Dick își scutură, cu șapca, zăpada de pe costumul bleumarin de schi înainte de a intra. Holul cel mare, cu dușumeaua ciocănită de două decenii de bocanci cu ținte, fusese golit pentru ceaiul dansant și vreo optzeci de americani, cantonați în pensioanele de lângă Gstaad, țopăiau în ritmul lui N-o mai aduce pe Lulu sau explodau cu violență la primele percuții ale charlestonului. Aici era o colonie de tineri, simpli și costisitori – trupele de șoc ale bogătașilor se aflau la St. Moritz. Baby Warren considera că făcuse un sacrificiu venind alături de soții Diver.
Dick le regăsi cu ușurință pe cele două surori în colțul celălalt al încăperii, delicat bântuite de umbrele dansatorilor, blând-legănătoare – ca pe un afiș colorat, impresionante în costumele lor de sport, al lui Nicole, albastru ca cerul, al lui Baby, roșu cărămiziu. Tânărul englez le vorbea; însă ele nu-i dădeau nicio atenție, fascinate ca niște copii, urmărind cu gura căscată dansul adolescentin în jur.
Fața încălzită de zăpada de afară a Nicolei se lumină și mai mult când îl văzu pe Dick. – Unde e?
– A scăpat trenul – dau eu de el mai târziu. Dick se așeză, legănându-și o gheată greoaie de schi, peste genunchi. – Arătați teribil de încântătoare amândouă. Din când în când uit că sunt cu voi și mă tulbur grozav când îmi ieșiți în față.
Baby era o femeie înaltă, frumoasă, adânc tulburată de depășirea recentă a vârstei de treizeci de ani. În chip simptomatic, trăsese după ea, de la Londra, doi bărbați, unul de-abia ieșit de la Cambridge, altul bătrân și înrăit în lascivități victoriene. Baby avea anumite caracteristici ale fetei bătrâne – era foarte ostilă oricărei atingeri, tresărea dacă era atinsă pe neașteptate, și unele contacte fizice, mai persistente, cum ar fi fost sărutările și îmbrățișările, îi străbăteau de-a dreptul trupul pătrunzându-i până în primul plan al conștiinței. Făcea puține gesturi cu trunchiul, cu trupul propriu-zis – în schimb, bătea din picior și-și arunca pe spate capul într-un gest aproape de modă veche. Savura gestul premonitoriu al morții, prefigurat de catastrofele întâmplate prietenilor ei; se agăța cu persistență de ideea pe care și-o făcea despre destinul tragic al lui Nicole.
Englezul cel mai tânăr al lui Baby le condusese pe cele două femei pe pantele cuvenite spre pârtia de bob. Dick, pentru că-și luxase o gleznă într-un telemark prea ambițios, se mulțumise să se plimbe agale pe lângă pârtia copiilor plină de copii, sau să bea ceva cu un doctor la hotel.
– Te rog mult, fii fericit și tu, Dick, îl îndemna Nicole. De ce nu faci cunoștință cu una din fetițele astea drăguțe, să dansezi cu ea astăzi după-masă?
– Ce-aș putea eu să-i spun?
Vocea ei scăzută, aproape aspră, urcă deodată cu câteva note, mimând o cochetărie plângăreață.
– Spune-le și tu – ce fetiță dlă-dlăguță. Ce crezi că se spune în cazuri din astea?
– Mie nu-mi plac fetițele drăguțe. Miros a săpun de Castilia și a bomboane de mentă. Când dansez cu ele mă simt ca și cum aș împinge în fața mea un cărucior de copii.
Era un subiect primejdios – avea grijă, până aproape concentrându-se la asta, să-și fixeze privirile undeva departe, deasupra capetelor fetelor de acolo.
– Avem de discutat o grămadă de afaceri, spuse Baby. În primul rând, știrile de acasă – proprietatea aceea căreia noi îi spuneam locul de lângă gară… Căile ferate au cumpărat la început numai partea din mijloc. Acuma au cumpărat și restul și fusese proprietatea mamei. Trebuie să vedem cum investim banii.
Prefăcându-se dezgustat de întorsătura aceasta materialistă pe care o luase conversația, englezul se îndreptă spre una din fetele de pe platforma de dans. Urmărindu-l o clipă cu privirile nesigure ale unei fete americane dominată o viață întreagă de anglofilie, Baby continuă sfidătoare:
– E vorba de o grămadă de bani. Trei sute de mii pentru fiecare din noi două. Eu știu să mă ocup personal de investițiile mele, dar Nicole habar n-are de acțiuni și de rente și nu cred că tu ai fi mai inițiat.
– Eu trebuie să mă duc să aștept trenul, spuse Dick evaziv.
Afară, trase adânc în piept fulgii umezi de zăpadă pe care acum nici nu-i mai vedea pe cerul ce se întuneca grăbit. Trei copii, lunecând într-o sanie prin fața lui, îi strigară ceva într-o limbă străină; îi mai auzi chiuind la cotitura următoare și, mai departe, auzi clopoțeii săniilor care urcau pe pantă în întuneric. Stațiunea aceasta de vacanță scânteia toată, plină de așteptare, băieți și fete așteptau alți băieți și alte fete, și la vremea când sosi trenul, Dick intrase el însuși în ritm și se prefăcu față de Franz Gregorovius că de-abia își smulsese o jumătate de ceas dintr-o nesfârșită rostogolire de plăceri și distracții. Însă în clipa aceea Franz avea o intensitate în atitudine în stare să străbată orice mască a lui Dick. „S-ar putea să vin la Zürich pentru o zi, îi scrisese Dick, sau poate reușești tu să faci un drum până la Lausanne.” Franz reușise să facă tot drumul până la Gstaad.
