Torpenhow termina de numerotat ultimele pagini ale unui manuscris. Antilopa, venit să facă eterna sa partidă de șah, răsfoia articolul cu dibăcie comentând disprețuitor.
„Are pitoresc, și acesta face tabloul”, zicea el; „dar ca expozeu de starea afacerilor în Europa Orientală, e destul de mediocru”.
– În orice caz, eu m-am debarasat!… Treizeci și șapte… treizeci și opt… treizeci și nouă… foi: aceasta trebuie să facă unsprezece sau douăsprezece coloane de informații de prima mână… și de a doua vedere… Uf!
El își strângea la un loc copia, fredonând, când Dick, cu înfățișarea puțin silită, dar în general în bună dispoziție, intră la prietenul său.
– În sfârșit, te-ai întors, zise Torpenhow.
– Da, sau aproape. Ce-ați făcut voi ăștialalți?
– Noi am lucrat! Dickie, te porți ca și cum ai avea casa dumitale de bani la Banca Angliei. Iată trei zile scurse: duminică, luni, și marți fără ca să fi atins un penel. E scandalos.
– Inspirația vine și se duce, copiii mei!… Ea este și în hausse și în baisse ca la bursă, tot ca tutunul nostru, răspunse viu și repede Dick umplându-și pipa cu vârf.
Se aplecă pentru a arunca chibritul în sobă, când fu izbit de un brusc curent de aer făcut de niște suflătoare de care Torpenhow se servea de obicei pentru căminul său și pe care Antilopa le pusese în mișcare.
– Ce dracu te-a apucat cu grosolanele tale glume! zise el întorcându-se. Dacă n-ai fi atât de mare și de voluminos…
Căuta cu ochii în jurul său ceva, cu care să pedepsească pe glumeț, când Torpenhow strigă:
– Haide, haide, fără box la mine, te rog! Ultima dată, ați doborât jumătate din mobilele mele aruncându-vă perne în cap. Cât despre dumneata, Dick, cred că ai putea să zici „bună ziua” domnului Binkie! Nici nu l-ai privit măcar.
Fox-terrier-ul sărise de pe sofa și se freca de piciorul lui Dick, râcâind podeaua în jurul pantofilor săi. Îl luă, îl îmbrățișă peste pata neagră care sublinia ochiul său drept.
– Ei bine, micuțule, îi zise el, acest om urâcios te-a gonit de pe sofa! Mușcă-l!…
El se aruncă în pântecul adversarului său, în momentul în care acesta se instala confortabil și Binkie în toane de a se juca, începu să muște bucățică cu bucățică din întreaga suprafață întinsă, oferită colților săi.
Antilopa îl respinse râzând și îi azvârli o perniță, sub care micuțul câine rămase nemișcat, gâfâind și scoase limba spre împăcare. Dick reluă:
– Acest sărman micuț Binkie și-a făcut plimbarea de dimineață, înainte de a te fi sculat, Torp. L-am văzut făcând ochi dulci măcelarului din colț, când acest om teribil scotea obloanele prăvăliei sale. Prin urmare nu-ți hrănești cățelul?
– E adevărat, Binkie? întrebă Torpenhow cu un ton sever.
Binkie se retrase sub perniță și se întoarse cu totul arătând stăpânilor săi spatele său alb și rotund. Se dezinteresa cu totul de discuția lor.
– Sunt alți câini vagabonzi care s-au sculat mai devreme, în această dimineață, zise Antilopa glumind… Torp a crezut că vrei să cumperi un cal.
– …Nu. Mă simțeam plictisit; am fost să văd marea și frumoasele corăbii care trec.
– Ah! Unde te-ai dus?
– Undeva în strâmtoare: la Progby sau la Snigly sau în altă stațiune balneară… Corăbiile atingeau aproape coasta.
– Ai recunoscut vreunul?
– Da, Barralongul, făcând ruta spre Australia, și un vas cu grâu de Odessa. Era ceață; dar marea era liniștită.
– Și numai pentru a vedea Barralong-ul te-ai îmbrăcat în pantalonii cei buni? întrebă Torpenhow.
– Am îmbrăcat pe aceștia fiindcă nu am alții, în afară de cei de lucru. De altfel trebuie să faci onoare mării.
– Și probabil marea te-a enervat puțin?… insinuă Antilopa.
– Nu mai vorbi! Ea m-a înnebunit. Regret că m-am dus.
Cei doi corespondenți schimbară o privire, în timp ce Dick se apleca ca să aleagă dintre încălțările prietenului său.
– Iată ce îmi trebuie, zise el în sfârșit. Nu admir gustul dumitale în materie de pantofi; dar ai numărul meu.
Își vârî încet picioarele într-o pereche de pantofi de piele, căută un scaun confortabil și se întinse.
– Tocmai voiam să-i încalț, zise Torpenhow, sînt pantofii mei preferați.
– Mereu groaznicul dumitale egoism! Nu poți să mă vezi fericit o clipă fără să mă deranjezi…
– E un noroc pentru dumneata că Dick nu poate să-ți poarte hainele, Torp, zise Antilopa. Pentru rest, trăiți ca părtași.
– Da, numai că el n-are nimic care să mi se potrivească! Nu e bun decât să ia.
– Și dumneata! strigă Dick. De când n-ai mai scotocit prin ascunzătorile mele? Pusesem ieri în cutia de tutun o guinee. Nu mai e acolo. Cum vrei să-mi țin socotelile?
