Citatul zilei – 6 august 2017: Picnic la marginea drumului – Arkadi și Boris Strugatki

Se luptă cu aceste „biberoane” de atâta timp și, probabil, fără nici un folos pentru omenire. În locul lui, le-aș fi dat dracului de mult și-aș fi făcut orice altă muncă pentru aceiași bani. Dacă stau să mă gândesc însă, „biberoanele” astea au într-adevăr ceva bizar. De câte ori nu mi-am rupt spinarea cărându-le și totuși, după cum observ, nu pot să nu mă minune de fiecare dată. Sunt de fapt două discuri de cupru de mărimea unor farfurioare groase de 5 mm, având distanța între ele de 400 mm. Între discuri nu se află nimic. Absolut nimic. Pustiu. Poți să-ți trece mâna printre ele, ba chiar și capul, dacă nu cumva ți-ai pierdut mințile mirându-te; pustiu și iară pustiu, doar aer. Desigur, între ele o fi existând ceva, vreo forță acolo, dacă stau să mă gândesc. Oricum, nimeni n-a reușit până acum nici să le apropie, nici să le îndepărteze.

Deh, cititorule, e cam greu să explici asemenea chestii cuiva care nu le-a văzut; e greu tocmai prin simplitatea lor, mai ales atunci când ți se arată și poți să le cercetezi, convingându-te în sfârșit despre ce este vorba. E ca și cum ai încerca să descrii în mod științific și cu detalii bogate, să zicem așa, o cană, sau Doamne ferește, un păhărel; dai din mâini neștiind ce să explici amănunțit și nu-ți rămâne altceva de făcut decât să te răcorești înjurând sănătos.

În sfârșit, să presupunem că ați înțeles despre ce este vorba și, chiar dacă ar mai fi ceva neclar, nu aveți decât să luați Expuenrile Institutului. Acolo, la fiecare reeditare, sunt și fotografii ale acestor „biberoane”.

Una peste alta, Kirill s-a chinuit cu aceste „biberoane” mai bine de un an. Am lucrat cu el de la bun început, numai că nici până acum nu prea înțeleg bine ce voia de la ele. La drept vorbind însă, nici nu încerc să aflu. Mai întâi să înceapă el să înțeleagă, să se descurce singur și atunci am să încep poate și eu să-l ascult. Până una-alta, mi-e clar un singur lucru: are neapărată nevoie de câteva „biberoane”, pe care să le meșterească, să le decapeze cu acizi, să le turtească la presă și să le topească în cuptor. Și abia atunci totul i se va părea clar, va fi plin de glorie și de laude și chiar știința mondială se va cutremura de mulțumire. Dar, după cum înțeleg, mai e mult până acolo. Deocamdată n-a descoperit nimic, deși în ultima perioadă s-a zbătut foarte mult. Singurul rezultat a fost acela că a prins o paloare nesănătoasă, cenușie, a devenit tăcut, iar ochii au început să-i lăcrimeze mai des, ca la un câine bolnav (coadă-ntre picioare, urechi blegite).

Ia să fi încăput pe mâna mea oricine altcineva decât Kirill. L-aș fi dus prin toate barurile de noapte și bordelurile din regiune (că doar le cunosc mai bine decât pe mine însumi) și-ntr-o săptămână scoteam din el un om nou (urechi ciulite, coadă sus). Dar pentru Kirill medicamentul ăsta nu e valabil, așa că nici măcar nu merită să te obosești propunându-i-l. Are altă fire.

Așadar, stau în depozit și mă uit la el cum încă mai muncește, deși i de închid ochii de oboseală, când, deodată, mi se face milă de el, nici eu nu știu de ce. Atunci, mă decid. Culmea este că, deși nu mă hotărâsem să-i vorbesc, am făcut totuși acest lucru, de parcă m-ar fi tras cineva de limbă:

 – Ascultă, Kirill!

Ținea ultimul „biberon” în echilibru, într-o asemenea poziție încât aveai impresia că vrea să intre în el cu totul.

 – Ascultă, Kirill! Dacă ai fi avut un „biberon” plin?

 – Un „biberon” plin?, repetă și își arcui sprâncenele, de parcă i-aș fi spus niște bazaconii.

 – Ei da!, i-am spus. Capcana ta hidromagnetică, cum îi zice… obiectul 77-B. Doar că mai are acolo, în interior, o umplutură cu reflexe albăstrui.

Observ că începe să înțeleagă, își ridică ochii spre mine și-i mijește, încercând să-și ascundă sclipirile de inteligență și luciditate, așa cum îi plăcea să se exprime uneori…

 – Stai!, spune. Plin? Tot ca ăsta, doar că-i plin?

 – Păi, da.

 – Unde?

Kirill al meu tresare: „Urechi ciulite, coadă sus”.

 – Hai să fumăm!

Aruncă vioi „biberonul” gol, trântește ușa, o încuie cu trei rotații și jumătate ale unui minuscul disc și pornim înapoi spre laborator.


Cartea Picnic la marginea drumului poate fi achiziționată de la: