Praga, începutul lunii mai. Cerul atârna cenușiu peste acoperișurile ca de poveste și toată lume se uita. Sateliții fuseseră chiar programați să supravegheze Parcul Carol, în caz că… vizitatorii… s-ar fi întors. Lucruri ciudate se mai întâmplaseră și înainte în orașul ăsta, dar nu într-atât de ciudate. Cel puțin, nu de când există echipamente video care să le suprindă. Sau care să stoarcă tot potențialul lor.
– Te rog, spune-mi că-ți vine să faci pipi.
– Ce? Nu. Nu, nu îmi vine. Să nu-ți treacă prin minte.
– Oh, haide. Aș face-o eu însămi dac-aș putea, dar nu pot. Eu sunt fată.
– Știu. Viața e așa de nedreaptă. Dar tot n-o să mă duc să fac pipi pe fostul iubit al lui Karou pentru tine.
– Ce? Nici măcar nu voiam să-ți cer ast.
Pe cel mai rezonabil ton al ei, Zuzana îi explică:
– Voiam doar să faci pipi într-un balcon ca să pot să-l las să cadă în capul lui.
– Oh.
Mik se prefăcu a cântări propunerea preț de o secundă și jumătate.
– Nu.
Zuzana oftă zgomotos.
– Bine. Dar ști că o merită.
Ținta stătea la vreo trei metri în fața lor, cu o întreagă echipă de reporteri internaționali, dând un interviu. Nu era primul lui interviu. Nu era nici măcar al zecilea. Zuzana le pierduse socoteala. Ceea ce îl făcea pe accesta din cale-afară de enervant era faptul că îl dădea pe treptele imobilului unde se afla apartamentul lui Karou, care deja atrăsese destulă atenție de la diverse agenții de poliție și securitate, dar fără ca adresa să fie afișată la știri, pentru toată lumea.
Kaz era preocupat să-și facă un nume pentru el, profitând de calitatea sa de fost iubit al „Fetei de pe pod”, cum era numită Karou după extraordinara încăierare care fixase ochii întregii lumi asupra Pragăi.
– Îngeri, începu captivată reporterița, care era tânără și frumoasă, după standardul manechinul-de-revistă-întâlnește-asasinul al reporterițelor de televiziune. Ai avut vreo bănuială?
Kaz râse. Prevăzându-i reacția, Zuzana zâmbi fals odată cu el.
– Ce vreți să spuneți, dacă există îngeri cu adevărat sau dacă iubita mea e de partea îngerilor răi?
– Fosta iubită, șuieră Zuzana.
– Amândouă, cred, râse reporterița.
– Nu, niciuna, admise Kaz. Dar Karou a fost întotdeauna învăluită în mister…
– Cum ar fi?
– Păi, era incredibil de enigmatică. Cum să vă spun? Eu nu-o cunosc nici naționalitatea, nici numele de familie, dacă are vreunul.
– Și asta nu te deranja?
– Nu, era mișto. O fată frumoasă și misterioasă. Ținea tot timpul un cuțit în gheată, putea vorbi toate limbile alea și mereu desena monștri în…
Zuzana strigă:
– Povestește cum te-a aruncat pe fereastră!
Kaz încercă s-o ignore, dar reporterița auzise.
– E adevărat? Te-a rănit?
– Ei bine, n-a fost cel mai plăcut lucru care mi s-a întâmplat, a răspuns el și a râs fermecător, cu subînțeles. Dar n-am fost rănit. A fost vina mea, cred. Am speriat-o. N-am vrut, dar ea trecuse printr-un fel de luptă și era cu nervii la pământ. Era plină de sânge, din cap până în picioare și desculță, în zăpadă.
– Groaznic! Ți-a spus ce i se întâmplase?
Din nou Zuzana țipă:
– Nu! Pentru că era prea ocupată să-l arunce pe el pe fereastră!
– A fost o ușă, de fapt, zise Kaz, aruncându-i Zuzanei o privire piezișă.
Arătă spre ușa din spatele lui.
– Ușa aia.
– Chiar asta de aici?
Reporterița era încântată. Întinse mâna și o atinse, de parcă ar fi însemnat ceva – de parcă geamul înlocuit al unei uși, odinioară spart de corpul aruncat prin el al unui actor prost, ar fi fost un soi de simbol important pentru lume.
– Te rog!? insistă Zuzana pe lângă Mik. Stă exact sub balcon. Ea avea cheile de la apartamentul lui Karou, ceea ce picase bine pentru a sustrage caietele de schițe ale prietenei sale din locuință înainte ca anchetatorii să poată pune mâna pe ele. Karou voise ca Zuzana să locuiască aici, dar, în clipa asta, din cauza lui Kaz, era prea mult circ.
– Uite, îi arătă Zuzana, ar cădea drept în capul lui. Și cum tu ai băut tot ceaiul ăla…
– Nu.
Reporterița se aplecă mai mult spre Kaz. Conspirativ.
– Deci, unde e acum?
– Nu, zău? murmură Zuzana. De parcă ar ști. De parcă nu le-ar fi spus ultimilor douăzeci și cinci de reporteri pentru că a vrut să păstreze dezvăluirea minunatului secret doar pentru ea.
Pe trepte, Kaz ridică din umeri.
– Am văzut cu toții. Și-a luat zborul.
Clătină din cap de parcă nu i-ar fi venit să creadă și privi drept în obiectiv. Era mult prea chipeș pentru cât merita să fie. Kaz o făcea pe Zuzana să-și dorească, în clipa asta, ca frumusețea cuiva să poată fi anulată de comportamentul urât.
Cartea Vremuri de sânge și străluciri de stele poate fi cumpărată de la:
Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.
4,1 rating based on 163.644 ratings (all editions)
ISBN-10: 6068754200
ISBN-13: 9786068754208
Goodreads: 35340478
Author(s):Publisher: Epica
Published: //2017
Karou, eleva la o scoala de arte si ucenica a unui monstru, a gasit, in sfarsit, raspunsurile la intrebarile care au framantat-o toata viata. Stie cine este – si ce este. Dar odata cu revelatiile acestea, a mai aflat un lucru pe care ar da oricat sa nu se fi petrecut: l-a iubit pe dusman si el a tradat-o, iar lumea a avut de suferit din cauza asta.
In extraordinara continuare a foarte aclamatului volum, Nascuta din fum si os, Karou trebuie sa hotarasca pana unde va merge cu razbunarea neamului ei. Inimi zdrobite, secrete sfasietoare si alegeri chinuitoare – in acest al doilea volum ii vedem pe Karou si pe Akiva in tabere opuse, in ajunul reinvierii unui razboi milenar.
In vreme ce Karou si aliatii ei creeaza o armata de monstri intr-un tinut al nisipurilor si al cerurilor instelate, Akiva duce un alt soi de batalie: una pentru salvare. Pentru speranta.
Dar mai poate fi salvat ceva din cenusa visului lor nimicit?
Fragmentul zilei – 19 martie 2020: Vremuri de sânge și străluciri de stele – Laini Taylor