„Cu privire la Aventură: cu adevărat că mai mare decât a însăși existenței noastre nu există. Sartre a descris magistral această situație: a conștiinței care se pomenește în lume, în ființă și în anumite condiții care i se impun, pe care trebuie să le asume. (Ca niște premise irevocabile.) Realizarea aceasta e totuna cu ceea ce a fost denumit simțul tragic al vieții. Iar Aventura nu stă în a te urca pe o navă și a porni spre Mările Sudului, declară Chesterton, ci în a te întreba ce faci din viața și împrejurările în care te nimerești cufundat. Ce faci cu și din talantul încredințat.? Sau cu jumătatea de talant, cu efortul, cu gologanul? Îl dublezi, îl încincești, îl înzecești? Ori îl ascunzi în pământ, îl înfășori într-un ștergar? Ori și mai dezolant: îl batjocorești, îl risipești?
Unii îl rodesc pe calea scrisului sau artei. Alții în alt chip. În lumea obiectuală ori în sinea lor. Pe calea curajului sau jertfei sau a trăirii cu un criteriu statornic. Unii lasă opere, lucrări; alții se făuresc doar pe ei înșiși. Esențial e că trecerea să nu fi fost cu totul zadarnică, meschină, ridiculă, jalnică. Ratarea deplină nu mai e numai o dramă personală; e un moment de întristare obștească, de jelire a unui avut irosit, a tragerii unui bilet necâștigător.
Tragedia antică punea problema pur tehnică a modului de împlinire a fatalității. Pe moderni îi preocupă dilemele libertății Cum dispui de libertate. Libertatea – totodată osândă și privilegiu – ne confruntă cu alegerea, altfel spus, cu angoasa și riscul, la orice pas.
Observ că am adoptat un ton solemn și sentențios, cer iertare. Să revin la refuzul de a fi socotit printre scriitori, să adaog: tocmai împrejurarea că nu sunt profesionist îmi chezășuiește, poate, o anumită zburdălnicie, degajare, sfruntare, o lipsă de grijă față de forme și convenții. Însușiri prielnice paradoxelor, apropierilor între aparent opuși, rostirii senine a unor adevăruri mai elementare decât axiomele, totul conform principiului că multe le-au fost dezvăluite copiilor și neînțelepților.
M.M.: Citiți și altceva decât literatură? De ce?
N.S.: Încerc să citesc neîncetat, din felurite domenii: știință (la un nivel mie accesibil), cărți de artă, filosofie, sociologie, istorie, reviste, ziare, de toate. Am citat cândva în Revista Fundațiilor Regale, al cărui colaborator am avut cinstea să fiu de tânăr, la recomandarea lui Camil Petrescu, o spusă a lui Corin Grossu: intelectualul nu citește ceea ce îl interesează, îl interesează ceea ce citește. Dacă eseistul ori criticul se limitează la a citi numai literatură, există primejdia să sfârșească a crede că doar perimetrul acesta are importanță. Va merge către o concepție strâmtă, cenaclistă, sectară a lumii. Numai ce stă scris în buletinul grupului său merită atenție, restul i se pare deșertăciune. Așa se nasc acele „lumi particulare” (private worlds) despre care psihiatrii anglo-saxoni cred că alcătuiesc temeiul psihozelor Și Chesterton (e printre autorii mei preferați) afirmă că nebunul (nu neapărat furios și spumegând) este cel căruia i se pare că universul autorizat de mintea lui e singurul valabil și real. Se poate cu vremea acceda la un sistem de referiri în care autorii dintr-un mediu anume se citesc și se citează între ei; se închid, se îngrămădesc; se creează o lume de oglinzi paralele, semi-fantastică, de reciprocități, o încăpere perfect zăvorâtă, o „gaură neagră”, o searbădă stagnare, tot atât de străină de viața reală pe cât sunt și corpii cerești, în fază de implozie, de „ieșite” din spațiu și timp. Vocabularul se chircește, se sclerozează și el – și tinde vertiginos spre manierism – prin reducerea lecturii la opere strict literare. Ci uitați-vă la Balzac, la Truman Capote: știu de toate, le sunt accesibili termeni specifici teritoriilor celor mai neașteptate. Îndrăznesc a da un sfat: citiți nediscriminatoriu, cataloage, reclame, dicționare, fițuici, tratate, zodiace și cărți de orice vreme și loc… Feriți-vă de închisoarea auto-genată prin exclusiva citirea a publicațiilor „grupului” din care faceți parte! Plimbați-vă, hoinăriți, intrați în cercul vital!
M.M.: „Nimic nu poate fi mai dureros și penibile pentru un artist decât să se vadă transferat de pe tărâmul său privilegiat pe cel al faptelor concrete și diverse” (Incertitudini literare). Menționând acest citat ca punct de plecare, nu credeți, totuși, că scriitorul, în ceea ce face, investește și intenția de a influența mentalitatea unei comunități umane, de a se impregna în conștiința indivizilor, în conduita lor? Ce menire v-ați atribuit/asumat ca scriitor în anii începutului? Dar acum?
N.S.: Întrebarea, cred, provine din felul prea general în care m-am exprimat. N-am izbutit să mă fac înțeles. Am vrut să spun că trist e pentru un scriitor nu a-și vedea ideile trecute în „acțiune”, ci în cadrul precis și sordid al „faptelor diverse”, al întâmplărilor mărunte ori triviale, în lumea rubricii judiciare sau a cronicelor denumite în presa franceză „câini călcați de mașini”. În speță, aminteam cazul lui Andre Gide, al cărui act gratuit a pătruns în lumea concretă, dar unde? La capitolul crimelor sadice, în serie ori de tip Mason, în coloanele „negre” ale ziarelor. Nu aceasta ar fi vrut el, întru ironica, grijulia și distanta lui superioritate!”
Cartea Escale în timp și spațiu poate fi achiziționată de la: