După ce au plecat din Palatul de Smarald, care se dovedise că nu era al lui Oz – dar unde se afla acum mormântul acelui individ antipatic pe care ka-tet-ul lui Roland îl cunoscuse sub numele de Omul Tic-Tac -, Jake a început să meargă mult înaintea lui Roland, Eddie și Susannah.
– Nu-ți faci griji? îl întrebă Susannah pe Roland.
– Îl are pe Ete cu el, spuseEddie, referindu-se la billy-bumblerul care îl adoptase pe Jake, devenind cel mai bun prieten al lui. Musiu Ete se înțelege de minune cu oamenii cumsecade, iar pentru ceilalți are un botic plin cu colți ascuțiți. Așa cum a avut ghinionul să constate și Gasher ăla.
– Jake are și pistolul tatălui său, adăugă Roland. Și se pricepe să-l folosească. Foarte bine se pricepe. Plus că n-o să iasă de pe Calea Grinzii.
Întinse mâna cu mai puține degete. Majoritatea norilor de pe cer erau nemișcați, cu excepția câtorva care pluteau neabătuți spre sud-est. Spre Bubuit de Tunet, dacă biletul lăsat de cel care se semnase RF nu mințea.
Spre Turnul Întunecat.
– Dar de ce… începu Susannah și se întrerupse brusc atunci când scaunul ei cu rotile se poticni într-un hârtop.
Întoarse capul la Eddie:
– Vezi pe unde mă împingi, iubire!
– Scuze, murmură tânărul. Se vede treaba că ăia de la drumuri și poduri nu s-au prea ocupat de bucata asta de autostradă. Probabil că li s-a tăiat bugetul.
Nu era o autostradă, ci un drum… sau mia bine zis, fusese un drum din care mai rămăseseră doar două făgașe spectrale, pe marginea cărora se vedea din loc în loc câte o bojdeucă dărăpănată. Mia devreme în dimineața aceea trecuseră pe lângă o prăvălie abandonată, pe a cărei firmă abia se mai puteau distinge cuvintele: FRANCIZA LUI TOOK. Intraseră să caute provizii – Jake și Ete încă erau cu ei la vremea respectivă – însă nu găsiseră nimic în afară de praf, pânze vechi de păianjen și scheletul unui animal ce fusese ori un raton mai mare, ori un câine mai mic, ori un billy-bumper. Ete amușină în treacăt oasele acelea și ridică un picior deasupra lor ca să le ude. După aceea ieși din magazinul abandonat și se așeză pe o ridicătură din mijlocul drumului vechi, încovrigându-și coada în jurul picioarelor. Întors spre direcția din care veniseră, adulmeca agitat aerul.
Roland îl mai văzuse făcând asta în decursul ultimelor ceasuri și, cu toate că nu comentă atitudinea micuțului, nu și-o putu scoate din minte. Să-i fi urmărit cineva? Nu prea credea una ca asta, însă atitudinea bumblerului – nas în vânt, urechi ciulite, coadă în jurul picioarelor – îi aducea aminte de ceva din trecut… dar de ce anume?
– De ce vrea Jake să fie singur? întrebă Susannah.
– Te îngrijorează asta, Susannah din New York? se interesă Roland.
– Da, Roland de Gilead, mă îngrijorează.
Îi aruncă un zâmbet amabil, dar în ochi i se reaprinse vechea flacără malițioasă. A Dettei Walker, își spuse Roland. Detta nu va dispărea niciodată complet, dar nu-i părea rău. Fără femeia asta stranie, înfiptă în inima ei ca o așchie de gheață, Sussanah nu ar fi fost decât o negresă frumoasă, fără picioare de la genunchi în jos. Cu Detta la bord, era o persoană de care trebuia să se țină seama.
– Trebuie să se gândească, șopti Eddie. A trecut prin multe. Nu toți copiii se întorc din morți. Și Roland are dreptate când zice că, dacă s-ar lua cineva de el acum, atunci ăluia o să-i pară al naibii de rău că n-a stat în banca lui.
Eddie se opri, își șterse transpirația de pe frunte cu mâneca de la cămașă și se întoarse către Roland.
– Dar există oameni în această încântătoare suburbie de nicăieri, Roland? Sau au plecat toți de aici?
– Presupun că au mai rămas câțiva.
Eramai mult decât o simplă presupunere; fuseseră câțiva care le aruncaseră priviri furișe. Odată fusese o femeie înspăimântată ce ținea doi copii pe după umeri și un bebeluș într-un soi de traistă atârnată de gât. Altădată, un țăran bătrân, pe jumătate mutant, din gura căruia atârna un tentacul ce tresărea spasmodic. Nici Eddie și nici Susannah nu-i observaseră pe aceștia și nu-i simțiseră pe ceilalți despre care Roland era sigur că îi urmăriseră de la adăpostul copacilor și al ierburilor înalte. O, da, Eddie și Susannah mai aveau multe de învățat.
Deși se părea că ceva-ceva din arta supravețuirii tot deprinseseră, pentru că Eddie îl întrebă:
– Pe ei îi adulmecă Ete?
– Nu știu.
Pistolarul mai vru să adauge că era aproape sigur că strania minte de bumbler a lui Ete se frământa dintr-un cu totul alt motiv, dar se răzgândi pe loc. Ani lungi trecuseră de când avusese un alt ka-tet și îi intrase în obicei să-și țină părerile pentru sine. Deși va trebui să se dezbare de asta în cazul în care acest ka-tet se va dovedi solid. Însă nu acum, nu în dimineața asta.
Cartea Vântul prin gaura cheii poate fi achiziționată de la: