„Și multe altele le-a spus Iluvatar ainurilor atunci și pentru că le-au rămas întipărite în minte vorbele sale, precum și muzica ce fiecare o făcuse, ainurii știu multe din ceea ce a fost și este, și va fi să vină, și puține lucruri au rămas nevăzute ochilor lor. Câteva sunt totuși pe care nu le pot vedea, nici fiecare în parte, nici când se adună cu toții la sfat; căci nimănui nu a dezvăluit Iluvatar toate cele câte a ticluit – singur el le știe – și, în fiecare ev, se ivesc lucruri ce sunt noi și prin nimic nu s-au lăsat vestite, căci nu vin din trecut. Așa se face că, în timp ce Lumea le era dezvăluită astfel, ainurii au văzut că în ea se aflau lucruri pe care ei nu le gândiseră. Și cu uimire au privit la venirea Copiilor lui Iluvatar și la locul pregătit anume pentru viețuirea lor; și s-au dumirit că ei înșiși îl pregătiseră prin muzica pe care o făcuseră, fără să știe că avea și altă menire decât simpla sa frumusețe. Căci pe Copiii lui Iluvatar nimeni altul nu-i plăsmuise decât el însuși, fiind aduși de a treia temă muzicală, nicidecum de tema pe care le-o înfățișase el la început, încât nici un ainur nu a pus nimic de la sine în plăsmuirea lor. Și, avându-i acum dinaintea ochilor, ainurii i-au îndrăgit pe loc, ca pe niște făpturi altfel alcătuite decât ei, ciudate și libere, iar în ele vedeau o dată în plus oglindită mintea lui Iluvatar și puteau să mia desprindă ceva din înțelepciunea lui, care le era chiar și lor, ainurilor, ascunsă.
Copiii lui Iluvatar sunt elfii și oamenii, Întâi Născuții și Născuții După. Și dintre toate splendorile Lumii, dintre toate vastele sale bolți și spații, și dintre ale sale străluciri rotitoare, Ilucatar le-a orânduit sălaș în Adâncurile Timpului și între miriadele de stele. Și ar putea părea acest sălaș un lucru de nimic celor care iau în seamă doar la măreția ainurilor, nu și la clarviziunea lor; sau celor care au trebuință de toată întinderea Ardei drept temelie pentru o coloană pe care s-o înalțe până când vârful conului său atinge bolta, mai ascuțit decât un ac; sau care țin socoteală doar de necuprinsa vastitate a Lumii, căreia ainurii încă îi dau formă, fără să se gândească defel la scumpătatea cu care alcătuiesc fiece lucru al ei. Dar când ainurii au văzut acel sălaș în vedenia ce le-a fost arătată și i-au zărit pe Copiii lui Iluvatar înăuntru, mulți dintre cei mai măreți ainuri și-au îndreptat toate gândurile asupra acelui loc, la care acum râvneau. Și în fruntea lor se afla Melkor, așa cum, la început tot el fusese cel mai fără seamăn între ainuri care s-au alăturat cu cântul său Muzicii. Și le spunea tuturor că dorea să meargă acolo ca să îngrijească de toate cele întru folosul Copiilor lui Iluvatar – dar îi mințea, cum se mințise și pe sine la început, căci cine altul decât el însuși stăpânea clocitoarele valuri de frig și fierbințeală ce se năpusteau asupra acelui tărâm? În adevăr, dorința lui era aceea de a-i supune voinței sale pe elfi și pe oameni deopotrivă, pizmuindu-i pentru darurile ce li le promisese Iluvatar; și-și mai dorea să aibă el însuși supuși și slujitori, să i se supună și lui stăpân, și să supună voințele altora.”
Cartea Silmarillion poate fi achiziționată de la: