Umbla și azi ca un nebun prin parcuri, căutându-i umbra pe alei. Călca ușor, de parcă urmele pașilor ei erau vii acolo, pe asfaltul încins, și nu voia să le atingă. Vânticelul stârnit după ploaie îi transpunea senzația atingerilor dulci ale pletelor ei pe chipul lui nebărbierit de zile. Acasă nu mai putea să stea. Cearșafurile moi păstrau urmele trupului ei zvâcnind pasional. Dormea de două săptămâni pe canapeaua din living. Închisese bine ușa dormitorului, speriat că nu va mai reuși niciodată să depășească momentele acelea de infinită fericire și necuprinsă durere. Îi venea să zidească ușa. Când mergea la baie, trecea repede prin dreptul camerei, de parcă cineva sau ceva l-ar fi putut trage înspre acolo și i-ar fi tulburat gândurile nepermis de mult. Dar ce? Mai era nevoie de cineva ca să facă asta? Se pricepea foarte bine și el. Ajunsese să își compună stările de depresie atât de simplu și firesc, de parcă își injecta substanțe letale în scop terapeutic. Îi cerșise o iluzie de ideal când se îndrăgostise de ea. De fapt, nici nu își mai amintea bine dacă se îndrăgostise sau doar comoditatea lui și insistența ei îi aduseseră față în față. Femeile știu întotdeauna ce vor! Nu trebuie să le înțelegi, oricum nu vei reuși. Trebuie doar să le iubești!
Restul e treaba lor. Prin iubire, femeile sunt capabile să creeze orice au nevoie, chiar și propria lor fericire. Chiar și când ea nici nu există. Oricum, busola și cursul unei relații sunt departe de a putea fi controlate sau programate. Iubirea lui îl făcuse curajos, dar iubirea ei îi dăduse adevărata putere. Acum părea că toată vlaga îl părăsise odată cu plecarea ei. Zile întregi zăcea incapabil să facă ceva. Aștepta. Știa că nicicând nu trăise atât de intens și total ca atunci când i se dedicase ei. Crezuse că va rămâne puternic toată viața după infuzia de forță venită de la ea. Ce minciună… Ce lamentabil sfârșise în a-și linge rănile și a se închide în amintiri… Încerca să retrăiască pas cu pas momentele lor de fericire, dar memoria îi juca feste. Regreta jalnica lui siguranță și convingerea că nimic, niciodată nu se va întâmpla și că ea va rămâne acolo lângă el, indiferent de situație. Fals. Relația lor fusese asemenea unei sticle pe care certurile și nesiguranța o ciobiseră puțin câte puțin, până când într-o bună zi plecarea ei o spărsese în milioane de bucățele, pentru fiecare vorbă, zâmbet, lacrimă, bucurie, teamă, încăpățânare, orgoliu sau acceptare. Cioburile îi zăceau încă neatinse prin locurile pe unde trăise cu ea, prin parcuri, pe bănci, pe străzi și prin casă. Îl răneau când le vedea și simțea durerea nu numai mental, ci și fizic, transpusă din mintea ce putea să îi impună limite, dar pe care inima refuză să le accepte.
Totuși, realiza că este mai bine să le lase așa, nestrânse, decât să se rănească și mai rău încercând să le pună la loc și să recompună ceva ce nu mai putea să fie. Niciodată nu se gândise serios la relația lor. Părea sinonimul firescului. Uneori, bărbații cred că o femeie le rămâne alături din obișnuință sau din teamă. Sunt totuși femei care nu știu ce este teama de singurătate sau eșec. Așa era ea. Dintr-o bucată. Îl așteptase să crească, să accepte, să evolueze, să devină bărbatul de care avea nevoie ca să se simtă împlinită. Nu se întâmplase nimic din toate acestea. Doar timpul părea că se transformă. Din plăcere în durere. Așteptările sunt cele mai grele. Așa fusese și a ei. Într-o zi, a decis să plece. Când s-a întâmplat asta? Unde fusese el? Cum de nu înțelesese că îi era mai teamă de schimbare decât de distrugere? El se dorea încă protejat, înțeles, acceptat de ea precum o mamă. Ea își dorea alături brațul ferm al unui bărbat. Iubirea lor nu a fost pentru ea un troc: te iubesc pentru că ai grijă de mine. A fost un episod dintr-un serial scurt, care te ține în fața ecranului împietrit de trăiri, emoții și magie, pentru că viața nu e un maraton cu mii de episoade și niciodată nu poți fi sigur că nu vei fi înlocuit de un actor mai bun sau că bugetul alocat prezenței tale pe lume nu se termină. Trăim intens, prin dragostea celorlalți față de noi.
Cartea Recurs la iubire poate fi cumpărată de la:
Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.
5,0 rating based on 2 ratings (all editions)
ISBN-10:
ISBN-13: 9786069018095
Goodreads: 52182054
Author(s):Publisher: Editura Neverland
Published: //2020
"Nu știu dacă am fost Alma, cum nu știu nici cine e Tudor. Oricare dintre ei sunt doar replici ale oricăruia dintre noi. Nici măcar nu trebuie să ne numim așa. Indiferent ce nume porți și cine ai vrea să fii, viața te va provoca să faci alegeri care iți vor marca întreaga existență. Căutările celor doi depășesc sfera banalului, epicul nu vine la scenă să facă spectacol și să aștepte ovații. Acolo, în fața tuturor vine universul nostru, în care ne regăsim, ne cufundăm și ne pierdem că să ne descoperim de fiecare dată alții, dar de fapt aceiași, incapabili să știm dacă alegerile ne schimbă sau dacă schimbările ne aleg.
Un subiect veșnic actual despre lucruri pe care credem că le cunoaștem, pentru că ne compun existența: iubire, regrete, așteptări, renunțări, regăsiri. Pornit în două personaje prezentate în oglindă – una care uneori deformează realitatea idealizând-o, că mai apoi să o arate dezgolită, impudic de directă și pătrunzătoare –, romanul se parcurge relativ ușor pentru că cititorul devine parte a actului artistic, prin simpla raportare la povestea personajelor, una extrem de familiară oricui.
După primele capitole care adâncesc analiză psihologică și pregătesc terenul explicațiilor și parcursului ulterior, cartea declanșează o multitudine de stări prin alăturarea altor personaje care umplu scenă expunându-și cea mai bună versiune a lor, vocale și totuși, paradoxal, extrem de incapabile să comunice și să exprime clar ceea ce își doresc de la ele sau ceilalți. Relațiile personajelor se clădesc în jurul ideii de timp. Dacă Alma pornește adolescentă să-și cutreiere sufletul și să îi descopere meandrele, îndrăgostită mai degrabă de ea, și de un ideal, decât de Tudor, pe parcurs o regăsim dispusă la mici excese și abateri, realistă în privința romantismului unei relații și hotărâtă că ideea de fericire totală și perpetuă este un mit, în timp ce viața este cât se poate de reală. Fiecare zi este o provocare, o încercare de a scăpa de dependențe și clișee, o luptă cu ea, cu frica de singurătate și eșec. Fiecare fleac se adaugă lucrurilor mari care o vor îndepărta de oglindă în care și-a proiectat viața, alegându-și bătăliile, înfrângerile și victoriile. A făcut orice a crezut că este necesar că să se înțeleagă și accepte, fără a se distruge pe ea sau pe cei dragi. Finalul o găsește așa cum și-o va dori fiecare dintre cititori privindu-se prin propria lui oglindă."
Fragmentul zilei – 20 martie 2020: Recurs la iubire – Daniela Bordei