„Și a rămas în casă. În curând alerga prin toate părțile, devorând franjurii perdelelor, covoarele și picioarele mobilelor. S-a înzdrăvenit repede și a început să crească. După e a fost îmbăiat, s-a dovedit că era negru, cu un cap pătrățos, labe foarte lungi și blana scurtă. Dădaca a fost de părere să i se taie coada, ca să semene cu un câine de rasă, dar Clara a slobozit niște urlete care au degenerat într-o criză de astm și treaba a fost uitată. Barrabas a rămas cu coada întreagă și, cu timpul, aceasta i-a crescut cât o crosă de golf, dotată cu mișcări necontrolate, care mătura porțelanurile de pe mese și răsturna lămpile. Era dintr-o rasă necunoscută. Nu avea nimic în comun cu câinii care vagabondau pe stradă și cu atât mai puțin cu cățeii de rasă pură pe care îi creșteau unele familii aristocratice. Veterinarul n-a știut cum să-i determine originea. Clara a presupus că provenea din China, pentru că mare parte a bagajului unchiului erau amintiri din acea țară de departe. Avea o capacitate de creștere nelimitată. La șase luni era cât o oaie, după un an se făcuse cât un mânz. Familia disperată se întreba cât va mai crește și membrii ei au început să nu mai creadă că era într-adevăr un câine, speculând că ar putea fi vorba de un animal exotic, pe care unchiul explorator îl vânase în cine știe ce fund de lume, și poate starea lui primitivă era feroce. Nivea se uita la ghearele lui de crocodil și la dinții lui ascuțiți, și inima ei de mamă se strângea la gândul că bestia ar fi putut smulge dintr-o mușcătură capul unui adult, și cu atât mai ușor al unui copil. Numai că Barrabas nu arăta nici un fel de ferocitate, dimpotrivă. Avea răsfățuri de pisicuță.”
Cartea Casa spiritelor poate fi achiziționată de la: