin care trecusem, de lucrurile pe care le cunoscusem și de fenomenele pe care eram în stare să le provoc numai și numai pentru că aveam cu mine acea spadă, așa de bătrână și așa de prietenă. Acum ea urma să fie devorată de pământ, fierul tăișului ei și lemnul mânerului servind din nou ca hrană pentru locul de unde trăsese atâta Putere.
Maestrul se apropie și-mi așeză în față noua spadă, deasupra locului unde eu o îngropasem pe cea veche. Toți și-au deschis atunci brațele, și Maestrul, folosindu-și Puterea, făcu să apară în jurul nostru un fel de lumină ciudată, care nu lumina, dar era vizibilă și făcea ca forma nedeslușită a oamenilor să aibă o culoare diferită de galbenul proiectat de foc. Atunci, scoțându-și sabia din teacă, mă atinse pe umeri și pe cap, spunând:
– În numele Puterii și al Iubirii RAM te numesc Maestru și Cavaler al Ordinului, azi și pentru tot restul zilelor vieții tale. R de la Rigor, A de la Amor, M de la Misericordia; R de la Regnum, A de la Agnus, M de la Mundi. Când vei avea spada, să nu rămână multă vreme în teacă, altminteri va rugini. Dar când va ieși din teacă, să nu se întoarcă niciodată înainte de a fi făcut un Bine, de a fi deschis un Drum sau de a fi vărsat sângele Inamicului.
Cu vârful spadei îmi făcu o zgârietură mică pe cap. Din momentul acela nu mai trebuia să păstrez tăcerea. Nu mai trebuia să țin ascunse lucrurile pe care eram în stare să le fac, nici minunile pe care învățasem să le realizez pe calea Tradiției. Din momentul acela eram un Mag.
Am întins mâna să iau noua spadă, din oțel care nu ruginește și din lemn pe care nu-l înghite pământul, cu apărătoarea ei negru cu roșu și teaca cea neagră. Dar când mâinile mele au atins teaca și mă pregăteam să o apuc, Maestrul făcu un pas înainte și cu toată puterea călcă pe degetele mele, făcându-mă să strig de durere și să dau drumul spadei.
L-am privit fără să pricep nimic. Lumina cea ciudată se înălțase și flăcările focului dădeau o aparență fantasmagorică chipului Maestrului.
El mă privi rece, o chemă pe soția mea și îi înmână noua spadă. Apoi se întoarse către mine și spuse:
– Depărtează mâna care te înșală! Fiindcă drumul Tradiției nu e calea câtorva aleși, ci drumul tuturor oamenilor! Iar Puterea pe care crezi că o ai nu face doi bani dacă nu e o Putere care se împarte cu ceilalți oameni! Trebuia să fi refuzat spada și, dacă ai fi făcut asta, ai fi primit-o, pentru că inima îți era curată. Dar, cum mă și temeam, în clipa cea sublimă ai alunecat și ai căzut. Din pricina lăcomiei va trebui să pornești iar în căutarea spadei tale. Și din pricina mândriei, va trebui s-o cauți între oamenii simpli. Și din pricina fascinației cu care privești minunile, va trebui să lupți mult pentru a obține din nou ceea ce așa de generos ți-a fost dăruit.
Parcă mi-a fugit pământul de sub picioare. Stăteam în genunchi, uimit, fără voință, cu mintea goală de orice gând. Odată ce redasem pământului vechea mea spadă, n-o mai puteam lua înapoi. Și cum noua spadă nu-mi fusese înmânată, însemna că mă aflam iarăși la începutul începuturilor, fără putere și lipsit de apărare. În ziua supremei mele Învestiri Cerești, violența Maestrului meu, care-mi strivise degetele, mă arunca înapoi în lumea Urii și a Țărânei.
Călăuza stinse focul, iar soția veni în fața mea și mă ajută să mă ridic. Ea ținea noua mea spadă în mână, dar conform regulilor Tradiției, eu n-aș fi putut s-o ating niciodată fără permisiunea Maestrului meu. Am coborât în tăcere prin mijlocul buruienilor, urmând lanterna ghidului, până ce am ajuns la drumeagul bătătorit unde ne așteptau mașinile.
Nimeni nu-și luă rămas-bun de la mine. Nevastă-mea așeză spada în portbagaj și porni motorul. Am stat multă vreme tăcuți, în timp ce ea conducea încet, ocolind gropile și denivelările drumului.
– Nu-ți face griji, spuse ea, încercând să mă încurajeze puțin. Sunt sigură că o vei recăpăta.
Am întrebat-o ce-i spusese Maestrul.
– Mi-a spus trei lucruri. Primul, că trebuia să fi adus ceva mai gros, fiindcă aici sus era mult mai frig decât se așteptase. Al doilea, că nimic din ce s-a întâmplat nu a fost o surpriză pentru el, pentru că se mai întâmplase de multe ori, cu mulți alții care ajunseseră unde ai ajuns și tu. Și al treilea, că spada ta te va aștepta la momentul potrivit, în ziua potrivită, într-un anume loc de pe un drum pe care va trebui să-l străbați. Eu nu știu nici ziua, nici ora. Nu mi-a spus decât locul unde trebuie s-o ascund pentru ca tu s-o găsești.
– Și care e drumul ăsta? am întrebat, nervos.
– Ah, asta nu mi-a explicat prea clar. Mi-a spus numai să cauți pe harta Spaniei un drum vechi, medieval, cunoscut sub numele de Straniul Drum spre Santiago.”
Cartea Jurnalul unui mag poate fi achiziționată de la: