Citatul zilei – 25 octombrie 2016: Onoare – Elif Shafak

„Pembe nu mai avusese niciodată de-a face cu un rasist și ideea că un om l-ar putea urî pe altul din cauza culorii pielii, religiei sau clasei sociale îi era la fel de străină ca ninsoarea în august. Nu că nu i s-ar fi întâmplat ca oameni total necunoscuți să se poarte urât cu ea sau s-o înjosească, dar momentele acelea erau mai degrabă pricinuite toate de izbucniri trecătoare, sau cel puțin așa păruseră, decât de idei preconcepute asupra cărora nu avea nici un control. Își dădea seama cât de diferiți erau cei din familia Toprak de vecinii lor englezi, însă turcii și kurzii erau și ei diferiți unii de alții, iar unii dintre kurzi erau cu totul diferiți de alți kurzi. Chiar și în sătucul ei de lângă Eufrat, fiecare familie avea altă poveste și în sânul fiecăreia nu existau niciodată doi copii la fel. Dacă Allah ar fi vrut să creeze oamenii aidoma, ar fi făcut-o cu siguranță. Pembe nu știa de ce adusese atâta diversitate în creație, totuși avea încredere în intențiile sale. Să accepte oamenii așa cum se născuseră însemna pentru ea să respecte planul divin.

Adevărul e că se arăta destul de tolerantă când venea vorba de diferențe înnăscute. Cu variațiile aduse mai târziu nu se putea obișnui. Un punkist cu părul țepos ca un arici, un tânăr cu piercinguri în sprâncene, un cântăreț tatuat din cap până-n picioare sau pasiunea Esmei de-a purta pantaloni și bretele – acestea erau lucrurile care i se păreau greu de înghițit. Logica ei liniară o punea uneori în încurcătură. Când întâlnea un homosexual, de pildă, voia să înțeleagă dacă se născuse așa sau ajunsese așă cu timpul. Dacă era lucrarea Domnului, atunci i se părea în regulă; dacă era lucrătura acelui om, nu putea fi de acord cu ea. Dar fiindcă, la urma urmei, totul era lucrarea Domnului și numai a lui, nu putea să nutrească prea multă vreme sentimente de dispreț față de cineva. Așa că, atunci când ajutorul a întrebat-o ce dorea, Pembe a auzit doar întrebarea, nu și tonul disprețuitor pe care îl ascundea.”

onoare

Cartea Onoare poate fi achiziționată de la: