Acesta era și motivul pentru care în acea zi mohorâtă de toamnă, Jill Pole plângea pe cărăruia abruptă de lângă tufișurile din spatele sălii de gimnastică. Și, pe când se tot plângea ea așa, necăjită, de după colțul clădirii a apărut fluierând un băiat, cu mâinile în buzunare. Puțin a lipsit să nu se ciocnească de ea.
– De ce nu caști ochii pe unde mergi? zise Jill Pole.
– Bine, bine, spuse băiatul, dar nu-ncepe acum și pe urmă, văzând cum arăta la față: Hei, Pole, ce-ai pățit?
Jill doar se strâmba; așa cum te strâmbi când încerci să spui ceva, dar știi că dacă vorbești te pui iar pe plâns.
– Tot Ăia, presupun – ca de obicei, zise băiatul, furios, vârându-și și mai adânc mâinile în buzunare.
Jill încuviință din cap. Nu era nevoie să spună nimic, chiar dacă ar fi fost în stare. Știau prea bine amândoi.
– Uite ce e, începu băiatul, n-are nici un rost ca noi toți…
Era bine intenționat, însă vorbea efectiv ca un om care se pregătește să-i tragă un perdaf cuiva. Lui Jill i-a sărit țandăra numaidecât (ceea ce ți se poate întâmpla foarte ușor când cineva te-a întrerupt din plâns).
– Oh, pleacă de aici și vezi-ți de treaba ta, i-o reteză ea. De ce-ți bagi nasul unde nu-ți fierbe oala, mă rog? Faci pe deșteptul și-ți închipui că poți să ne spui nouă ce ar trebui să facem! Păi, după mintea ta, probabil ar trebui să ne gudurăm tot timpul pe lângă Ăia, să le intrăm pe sub piele și să facem sluj în fața lor, așa ca tine.
– Oh, Doamne! exclamă băiatul, așezându-se pe iarbă lângă tufișuri, dar ridicându-se numaidecât întrucât iarba era udă leoarcă. Din păcate, îl chema Eustace Scrubb, însă nu era rău la suflet.
– Pole! zise el. Crezi că e drept? M-ai văzut tu pe mine făcând așa ceva trimestrul ăsta? Uiți că i-am ținut piept lui Carter în povestea cu iepurele? Și că am păstrat secretul despre Spivvins – chiar și în caznele torturii? Uiți că…
– N-n-nu știu și nu-mi pasă, îngăimă Jill, printre suspine.
Scrubb observă că Jill nu-și revenise și, cu mult bun-simț, se gândi să-i ofere o bomboană cu mentă. Și își luă și el una. În scurt timp, Jill începu să vadă lucrurile ceva mai limpede.
– Îmi pare rău, Scrubb, zise ea, imediat. N-am fost corectă cu tine. N-ai făcut toate chestiile alea trimestrul ăsta.
– Păi, șterge cu buretele ultimul trimestru, dacă poți, îi zise Eustace. Eram altfel pe atunci. Eram – ei, drăcia dracului – o lichea, asta eram!
– La drept vorbind, cam așa e, să știi, îi spuse Jill.
– Înseamnă că ai remarcat că m-am schimbat? o întrebă Eustace.
– Și nu numai eu, să știi, îi confirmă Jill. Toată lumea spune asta. Până și Ăia au observat. Eleanor Blakiston a auzit-o pe Adela Pennyfather vorbind despre asta în vestiar, ieri. Zicea: „Nu știu cine-a pus mâna pe puștiulică ăla, Scrubb. Nu se mai lasă deloc mânuit trimestrul ăsta. Va trebui să ne ocupăm de el imediat”.
Eustace se cutremură de groază. Toată lumea de la Școala Experimentală știa cum era „să se ocupe” Ăia de tine.
Amândoi tăcură câteva clipe. De pe frunzele de leandru picurau stropi mici.
– De ce erai altfel trimestrul trecut? îl întrebă acum Jill.
– Am pățit în vacanță o sumedenie de lucruri ciudate, îi răspunse Eustace, misterios.
– Ce fel de lucruri? se interesă Jill.
Eustace nu spuse nimic o bună bucată de timp. După care zise:
– Uite ce e, Pole, amândoi urâm locul ăsta mai mult decât orice pe lume. Am sau n-am dreptate?
– Păi, cum să n-ai dreptate! îi răspunse Jill.
– Atunci, cred efectiv că pot avea încredere în tine.
– Ei, nu mai spune, bravo ție! i-o trânti Jill.
– Da, dar e vorba de un secret efectiv nemaipomenit. Măi Pole, tu chiar crezi că niște lucruri sunt întocmai cum spun eu? Mă refer la niște lucruri pe care alții, aici, le-ar lua în derâdere.
– N-am fost pusă în asemenea situații, însă cred că da, îi răspunse Jill.
– M-ai putea crede dacă ți-aș spune că, în vacanță, am fost în altă lume – alta decât lumea asta a noastră?
– Nu înțeleg la ce te referi.
– Bun, atunci ai să nu ne mai batem capul cu chestia asta cu lumile. Cum ar fi dacă ți-aș povesti că am fost într-un loc unde animalele pot vorbi și unde există – ăăă – vrăji și balauri – și – în fine, toate chestiile alea de care auzi în basme?
Scrubb se simțea tare stânjenit spunând toate astea, motiv pentru care se făcuse roșu la față.
Cartea Narnia – Vol. 6 – Jilțul de argint poate fi achiziționată de la: