Citatul zilei – 19 august 2016: Despre îngeri – Andrei Pleșu

„Trebuie să vă spun, de la bun început, că n-am văzut niciodată îngeri. Sau că nu-mi amintesc să fi văzut. Nu fac parte dintre cei care se pot lăuda cu experiențe directe, n-am organ pentru „fenomene”. Piața e plină însă de cărți pe această temă și ele se vând bine tocmai pentru că autorii lor pretind a consemna întâlniri aievea și conversații prelungite cu ființe angelice. De așa ceva n-am avut parte și nu știu dacă asta e de bine sau de rău. Fapt e că ceva în alcătuirea mea, un soi de opacitate, poate un exces al corporalității, nu lasă loc de manifestare suprasensibilului, paranormalului și altor asemenea experiențe, pasionante probabil, dar la care, repet, eu personal nu am acces. Cu toate acestea, găsesc că problema îngerilor este interesantă și teologic, și filozofic, și existențial, ba mai mult, că și fără suportul contactelor nemijlocite, fără vedenii, trăiri-limită și întâmplări neobișnuite poți sfârși prin a înțelege că îngerii există.”

despre-ingeri

Cartea Despre îngeri poate fi achiziționată de la