Avea patruzeci de ani acum. Peste această maturitate sănătoasă se înălța o structură de atitudini profesionale, amabile, însă adevărul e că se simțea mai în largul lui într-o situație oficială, oarecum pretențioasă, de unde era liber să-i disprețuiască pe bogătașii frânți pe care-i reeduca acum. Descendența lui familială, de om de știință, ar fi putut să-i deschidă accesul într-o lume cu orizonturi mult mai largi, însă părea să fi ales cu bună-știință statutul unei clase mai umile, o opțiune ilustrată și din felul în care-și alesese soția. La hotel, Baby Warren îl examină grăbită și, neîntâlnind la el niciuna din caracteristicile pe care le respecta ea, niciuna din virtuțile sau curtoaziile mai subtile prin care cei din clasele privilegiate se recunosc unii pe alții, îl trată cu manierele rezervate celor din categoria a doua. Lui Nicole îi fusese întotdeauna puțin frică de el! Lui Dick îi era drag, așa cum îi îndrăgea pe toți prietenii lui, fără nicio rezervă.
Seara, coborâră spre sat, în săniile micuțe care îndeplinesc acolo rolul gondolelor la Veneția. Destinația le era un hotel cu un salon de dans elvețian, de modă veche, lemnos și plin de ecouri, o încăpere cu ceasuri, butoiașe, coarne de cerb. Multe grupuri de la mesele cele lungi se topeau confuz într-o singură prezență, imensă, și mâncau fondue – o delicatesă celtică deosebit de indigestă, atenuată de vin fiert cu mirodenii.
Era ceva simpatic în încăperea enormă a restaurantului; englezul cel tânăr făcu o remarcă în sensul acesta și Dick recunoscu într-adevăr că folosise cuvântul cel mai potrivit. Sub efectul vinului, se relaxase acum și se prefăcea a crede că lumea fusese lipită la loc de bărbații cărunți din perioada de aur a anilor nouăzeci, care-și clamau bucuriile la pianul cel mare, dar și de glasurile mai tinere și de costumele vesele pe care fumul strâns în încăpere le integra în atmosfera generală. O clipă avu impresia că sunt cu toții pe bordul unui vapor care avea în față o cascadă; pe fețele tuturor fetelor era aceeași așteptare nevinovată a posibilităților închise în situația și în noaptea aceea. Privi o clipă în jur să vadă dacă o anumită fată era acolo și o clipă i se păru că era la masa din spatele lor – apoi o uită și improviză un joc de societate încercând să-i facă pe cei de la masa lui să se simtă cât mai bine.
– Trebuie să stau de vorbă, o clipă, cu tine, spuse Franz în englezește. Eu nu pot să stau aici decât două zile.
Mi-am închipuit că ai ceva pe inimă.
– Am un plan, adică ceva minunat. Își lăsase mâna pe genunchii lui Dick. – Am un plan care o să ne facă oameni pe amândoi.
– Așa?
– Dick – există o clinică pe care am putea-o prelua împreună – vechea clinică a lui Braun de pe Zugersee. Toată instalația e modernă cu excepția câtorva detalii. El e bolnav – vrea să se retragă în Austria – să moară acolo probabil. E pur și simplu o șansă care n-are să se mai repete niciodată. Tu și cu mine, ce pereche am face! Stai nițel, nu spune încă nimic până nu termin eu.
După scânteierea galbenă din ochii lui Baby, Dick înțelese că-i asculta.
– Trebuie să o preluăm noi, împreună. Pentru tine n-are să fie o obligație prea rigidă, ți-ar crea o bază, un laborator, un centru de studii. N-ai avea nevoie să stai acolo, să zicem, mai mult de jumătate din an, când e vremea frumoasă. Iarna poți să pleci în Franța sau în America și să-ți scrii textele puse la punct, cu experiență și practică medicală. Își coborî vocea. – Și pentru convalescența în familia ta, ai avea la îndemână atmosfera și toate avantajele clinicii. Expresia feței lui Dick nu încurajă acest subiect, așa că Franz îl abandonă arătând asta cu retragerea grăbită a limbii care-i puncta, apărută printre dinți, vorbele. – Am putea fi parteneri, eu aș fi directorul executiv, tu teoreticianul, consultantul strălucit și așa mai departe. Eu mă cunosc pe mine – știu că n-am geniu și că tu ai. Însă, în felul meu, se spune despre mine că sunt destul de capabil; sunt competent într-adevăr în ce privește majoritatea metodelor clinice. Câteodată, luni de zile la rând, eu am fost conducătorul practic al clinicii noastre. Profesorul spune că planul e excelent, mă îndeamnă să mă apuc de treabă. Spune că el personal are să trăiască veșnic și că are să practice până în ultimul moment.
Dick își formă în minte imagini despre realizarea acestui plan înainte de a-și exprima vreo părere.
Cartea Blândețea nopții poate fi achiziționată de la: