„Boyle își împreună palmele la piept, își plimbă privirea peste țărani și își trecu limba peste buze. Apoi deschise gura.
– Văd un necaz, scârțâi el înnegurat.
Murmurul pe care-l aștepta din partea celor adunați la dolmen întârzie să se audă. Bărbații păreau sătui de aiurelile prorocului.
– Un necaz pe care nici Dumnezeu din ceruri nu ne mai scapă. Un necaz negru ca noaptea, continuă Boyle.
Murtaugh oftă cu nerăbdare, parcă pentru a-l îndemna pe prevestitor să se grăbească.
– Un necaz lung cât zece războaie, mai aprig decât crivățul și mai crud decât fiarele junglei. Un necaz peste toate câte ne-au lovit în ultimele veacuri.
Dick Cahill își scărpină barba și se ridică pe vârfuri spre urechea roșcovanului din dreapta lui
– Ce crezi că ne-așteaptă de data asta, Eamonn? Holera, revărsarea apelor sau sfârșitul lumii?
Murtaugh întoarse spre Cahill și spre vecinul lui o privire în care se ghicea făgăduiala chelfănelii. Și pe el îl sâcâiau ocolurile lui Boyle, dar n-avea cum să-i taie vorba, oricât și-ar fi dorit. Pe lângă asta, căpetenia simțea că dacă batjocura celorlalți ar fi ajuns la urechile prorocului, acesta n-ar mai fi fost în stare să le spună întocmai ce le pregătise soarta. Oricum însă, Boyle părea nepăsător față de tot ce se auzea și se petrecea în jurul lui. Mai vorbi preț de câteva minute și tocmai când țăranii se gândeau că auziseră destule și că le-ar fi fost mai de folos să fi rămas acasă, rosti trei cuvinte care le încrețiră frunțile.
– An Gorta Mór.
Ochii lui Boyle se pironiseră undeva în întuneric, încercând parcă să deslușească de unde-ar fi putut veni cele mai apropiate primejdii și amenințări. Prorocul își lăsă mâinile să-i cadă pe lângă trup și rămase drept, cu privirea înainte și cu buzele frământând la nesfârșit aceleași cuvinte:
– An Gorta Mór. An Gorta Mór. An Gorta Mór.
Marea foamete? De unde și până unde? Ce Dumnezeu îl apucase pe Boyle? Nimeni din Athenry nu huzurea și nici nu trecuse an fără necazuri mai mari sau mai mici, dar nici un țăran nu se plânsese că-i ghiorăiau mațele-n burtă. Nici o mamă din sat nu se luptase noaptea cu gândul că a doua zi nu va avea ce să pună pe masa copiilor. Și nici un cap de familie nu se aninase de creanga vreunui copac după ce se lăsase biruit de deznădejdea pe care-o târăște după sine sărăcia. Hotărât lucru, prorocul umblase la sticla cu tărie. Dacă nu cumva își bătea pur si simplu joc de bărbații strânși la dolmen. Poate că n-ar fi fost rău ca Murtaugh să-l ia deoparte și să-i zică vreo două. Până nu-i veneau și alte nerozii în minte. Altfel, te trezeai mâine-poimâine că te punea să dai fuga la dolmen ca să-ți spună că englezilor le e dragă Irlanda și că-i iubesc pe irlandezi ca pe frații lor. Dintre câte prostii îndrugase, doar asta lipsea. Deocamdată.
Pesemne că și Eamonn, roșcovanul de douăzeci și ceva de ani, gândea la fel, fiindcă după ce se codi câtăva vreme dacă să deschidă gura sau nu, se hotărî să-și croiască drum printre țărani și să se înfigă în fața lui Boyle.
– Nu-i frumos să râzi de oameni Jim, spuse el, spre mirarea furioasă a lui Murtaugh. O să ai multe să-i povestești bunului Dumnezeu la judecată.”
Cartea Astăzi este mâinele de care te-ai temut ieri poate fi achiziționată de la: