– Să mergem, mamă, spuse Avdotia Romanovna, va face cu siguranță așa cum a promis. L‑a readus o dată la viață pe Rodea, și dacă e adevărat că doctorul se învoiește să rămână aici peste noapte, ce poate fi mai bine?
– Uite, dumneavoastră… dumneavoastră… mă înțelegeți, pentru că sunteți un înger! strigă plin de entuziasm Razumihin. Să mergem! Nastasia! Du‑te îndată sus și stai lângă el cu lumina aprinsă; într‑un sfert de ceas sunt înapoi…
Pulheria Alexandrovna, deși avea încă îndoieli, nu se mai împotrivi. Razumihin le luă pe amândouă de braț și începu să le tragă după el pe scară. Totuși nu era deloc sigură în privința lui: „O fi el descurcăreț și îndatoritor, dar te poți încrede în făgăduielile lui? În starea în care se află!…“
– A, înțeleg, vă gândiți la starea mea! îi întrerupse gândurile Razumihin, ghicind ce era în mintea ei și mergând pe trotuar cu niște pași atât de mari, încât cele două doamne abia se puteau ține după el, lucru pe care nu părea să‑l bage de seamă… N‑are a face! Adică… m‑am îmbătat ca un nerod, dar nu despre asta e vorba; nu băutura m‑a îmbătat. Abia când v‑am văzut mi s‑a urcat la cap… Dar nu vă supărați! Nu mă luați în seamă, spun vrute și nevrute, nu sunt vrednic de dumneavoastră… Sunt cu totul nevrednic!… Cum vă duc acasă, mă întorc la canal, îmi torn două vedre de apă în cap și îmi trece… Dac‑ați ști cât vă iubesc pe amândouă!… Nu râdeți și nu vă supărați!… Puteți să vă supărați pe oricine, dar pe mine nu vă supărați! Sunt prietenul lui și, prin urmare, sunt și prietenul dumneavoastră. Așa vreau eu… Am presimțit asta… anul trecut, am avut un moment… De fapt, n‑am presimțit nimic, fiindcă dumneavoastră ați picat din cer. Și poate că la noapte nici n‑o să dorm… Zosimov ăsta se temea mai adineauri să nu înnebunească… De asta, vedeți, nu trebuie să fie enervat…
- Vai de mine! strigă mama.
– Chiar doctorul v‑a spus asta? întrebă speriată Avdotia Romanovna.
– A spus, dar nu‑i așa, nici vorbă să fie așa. I‑a dat și o doctorie, un praf, am văzut cu ochii mei, dar tocmai atunci ați venit dumneavoastră… Eh!… Era mai bine dacă veneați mâine! Am făcut bine că am plecat. Iar peste o oră o să vă dea raportul despre absolut tot chiar Zosimov. Mai bine, că el nu‑i beat! Și nici eu n‑o să mai fiu… De ce‑oi fi băut în așa hal? Fiindcă m‑au atras în discuțiile lor, blestemații! Și mă jurasem că nu mă mai amestec în discuții!… Debitează niște aiureli! Era cât pe‑aci să sar la bătaie! L‑am lăsat pe unchiu‑meu să facă pe gazda… Dacă vreți să mă credeți, ei cer omului să nu mai aibă deloc personalitate, asta li se pare foarte șic! Orice, numai să nu mai fii tu însuți, să semeni cât mai puțin cu tine! Ăsta e pentru ei cel mai mare progres. Barem aiurelile alea de‑ar fi ieșit din mintea lor, dar….
– Ascultați, îl întrerupse timid Pulheria Alexandrovna, însă asta nu făcu decât să pună gaz pe foc.
