„Până atunci, în această clipă matinală domnește liniștea. Vitrinele sunt stinse, pe bănci mai dorm câțiva cloșarzi. Paznicul parkingului moțăie în ghereta lui. Triumph-ul înghite asfaltul în ritmul impulsurilor date de levierul de viteze. Stopul este verde, iar Lauren trece înapoi în viteza a doua ca să ia mai bine turnanta de pe Polk Street, una dintre cele patru străzi ce mărginesc scuarul. Îmbătată, cu o eșarfă în chip de bandă de strâns părul, intră în virajul din fața imensei fațade a clădirii lui Macy’s. O curbă perfectă, cauciucurile scârțâie ușor, un zgomot ciudat, o succesiune de zăngănituri, totul merge foarte repede, zăngăniturile se confundă între ele, se amestecă, se dispută.
O pocnitură bruscă! Timpul încremenește. Nu mai există nici un dialog între direcție și roți, comunicarea este definitiv întreruptă. Mașina o ia într-o parte și derapează pe asfaltul încă umed. Chipul lui Lauren se crispează. Mâinile i se agață de volanul devenit docil, acceptând să se-învârtă la nesfârșit într-un gol compromițător pentru ce avea să urmeze în ziua aceea. Triumph-ul continuă să alunece, timpul pare că se simte în largul lui și se întinde ca într-un lung căscat. Lui Lauren i se învârte capul, de fapt decorul este cel care se învârte în jurul ei, cu o viteză surprinzătoare. Mașina e ca un titirez. Roțile i se izbesc brusc de trotuar, partea din față i se ridică și îmbrățișează o gură de incendiu. Capota continuă să urce spre cer. Într-un ultim efor, automobilul se răsucește și își ejectează conducătoarea, devenită mult prea grea pentru această piruetă care sfidează legile gravitației. Trupul lui Lauren este proiectat în aer, înainte de a cădea izbindu-se de fațada unui mare magazin. Imensa vitrină explodează și se răspândește într-un covor de cioburi. Cearceaful de sticlă o primește pe tânăra femeie care se rostogolește pe pământ, apoi încremenește, cu pletele desfăcute în mijlocul spărturilor, în vreme ce bătrâna Triumph își sfârșește cursa și cariera, culcată pe spate, jumătate pe trotuar. Un simplu fir de aburi îi iese din măruntaie și își dă duhul, ultimul ei capriciu de bătrână englezoaică.
Lauren este inertă. Se odihnește, liniștită. Trăsăturile îi sunt netede, respirația lentă și regulată. Cu gura abia deschisă, în care ai putea ghici un ușor surâs, cu ochii închiși, parcă doarme. Părul lung îi încadrează fața, mâna dreaptă îi este pusă pe burtă.
În ghereta lui, paznicul parkingului clipește din ochi, a văzut tot, „ca la cinema”, dar aici „era de-adevăratelea”, va spune el. Se ridică, aleargă afară, se răzgândește și se întoarce înapoi. Cu febrilitate, ridică telefonul și formează 911. Cheamă în ajutor, iar ajutoarele pornesc pe drum.”
Cartea Și dacă e adevărat… poate fi achiziționată de la: