Așadar, stăm cuminți în casele noastre, ne uităm pe geam la copacii înfloriți de primăvară și așteptăm să ne întoarcem la normalul de dinaintea normalului acesta :)
De voie sau de nevoie, unii au mai mult timp liber decât alții, măcar din reducerea timpului petrecut în trafic.
Și așa mi-a venit ideea unui concurs: dacă ar fi să vă apucați astăzi de scris, despre ce ați scrie?
Scrieți un comentariu la această postare (nu pe facebook sau alte metode) iar pe 1 mai vor fi aleși trei câștigători.
Voi încerca să cer ajutorul a trei autori români pentru alegerea comentariilor câștigătoare, dacă nu reușesc, voi folosi random.org pentru alegerea câștigătorilor.
Ce vor câștiga? Câte un pachet de cărți, la alegere (în funcție de disponibilitate la momentul respectiv) de la editura Quantum Publishers – puteți vedea pachetele de cărți pe site-ul editurii.
Spor la scris și multă baftă!
#stamacasa #stamacasasicastigam
Daca as scrie, daca as sti sa scriu fain, poetic, asa cum scriu autorii mei preferati, mi-ar placea sa scriu despre metempsihoza, despre reincarnare si, mai exact, despre oameni care fac cumva sa se regaseasca si sa se intalneasca in fiecare viata … Este un subiect despre care nu am gasit foarte multa literatura (poate n-am cautat eu destul), dar care ma atinge pentru ca am intalnit cateva persoane in viata asta pe care simt, stiu ca le-am cunoscut dintotdeauna. Senzatia de familiaritate, de apropiere este imposibil sa fie asa, de la sine.
Deci da, despre asta as scrie. Si mi-ar placea sa scriu fain. Probabil ca sansele mai mari la acest concurs le au cei care au pus deja fragmente imense din cartile lor viitoare sau posibile, insa poate cuiva ii vine ideea sa scrie si despre tema despre care mi-ar placea mie sa scriu … daca as sti sa scriu interesant, atractiv. :)
Aș scrie o carte de poezii. Pentru mine, poezia constituie un refugiu, o oază de liniște, de calm; atunci când vreau să mă deconectez de tot ce înseamnă realitate, societate, viață cotidiană, dar și viață virtuală, mă retrag în lăuntrul meu, mă cufund în poezie și o las să se creeze singură, mintea mea fiind doar un instrument, iar eu – un simplu spectator care privește cu uimire și încântare întreaga creație poetică ce se plăsmuiește în fața sa. Având o fire reflexivă, aș aborda teme precum efemeritatea ființei umane, înstrăinarea de sine, moartea, iubirea, căutarea sinelui, aspirația eului liric către perfecțiune și alte teme similare. Cel mai probabil, majoritatea poeziilor mele ar avea o tentă tristă, deoarece vreau să transform în artă toate temerile, rănile sufletești, neliniștile, neputințele, frământările etc, reușind astfel să preschimb pietrele în diamante.
Iată două strofe(prima și ultima) dintr-o poezie pe care am intitulat-o „Letargie”.
Mi-am tăiat sufletul si mi-a curs doar cerneală,
Am umplut foi inocente cu o jalnică boală –
Infectat de-ntuneric, m-am ascuns în tenebre,
Unde nimeni n-aude, nu simte, nu vede.
Momentan, stau pe-o stâncă și contemplu-n tăcere,
Nu mai simt niciun zbucium, nici bucurii, nici durere
Și-o liniște rară mă tot leagănă calm,
Letargică-i mintea-ntr-un letargic vacarm.
Povesti, poezii, fabule, basme pentru copii. Grafica efectiata de un copil. E fascinant sa lucrezi cu ei. E fantastic sa creezi alaturi de ei.
Aș scrie o poveste de dragoste cu năbădăi. O poveste în care cei doi se întâlnesc din greșeală și pun la cale un contract de căsătorie, fiecare având o cauza pentru care face acest lucru. Căsătoria lor ar fi una falsă ,dar pe parcurs se îndrăgostesc și rămân împreună.
As scrie o carte despre viața după moarte. As incerca sa dau o speranța omenirii că viața nu se încheie cu moartea, ci continuă într-o altă formă. As urmări gândurile omului ajuns spirit și integrarea lui în noua viață …
Aș scrie o carte fantasy. De fapt, de mult am aceată idee în cap și am scris câteva capitole. O vrăjitoare puternică este smulsă din lumea ei și este obligată să trăiască în lumea muritorilor. Puterile ei sunt foarte mari, dar evită să le folosească foarte des. Cum va reacționa când viața celor dragi este în pericol și cine o vrea înapoi în Calyas, veți descoperi curând.
Cititul e plăcut… nu-i așa?
Așa credeam și eu… asta până când, într-o noapte de aprilie…
-Ridică-te! mi-a poruncit o voce puternică, foarte familiară mie.
-„Ridică-te!” ca în „Ridică-te și umblă!”… m-am întrebat buimacă de somn… oi fi murit, tocmai acum… când mai aveam doar câteva pagini până la final…
Văd o mână care se întinde spre mine, în timp ce o forță invizibilă mă ridică din patul matrimonial, unde soțul meu sforăie în continuare, fără să știe ce mi se întâmplă mie…
Eu plutesc usor, spre cel care mi-a întins mâna… posesorul vocii familiare.
Când degetele mele le ating pe ale lui, totul în jur capătă conturul unei alte lumi. Una în care copacii au dimensiuni uriașe, iar locuitorii sunt niște ființe fantastice.
-Te-am îndrăgit încă de când ți-ai aruncat ochii pe copertă, mi-a spus bărbatul cu alură de zeu, personajul principal din cartea pe care o citeam când locuiam în realitate.
-Nu pot să cred că mi se întâmplă asta… încerc să spun, însă suntem luați pe aripile unei păsări uriașe și purtați prin întreaga așezare.
-Uluitor, pur și simplu, uluitor… îmi spun, în timp ce bărbatul cu alură de zeu mă anunță că această minunată călătorie va lua sfârșit.
Pe aripile aceleaiși păsări uriașe, călătorim spre lumea mea, care e acum atât de liniștită. Nu e nimeni în fața blocului. Nici țipenie de om. Toată lumea e în casă…
Bărbatul cu alură de zeu mă ajută să cobor de pe aripile păsării. Se apleacă spre mine să-mi spună ceva. Deodată, un sunet strident îmi invadează urechile și-mi ruinează momentul romantico-fantastic.
-Declarația dumneavoastră, doamnă, îmi spune un polițist în timp ce mă examinează cu lanterna.
-Ce declarație… dau să spun. Privesc în jurul meu. Nu e nici urmă de bărbatul cu alură de zeu. Oare ar fi o idee bună să-i spun polițistului că nu am declarație, întrucât eu am fost luată din pat de un bărbat cu alură de zeu, personaj al unei cărți pe care o citesc… și că m-am întors pe aripile unei păsări uriașe…
Acesta, dragi cititori, e doar unul din evenimentele stranii pe care le-am trăit citind… dar mai sunt multe altele, pe care le-ați putea citi într-o carte cu titlul „Idila mea c-un personaj”.
Cititul e plăcut… nu-i așa?
Sincer aș scrie despre copilăria mea, cum era la bunici și peripeții aveam acolo… Acuma îmi aduc aminte cu drag de ele și parcă aș vrea să le am pe telefon toate întâmplările.
La inceput am crezut ca nu locuia nimeni in apartamentul cu numarul 42. Noi de-abia ne mutasem in apartamentul de langa si nu ne cunosteam vecinii. Mai tarziu am realizat ca cineva totusi sta acolo, dar fusese plecat de sarbatori.
Cum am aflat? Nu au fost indicii clare. De exemplu, sa ne intalnim cand duceam gunoiul sau sa ne sune la usa sa intrebe daca si noi nu avem presiune la gaze. Nu. Semnalele au fost mai subtile. Uneori era urma de parfum barbatesc cu note de lemn si coaja de lamaie verde care inca mai plutea pe holul care ne desparte apartamentele. Fiind insarcinata eram mai atenta la astfel de detalii. Apoi cand gaseam in usa pliante de la companii locale de internet, cel de pe usa vecinului era deja luat.
As fi vrut sa ma introduc cumva, dar mi s-a parut aiurea sa bat la usa unui barbat strain. Asta pana cand postasul ne-a lasat din greseala factura lui in cutia noastra postala.
[To be continued…]
Aș scrie despre toate nimicurile … dar… care interesează pe toată lumea. Ca în Seinfeld … Cred că atuul este umorul. Ar fi prima idee, dar aș putea să scriu și despre viața un izolare a unui om oarecare, profesor ce învață online pentru preda online… Sau a unui bucătar…. Sau a unui scriitor… Cred că este cel mai greu sa fi scriitor.😁
Aș scrie despre universul din spatele fiecărui cuvânt. Un univers de posibilități
Despre cum i-am lasat pe cei din jurul meu sa decida pentru mine, din teama ca poate alegerile mele nu sunt bune si ii voi dezamăgi. Despre cum eu, o fata de la țară, am ajuns la un liceu de top din oraș si am fost marginalizată, unii profesori crezând despre mine ca nu sunt îndeajuns de deșteaptă precum ceilalți. Despre cum am stat in ultima bancă atâta timp doar ca sa nu le mai vad privirile pline de dispreț. Despre momentele petrecute cu cea mai buna prietena din copilărie, căreia ii cântam in fiecare noapte alba pe care o aveam. Despre cum nu am avut curaj sa le arăt oamenilor din jur cine sunt eu in interiorul sufletului, o fata cere desi se pricepea la matematica si fizica, le ura cu toată ființa si incerca sa inteleaga arta. Despre cum m-am descoperit prea târziu, dar macar am inteles ca trebuie sa lasi si inima sa vorbească nu doar creierului.
