Fragmentul zilei – 14 octombrie 2020: Balada – Adrian Lesenciuc

Cântecul acela îl auzii de pe Dealul Crucii, acoperind tălăngile. Ciobanul se oprise pe tăpșan, cu fluierul între buze, și odată cu el se oprise și seara. Peste asprele ziduri ale mănăstirii se așezase mai întâi pacea, apoi doina aceea cu gâlgâituri, cu întreruperi din gâtlej, păruse a da ocol zidurilor și a pătrunde printre pietrele vechi. Eu coborâsem cu hârdaiele la spălat. Să tot fi avut vreo șase anișori, că nu înțelegeam ce se petrece pe acele meleaguri, dar începusem a pricepe că acel cântec, fie el venit și de pe buzele ciobanului, cobora de fapt din munte, din freamătul bradului, din povestea acelor locuri. S-o fi întins, probabil, cântecul și dincolo de culme, spre sat, și poate chiar dincolo de munții aceia care n-aveau nume, coborând spre Vițău, pe lângă Pietrele lui Motrescul, spre Voievodeasa, sau chiar mai departe, pe Valea Putnișoarei, apoi a Berchezei, prin Paltinu, până la Sucevița, la tătuca.

Mă oprisem, dară, cu hârdaiele în mâini, vrăjit de cântecul acela fără nume, când mă zări părintele Ghenadie, arhimandritul însuși. Am crezut că mă ceartă, dar și el, încercând să alunge cine știe ce doruri de pe frunte, își șterse fața și-mi spuse cu gândul dus departe de legănatul fluierului:

 – Copile, termină-ți trebușoara și vino, după vecernie, să-ți spun o poveste.

Cântecul acela nu putea să-l lase nici pe el neatins, cât de închis în rugăciunea și caznele sale o fi fost, pentru că răscolea și pătrundea și în fiece ungher al lumii, și-n gânduri, și-n vise. Dar se opri brusc, și deodată începură să devină vizibile și zidurile mănăstirii, și umbra tătucului Ghenadie, îndepărtându-se, și Dealul Crucii, și turma, ba chiar prinse culoare și zumzetul tălăngilor, și behăitul oilor. Și nu târziu se auzi buciumul rugător al baciului, chemând oile la strungă.

 – Hei, Iraclie, mă strigă fratele Sevastian, ai spălat hârdaiele?

 – Acușica, spusei, și-o pornii spre izvor.

Parcă eram pe altă lume, parcă acel cântec îmi regla baierele ființei, cât să n-o scap să o ia la vale, pentru că n-am simțit niciodată până atunci o asemenea putere în trupșorul firav, legat în niște straie largi și nu tocmai potrivite pentru nevoia mea de joacă și pentru neastâmpărul vârstei.

Când soarele coborî dincolo de Turnul dinspre Apus, luminând peste Obcini într-o ultimă licărire Brodina și Falcăul, părintele Ghenadie mă chemă la el, mă scoase pe poarta mănăstirii în tăcere, apoi ocolirăm Turnul de Răsărit și zidurile și ne așezarăm cu fața spre miazăzi, cât să cuprindem cu privirea întreg Dealul Crucii.

 – Copile, mă întrebă, ai auzit de Ștefan cel Mare?

 – Mi-o povestit mămuca, părinte, dar să știi că mi-o zis și tata, odată, când m-o luat cu el la vânătoare. Și mi-o mai zis despre niște domni ai țării…

 – Despre Alexandru?

 – Despre Dragoș…

 – Ați fost la pușcat pe aici, pe Piciorul Dragoșinii?

 – Am fost, părinte, prin codri, spre Dragoșa. Și mi-o zis tata că Dragoș o fost primul domn al țării…

 – Bună învățătură o-nceput să-ți dea părinții tăi și bine că tu ai mintea deschisă și bagi lucrurile astea la cap, că numai așa am putut să rămânem aici, nestrămutați, cu pomenirea domnilor și a oamenilor de faptă creștinească, și cu cântecul aista. Că te-am văzut cum asculți fluierul, și m-am bucurat, că dar de la Dumnezeu îi să poți să spui povestea țării în câteva armonii. Știi ce-i cu dealul ista?

 – Nu știu, părinte.

 – Să știi, copile, că cel mai mare domn pe care l-o avut țara o fost Ștefan. Și de aceea lumea i-o zis Ștefan cel Mare. Că o domnit ani buni, preț de jumătate de veac, și o apărat Moldova și de turci, și de tătari, și de leși, și de unguri. Dar Ștefan o fost mare tocmai pentru c-o iubit țara asta și pentru că poporul l-o iubit pe el.

Amu nu știu cât pricepi tu din ce înseamnă să fii domn și să te iubească țara…

 – Așa cum iubește amu poporul pe domn?

 – Nu, copile, amu țara îi furată și are domn străin. De fapt, nu toată țara, ci numai partea aiasta de munte, care nu se mai supune Cetății de Scaun de la Suceava, ci Curții de la Viena. Nu mai îi domn al țării, ci un împărat de-l cheamă Franz îi îl de stăpânește locurile. Or Moldova, săraca, rămasă fără codrii falnici ai Bucovinei și fără feciorii ei buni de oaste, o tot fost condusă de domni străini, cărora nu le-o păsat de biata țară. S-o perindat în fruntea ei toate familiile înstărite care-o dat bani sultanului, și d-alde Ghica, și Mavrocordații, și Calimachii, și Moruzii, și Ipsilanții, dar aproape nimănui nu i-o păsat de țară. Iar amu, poate-ai văzut, lumea nici nu vorbește despre asta. Ca și cum de soarta țării nimănui nu i-ar păsa. Da’ ce vorbesc eu aste lucruri cu un copil ce încă nu știe ce-i aia domnie? Hai mai bine să ne-ntoarcem la Ștefan…

 – Părinte, dar cine domnește acum în Moldova, sau în cât a rămas din ea?

 – Nimeni, copile, îi sub stăpânire țaristă.

 – Ce-nsemnează asta?

 – La Răsărit de noi îs rușii, și ei o pus stăpânire pe jumătate de Moldovă pe când încă nu erai născut, pe când pe aceste meleaguri făcea legea haiducul Darie, iar de anul trecut domnul pus de turci, Ioniță Sandu Sturdza, o fost dat la o parte și dus Dumnezeu Sfântul știe pe unde, iar țara-i condusă de ruși. Cum să te lămuresc pe tine, copile? Ai văzut, când dai de mâncare la orătănii, cum sar și se bat pe ce le dai? Așa și cu țara asta, care-i bogată. O fost aruncată între imperii și se bat pe ea turcii, dinspre miazăzi, și rușii, dinspre răsărit, și austriecii, dinspre apus. Apoi, cu câtăva vreme în urmă, dinspre apus o mai venit și franțujii împăratului Napoleon, da’ ei n-o apucat să-și ceară partea. Iar acum, din biata noastră țară n-o rămas aproape nimic. Turcii ne-o mai slăbit, da’ o pus bună vreme domni în Moldova, care-o trimis toate bogățiile la Țarigrad. Ș-o încheiat tot felul de-nțelegeri cu austriecii. Austriecii, cu ungurii împreună, o furat pământurile-aiestea, cu, iaca, mai bine de jumătate de veac în urmă, pe vremea lui Grigore Ghica Voievod. Iar rușii o furat Moldova de peste Prut, adică jumătate din țară, și amu văd c-o pus stăpânire și pe Curtea de la Iași.

 – Și noi o să mai fim o țară?

 – O să fim, copile, cu oameni ca tine, care știu ce s-o întâmplat pe aste meleaguri, că altfel o să vină străinii și-o să tot fure din pământul țării, și noi o să plecăm capul și o să trudim pentru Împăratul…

 – Aha, acum pricep eu de ce pleacă feciorii din Sucevița și se spune că slujesc la Împăratu’!

 – Ai dreptate, copile, da’ nu pleacă, săracii, de bunăvoie.

 – Pe-un flăcău din sat, Gheorghe îl chema, l-o luat cu arcanul. S-o strâns oamenii pe uliță ca la urs să vadă cum îl trag jăndarii ca pe-o vită.

 – Așa-și face Împăratul oastea…

Culmea împădurită a Dealului Crucii se înnegrise în amurg. Pe vale, dinspre sat, abia răzbăteau câteva sunete. Se făcuse rece, iar eu mă cuibărisem lângă părintele Ghenadie. Peste toate numai greierii din iarbă rămăseseră gălăgioși și numai stelele, împungând bolta, nu-și potoliseră căutătura.

 – Și Ștefan?

 – Ștefan? Ehei, flăcăule! Pe vremurile celea, să tot fie mai bine de trei veacuri de-atunci, Ștefan era cel mai mare domn de pe toate pământurile neamului nostru. Da’ dușmanii țării erau mulți și greu de stăpânit. Și-o venit turcii în valuri și l-o-nvins pe Ștefan cu oastea lui mai jos, cum cați înspre culmea asta, într-un loc ce se cheamă Războieni, da’ după bătălie s-o numit Valea Albă.

 – Valea Albă?

 – Da, copile, așa s-o numit, că pe valea aia o rămas oasele ostașilor țării, și-o trecut vremea și ele-o rămas albe în soare, și străluceau de-ți luau ochii, și oamenii acelor locuri o numit-o Valea Albă.

 – Doamne, așa de mulți?

 – Așa de mulți, copile. Și Ștefan, care-o scăpat cu viață, o venit aici, în codrii aiștia adânci. Că știa că printre ei, într-o stâncă, se ascunde un călugăr văzător cu duhul, unul Daniil.

 – Și mai este stânca aia?

 – Da, copile, o să te duc într-o zi la chilia pe care-o săpat-o Daniil în stâncă. Să tot fie vreo jumătate de ceas de mers de aici pân-acolo.

 – Putem merge acum, părinte?

 – Nu, copile, că-s codri întunecați, și-s multe spurcăciuni prin codrii iștia și, de nu ești cu băgare de seamă, îți sar în cârcă.

Balada


Cartea Balada poate fi cumpărată de la:

Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.


Average Rating:

5,0 rating based on 2 ratings (all editions)

ISBN-10: 6060293611
ISBN-13: 9786060293613
Goodreads: 97940107

Author(s):Publisher:
Published: //

 


Fragmentul zilei – 14 octombrie 2020: Balada – Adrian Lesenciuc

Alte titluri Creator.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.