– Dar ce credeți? strigă Razumihin pe un ton și mai ridicat. Credeți că de asta mi‑e mie, că mint? Nici pomeneală! Chiar îmi place să‑i aud mințind! Este singurul privilegiu pe care îl au oamenii față de toate celelalte viețuitoare. Prin greșeală ajungi la adevăr. De asta și sunt om, pentru că greșesc. Nu ajungi la nici un adevăr dacă nu greșești mai înainte măcar de paișpe ori, dacă nu chiar de o sută patruzeci, lucru onorabil în felul lui; dar noi nu suntem în stare să scornim nici măcar o minciună din capul nostru! Dacă tot minți, cel puțin fă‑o în felul tău, iar atunci te și pup. O minciună originală e un lucru aproape mai bun decât un adevăr împrumutat de la altul; în primul caz ești om, în al doilea ești doar un papagal! Adevărul nu fuge, dar poate ți‑ai bătut viața‑n cuie; au fost cazuri. Ce suntem noi acum? Toți, toți fără excepție, fie că‑i vorba despre știință, dezvoltare, gândire, invenții, idealuri, dorințe, liberalism, judecată, experiență și așa mai departe, suntem doar niște preșcolari. Ne‑am învățat și ne place să gândească alții pentru noi. Nu‑i așa? N‑am dreptate? zbieră Razumihin scuturând și strângând mâinile celor două doamne. Spuneți, așa e?
– O, Doamne, nu știu, zise biata Pulheria Alexandrovna.
– Așa e, așa e… deși nu vă împărtășesc întru totul părerea, adăugă serioasă Avdotia Romanovna și scoase pe loc un țipăt, atât de tare îi fusese strânsă mâna de data asta.
– Așa e? Spuneți că e așa? Ei, atunci, dumneavoastră… dumneavoastră…, strigă el în culmea fericirii, …sunteți un izvor de bunătate, de puritate, de înțelepciune și de… perfecțiune! Dați‑mi mâna, dați‑mi‑o… dați‑mi‑o și dumneavoastră, vreau să vă sărut mâinile aici, acum, în genunchi!
Îngenunche în mijlocul trotuarului, din fericire pustiu la ora aceea.
– Încetați, vă rog, ce faceți? strigă speriată de‑a binelea Pulheria Alexandrovna.
– Ridicați‑vă, ridicați‑vă! zise Dunia râzând, dar nu fără îngrijorare.
– Pentru nimic în lume, până nu‑mi dați mâinile! Așa, ei, acum gata, m‑am ridicat, să mergem! Sunt un biet nătărău, cu totul nevrednic de dumneavoastră, și mai sunt și beat pe deasupra, mi‑e rușine… Nu sunt demn să vă iubesc, dar să se plece în fața dumneavoastră este datoria oricui, dacă nu‑i o vită încălțată! Și eu mă plec… Păi și camerele în care stați, chiar dacă‑ar fi numai pentru ele, tot a avut dreptate Rodion când l‑a dat afară pe Piotr Petrovici al dumneavoastră! Cum a îndrăznit să vă lase să stați în asemenea camere? E scandalos! Știți cine vine să stea aici? Doar îi sunteți logodnică! Că îi sunteți logodnică, nu? Ei bine, atunci vă spun eu că, după toate astea, logodnicul dumneavoastră e un ticălos!
Cartea Crimă și pedeapsă poate fi achiziționată de la:
Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.
4,3 rating based on 906.643 ratings (all editions)
ISBN-10:
ISBN-13: 9789734658664
Goodreads: 28799261
Author(s):Publisher: Polirom
Published: //2016
Publicat pentru prima oară sub formă de foileton în revista Russki Vestnik pe tot parcursul anului 1866, romanul Crimă și pedeapsă este o analiză psihologică a crimei și a implicațiilor sale morale. „O ființă superioară are oare dreptul să săvârșească o crimă dacă aceasta este în folosul întregii umanități?“ – iată întrebarea care îl macină necontenit pe Raskolnikov, un fost student idealist, excentric și mizantrop, în ceasurile lungi de meditație din odaia sa strâmtă de la mansardă. Sub presiunea sărăciei cumplite, a însingurării și a sentimentului de zădărnicie a tuturor aspirațiilor sale, această teorie îndrăzneață este pusă peste noapte în aplicare, ducând la un dublu asasinat de o sălbăticie care zguduie întreg orașul Sankt Petersburg. Dostoievski analizează cu intuiția unui fin psiholog cauzele crimei, dilemele personajului său, pendulările sale lăuntrice între bine și rău, rațional și irațional, psihologia ucigașului și a anchetatorului, avansând în final posibilitatea mântuirii prin iubire, umilința și jertfa de sine. Original, fascinant și tulburător, romanul Crimă și pedeapsă ilustrează admirabil criza socială și spirituală a epocii, având o influență profundă asupra ficțiunii secolului al XX-lea.