As scrie despre OAMENI…
Aș scrie o carte intitulata – Omenirea în anul 2020 între realitate și manipulare
Noi, românii, nu suntem pe deplin conștienți de plaiurile minunate pe care ne-am născut. România este un izvor dătător de splendoare și valori inestimabile, însă comorile sale oferite de natură dar și cele antropice nu sunt suficient de puse in valoare. Fiind un absolvent de geografie, aș dori să realizez un ghid turistic deosebit prin care să ilustrez frumusețile neasemuite ale acestor meleaguri binecuvântate de cultură, istorie și forme de relief atât de spectaculoase. Fiecare obiectiv turistic ar fi însoțit de o descriere artistică prin intermediul căreia cititorul poate realiza o călătorie mentală spre respectivul punct de atracție, ca mai apoi să ia naștere înlăuntrul său dorința arzătoare de a cutreiera această țară, de a o descoperi, de a-i afla măreția ce sălășluiește în ea.
Nu cred ca exista subiecte oricât ar fi ele de banale sa nu capete farmec în mrejele misterioase ale muzelor,mai greu e sa le prindem urma si sa le traducem .
Da,o provocare serioasă si totusi cred ca zilele pe care le trăim acum în toată nebunia asta cu interdicții,limitări, marginalizări,încălcări ale legislației si goana dupa profit ar fi un subiect de citit peste ani când vom încerca să le spunem povesti adevărate nepotilor iar noi ne vom aminti povestea lui Darie culegand struguri în via boierului purtând botniță…” Sa nu uiti Darie”…
Despre cum te descoperi , ca si interior , la 52 de ani.
Despre cum intelegi sensul mortii , dupa 17 ani trecuti fara un copil drag .
Despre cum teama te face sa intelegi lucruri neintelese.
…simplu: as scrie un roman despre cineva care are o pagina de Facebook… care organizeaza un concurs cu tema ‘Despre ce ai scrie ?’, apoi se inspira din raspunsuri si scrie un roman de succes. Drept este ca ideea a fost deja folosita in serialele ‘Monk’ si ‘Murder She Wrote’, dar intotdeauna se poate relua subiectul. Vorbind mai serios (putin, nu mult) cred ca ar merita scris ceva despre cafea. A crescut exponential consumul si trebuie scris ceva despre cafele: omul bea cafea cand scrie un roman, cand fumeaza o tigara, cand isi aduce aminte de iubita ramasa in alt oras (cu sau fara alt tip) cand se gandeste la criza pandemica globala, cand se plictiseste in izolare, cand ramane fara ceai, etc. De ghicitul in cafea nu zic nimic, ca sunt la moda aparatele pentru espresso si cafetierele… de unde zaț ? Si poate daca scriu despre cafea ajung si eu la fel de faimos ca Balzac (ca noptile oricum nu le prea dorm de la o vreme), ca Voltaire, T.S. Eliot sau Camus – care erau bautori si cunoscatori de elita ai lichidului fierbinte si aromat. Ce este cert este ca deja sunt fericit: citesc zdravan si beau cafea… chiar daca sunt un pic in urma cu scrisul. De ce fericit ? Hmmm… poate ar trebui s-o intrebati pe simpatica doamna Agnes Martin-Lugand… Doar suntem in lumea scrisului si a cartilor, nu ? La buna vedere ! …sanatate ! …si spor la scris ! …si sa nu uit: poate undeva, candva, ne-om vedea la o ceasca de cafea fierbinte sa vorbim de o carte bine scrisa…
As scrie o carte care sa ilustreze viata oamenilor simpli de la tara, care au ramas inca multi dintre ei pe marginea abrupta dintre comunism si democratie.O carte care sa le reflecte trairile si sentimentele in toate momentele vietii, incepand de la simpla masa de seara, pana la alegerile electorale cand toti se reped precum lupii sa devoreze naivitatea si nestiinta lor.Despre cat de distructiv este pentru copii lor acel: ,,in viata trebuie sa fii ceva mare”, acea nemultumire de sine plantata in sufletele lor de mici, despre cum sunt ei vinovati de toate si de nimic, despre moarte, despre cum nu ajung decat in ultim moment la medic, pentru ca banii aia ar trebui sa acopere alte 4 lucruri esentiale in luna aceea.Ar fi o carte trista, dar probabil iar face pe multi sa isi doreasca tristetea aceea.Despre acea impletitura de tehnologie si mizerie, despre parinti care isi beau si ultimii bani ai copiilor, despre jocuri de noroc,acest flagel distructiv care a aparut in fiecare sat.Si peste toate astea ar plana bunatatea lor prosteasca care insa nu ii impiedica sa faca si ultimele nimicnicii din lume.
Despre copilărie, cea mai frumoasă parte a vieții, chiar dacă uneori nu înțelegeam pedepsele, deși ele erau drepte. Despre casa de pe deal a bunicii, pe care o asemănam de la șase ani cu Atheneul, pe care încă nu îl văzusem, despre călătoriile imaginare cu prietenul meu Răzvan, vara, pe acoperișul blocului, despre casata cu colegii de liceu, de multe ori neplătită pentru că nu veneau fetele cu nota și întârziam la ore….despre multe, dar mai este timp! Succes tuturor!