Torpenhow începu să râdă:
– Ai ascuns o guinee? Ieri? Iată ce mai contabil! Mi-ai împrumutat un bilet de cinci livre acum o lună. Ți-amintești?
– Da, ei bine?
– Ei bine, ți le-am dat după zece zile, și ăsta-i cel pe care l-ai ascuns în cutia de tutun!
– Oh! Credeam că l-am pus în cutia de colonie.
– Ah!… Credeai!… Acum o săptămână am mers în atelierul dumitale să-mi încarc pipa, și am găsit bancnota.
– Și ce-ai făcut cu ea?
– Am dus pe Antilopa la teatru și i-am dat să mănânce.
– Nu-i adevărat! N-ai fi putut să-i dai să mănânce Antilopei cu această sumă! Nici chiar cu dublul ei și oferindu-i chiar carne pentru soldați!
– Ești superb! zise Antilopa râzând la amintirea ospățului. Torp și cu mine am lucrat mult și am cheltuit prisosul dumitale nemeritat. Iată ce înseamnă un trândav!
– Și totuși nu sînt obligat să-ți dau să mănânci!…
– Privește-l: crapă de merindele mele… Cât despre mine, voi căuta să cinez într-una din zilele acestea, nu-i așa?… Ei bine, dacă am merge la teatru?
Antilopa zise cu un ton lenevos:
– Oh! Să te încalți!… Să te speli!… Să te îmbraci!…
– Fie, îmi retrag propunerea.
Torpenhow privi pe Dick și insinuă cu blândețe:
– Fă altceva mai bun! Ca să schimbi, ca să inventezi, ceva nou de tot, inedit și excitant; dacă ne-am vedea de desenul nostru, de cărbunele și pânza noastră, și am începe să lucrăm?
Dick rămase nepăsător, mărginindu-se să-și miște picioarele în pantofi.
– Flecărești, Torp!… Dacă aș începe vreun studiu, n-aș avea model; dacă aș avea model n-aș avea estompă… De altfel nu las niciodată un desen în cărbune, seara, fără să-l fixez… Și apoi, la urma urmelor, dacă aș avea estompă și douăzeci de fotografii pentru fonduri, n-aș putea să fac nimic astăzi: nu sînt bine dispus!…
– Nu-i așa, zise Antilopa, nu-i așa cățelușule Binkie, că ăsta este un leneș fudul?…
– Ah! Așa este! strigă Dick ridicându-se. Ei bine, voi lucra fiindcă o ceri! Alerg să caut cartea „Nungapunga”, și voi adăuga un nou tablou la povestea Antilopei.
După ce el părăsi camera, voluminosul om îl întrebă pe Torp, cu o voce deodată îmblânzită:
– Nu-l chinuiești prea mult?
– E posibil; dar știu de ce ar fi capabil, dacă ar binevoi! Asta mă turbează: că nu înțelege decât să laude operele sale trecute, când ar putea să producă atâtea altele mai bune încă… Dumneata și cu mine, pe legea mea!, noi am dat tot ce am putut; viața noastră e gata. Cea a lui Dick ar fi atât de frumoasă; trebuie să fie atât de mare, prin muncă. Iată ceea ce mă mâhnește.
– Da! Și când dumneata îți vei fi făcut mult sânge rău pentru el, el te va pune deoparte, departe mult timp, poate, pentru o tânără fată!…
– Aș fi curios să văd asta!… Unde crezi să se fi dus astăzi, chiar?
– La mare, aceasta e neîndoios! I-ai observat ochii când ne vorbea? Părea agitat, adânc mișcat, ca o rândunică toamna.
– Da. Însă singur să fi fost acolo?
– Ah! asta… În orice caz, oferă simptomele febrei călătoriilor de la debutul său. Nici un motiv de a ne înșela. Are nevoie de mișcare. Atras de depărtare.
– Poate asta ar fi salvarea sa, zise Torpenhow.
– Poate; însă cu obligația să-l ajuți puțin. Cât despre mine, prefer să nu mă amestec. Dick reveni cu un mare album cu fermoar pe care Antilopa îl cunoștea bine și care nu-i plăcea deloc. În această culegere, artistul desemnase în fugă, de plăcere, toate felurile de incidente în care camarazii săi, și el însuși, fuseseră eroii în cele patru colțuri ale lumii; erau isprăvile Antilopei și marile proporții ale colosalului reporter care excitaseră de cele mai multe ori verva lui.
În scurte actualități, el se mărginea la invențiile cele mai dezmățate, presărând cariera eroului său favorit cu episoade necuviincioase. Se vedeau rând pe rând căsătoriile Antilopei cu prințese africane; rușinoasa sa trădare închipuită, dând un întreg corp de armată pentru dragostea unei arabe; tatuajul său operat de abile artiste în Birma; îngrozitoarea întrevedere cu călăul galben la Canton, pe o piață roșie de sângele execuțiilor și la urmă migrațiunile succesive ale spiritului său în corpuri de balene, elefanți și tucani.
Din când în când, Torpenhow adăuga desenelor o legendă rimată. În genul său, acest album era o curioasă piesă de artă, Dick fiind hotărât că numele cărții ar însemna în indiană nuditate, Antilopa nu purta nici un fel de îmbrăcăminte, în nici o împrejurare. Astfel, ultima schiță, în care acest cal de bătaie se vedea mergând la ministerul de război pentru a arăta drepturile sale la medalia de Egipt, de-abia era decentă.
Cartea Se lasă noaptea poate fi achiziționată de la: