„Ion Barbu a avut norocul de a găsi în Ion Banciu profesorul care sa îl înțeleagă și să îl îndrume cum trebuie la momentul potrivit. Recunoștința poetului pentru el este exprimată revelator într-o evocare pe care i-o face cu prilejul morții în 1940. „A fost maistrul, omul care m-a format, de la care am învățat esențialul. Ceilalți profesori de matematici, inclusiv cei de la Universitate, nu m-au învățat, m-au informat. Banciu însă mi-a trecut simțul lui de rigoare, mi-a sădit afectul matematic, emoția în fața frumuseții unei teoreme și patima cercetării, fără de care nu poți fi matematician. Dar Banciu a putut fi încă și mai mult pentru mine. În plină criză a pubertății, când eram la doi pași de a mă pierde, gata să mă dau la fund, el a înțeles să-mi facă credit, pe temeiul interesului ce încă îl arătam pentru matematici, să ma dispute lui Bran, Englezului, Popei de religie, lui Brăilițeanu și lui Barbarosa și să mă treacă chiar fără corijență pe malul clasei a VII-a. Fără de asta stricăciunea mea s-ar fi consumat până la sfârșit. Aș fi căpătat un sentiment de declasare, o conștiință de repetent, din care nu m-as mai fi ridicat. Banciu a fost omul providențial al adolescenței mele.”
Ieșit din raza de supraveghere a părinților, Ion Barbu ajunge în București să cunoască viață în înțelesul cel mai liber al cuvântului, dincolo de „anemice percepte ale moralei de școlari”, în bună parte sub influența unui coleg de clasă de la liceul Lazăr, originar tot din Câmplungul Muscelului, un anume Mișu Vlădescu, poreclit Tata Moșu, tip fascinant pentru el „prin toată știința lui precoce despre lume”. „Puterea de aservire a lui Mișu asupra mea – are să mărturisească poetul în relatarea târzie a unor amintiri din adolescență – a fost așa de mare, încât curând, prin clasa a VII-a chiar, m-am mutat la el în strada Pietății, cu toate că aveam gazda mea în oraș. am devenit umbra lui. Îi arătam la matematică, el în schimb mă distra. Când avea bani – deci aproape mereu – mă lua cu el în oraș. Primul cafe-concert cu el l-am cercetat; el a fost inițiatorul meu în viața de cafenea. […] Am fost și secretarul lui privat. Mie mi-a revenit onoarea redactării în clasa a V-a a vreo câteva scrisori către Jeni Metaxa Doro și Crstoforeanca semnate de el, dar în care flacăra și expresia erau ale mele, scrisori care împreună cu buchetul de flori și bacșișul mergeau de se îngropau în loja portarului de la Teatrul Lyric și rămâneau firește, fără răspuns, spre indignarea lui Mișu, cel dintâi admirator al exercițiilor mele literare.””
Cartea Ion Barbu. Micromonografie poate fi achiziționată de la: