Lagărul de concentrare de la Auschwitz,
27 ianuarie 1945
Cilka se uită buimăcită la soldatul din fața ei, membru al trupelor care au pătruns în lagăr. El îi spune ceva în rusă, apoi în germană. Soldatul o domină cu înălțimea lui pe fata de optsprezece ani. Du bist frei. Ești liberă. Ea nu știe dacă a auzit cu adevărat aceste cuvinte. Singurii ruși pe care i-a mai văzut în lagăr erau emaciați, subnutriți – prizonieri de război.
Să fie oare posibil ca libertatea să existe? Să fie oare posibil ca acest coșmar să se fi terminat?
Pentru că nu răspunde, soldatul se apleacă și îi pune mâinile pe umeri. Ea tresare.
El își retrage repede braţele.
– Iartă-mă, n-am vrut să te sperii.
Continuă într-o germană poticnită. Clătinând din cap, pare a trage concluzia că nu-l înțelege. Face un gest larg cu mâna și rostește cuvintele din nou, mai rar.
– Ești liberă. Ești în siguranță. Suntem Armata Sovietică și am venit aici să vă ajutăm.
– Înțeleg, șoptește Cilka, strângându‑și haina care-i ascunde silueta firavă.
– Înțelegi limba rusă?
Dă din cap că da. Acolo unde a crescut ea se vorbea un dialect slav estic, cel rutean.
– Cum te cheamă? o întreabă blând.
Cilka se uită în ochii soldatului și spune cu voce clară:
– Numele meu este Cecilia Klein, dar prietenii îmi spun Cilka.
– E un nume frumos, spune el.
E ciudat să se uite la un bărbat care nu este unul dintre temnicerii ei, și este totuși atât de sănătos. Ochi limpezi, obraji plini, părul blond care-i iese de sub caschetă.
– De unde ești, Cilka Klein?
Amintirile din fosta ei viață au pălit, s-au încețoșat. La un moment dat, a devenit prea dureros să‑și aducă aminte că viața în Bardejov, cu familia sa, a existat.
– Sunt din Cehoslovacia, spune cu voce spartă.
Lagărul de concentrare Auschwitz‑Birkenau,
februarie 1945
Cilka stă în bloc, cât poate de aproape de singura sobă care dă căldură. Știe că deja a atras atenția. Celelalte femei în putere, inclusiv prietenele ei, au fost scoase cu forța din lagăr de către SS cu săptămâni în urmă. Prizonierii rămași sunt scheletici, bolnavi, sau sunt copii. Și mai e Cilka. Urma să fie împușcați cu toții, dar în graba lor de a scăpa ei înșiși, naziștii i-au lăsat în voia sorții.
Soldaților li s-au alăturat între timp și alții – agenți de contrainformații, după cum a auzit Cilka, deși nu e sigură ce înseamnă asta –, ca să se ocupe de situațiile pentru care un soldat obișnuit nu este antrenat. Agenții au sarcina de a menține legea și ordinea, în special în ceea ce privește orice posibilă amenințare la adresa statului sovietic. Rolul lor, i-au spus soldații, este să cerceteze fiecare prizonier pentru a-i determina statutul în timpul captivității, în special dacă a colaborat sau a lucrat cu naziștii. Armata germană care se retrage este considerată inamica Uniunii Sovietice și oricine ar fi putut avea vreo legătură cu ea este, din principiu, dușman al Uniunii Sovietice.
Un soldat intră în bloc.
– Vino cu mine, spune el, arătând spre Cilka.
În același timp, o mână o apucă de brațul drept, ridicând-o în picioare. Au trecut câteva săptămâni și este deja o rutină a blocului să-i vadă pe alții duși la interogatoriu. Pentru Cilka e doar „rândul său“. Are optsprezece ani și trebuie să creadă că ei o să‑și dea seama că nu a avut de ales și a trebuit să facă ceea ce a făcut pentru a supraviețui. Era asta sau moartea. Nu poate decât să spere că în curând o să se poată întoarce acasă, în Cehoslovacia, și să găsească o cale de a‑și duce viața mai departe.
Când este dusă în clădirea pe care Armata Sovietică o folosește drept cartier general, Cilka încearcă să le zâmbească celor patru bărbați care șed în celălalt capăt al încăperii. Sunt aici pentru a-i pedepsi pe oamenii răi care au ținut-o prizonieră, nu pe ea. E un moment bun: nu va mai muri nimeni. Nu i se răspunde la zâmbet. Observă că uniformele lor sunt ușor diferite de cele ale soldaților de afară. Pe umeri au epoleți albaștri, iar caschetele, puse pe masă în fața lor, au o bandă de aceeași culoare, cu o dungă roșie.
Unul dintre ei îi zâmbește în cele din urmă și îi vorbește pe un ton blând.
– Vrei să ne spui cum te cheamă?
– Cecilia Klein.
– De unde ești, Cecilia? Țara și orașul.
– Sunt din Bardejov, Cehoslovacia.
– Data nașterii?
– 17 martie 1926.
– De când ești aici?
– Am venit pe 23 aprilie 1942, chiar după ce am împlinit șaisprezece ani.
Agentul face o pauză, o studiază.
– A trecut mult timp de atunci.
– Aici, o eternitate.
– Ce-ai făcut aici din aprilie 1942?
– Am supraviețuit.
– Da, dar cum ai făcut asta? Arată din cap spre ea: Nu pari să fi suferit de foame.
Cilka nu răspunde, dar mâna i se duce spre păr, pe care și l-a retezat chiar ea cu câteva săptămâni în urmă, după ce prietenele ei au fost scoase din lagăr.
– Ai lucrat?
– Am lucrat la a rămâne în viață.
Cei patru bărbați schimbă priviri. Unul dintre ei ia o foaie de hârtie și se preface că citește înainte de a vorbi.
– Avem un raport despre tine, Cecilia Klein. Spune că de fapt ai rămas în viață prostituându-te cu dușmanul.
Cilka nu zice nimic, înghite în sec, se uită de la un bărbat la celălalt, încercând să priceapă ce spun, ce se așteaptă să răspundă ea.
Ia cuvântul un altul.
– E o întrebare simplă. Te-ai culcat cu naziștii?
– Erau dușmanii mei. Am fost prizonieră aici.
– Dar te-ai culcat cu naziștii? Ni s-a spus că da.
– Ca mulți alții de aici, am fost silită să fac tot ce mi se spunea de către cei care mă țineau prizonieră.
Primul agent se ridică în picioare.
– Cecilia Klein, o să te trimitem la Cracovia și o să-ți hotărâm soarta acolo.
Acum evită să se uite la ea.
– Nu, spune Cilka, ridicându-se și ea. Nu-i vine să creadă că se întâmplă așa ceva: Nu puteți să-mi faceți asta! Sunt prizonieră aici!
Unul dintre bărbații care n-au mai vorbit până acum o întreabă încet:
– Vorbești germana?
– Da, puțin. Am stat aici trei ani.
– Și mai vorbești şi alte limbi, din câte am auzit, și totuși ești cehoslovacă.
Cilka nu neagă; se încruntă, neînțelegând ce înseamnă asta. A învățat limbi străine şi la școală, pe altele le-a învățat stând aici.
Bărbații schimbă priviri între ei.
– Faptul că vorbești multe limbi ne face să credem că ești spioană și te afli aici ca să raportezi celor care plătesc pentru informațiile tale. Asta se va investiga la Cracovia.
– Te poți aștepta la o sentință lungă de muncă silnică, îi spune primul ofițer.
Cilka nu reacționează imediat și este înșfăcată de braț de către soldatul care a adus-o aici și târâtă în timp ce‑și strigă nevinovăția.
Cartea Călătoria Cilkăi poate fi cumpărată de la:
Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.
4,4 rating based on 175.844 ratings (all editions)
ISBN-10: 6067796589
ISBN-13: 9786067796582
Goodreads: 53296376
Author(s):Publisher: Editura Humanitas, Colecția Humanitas Fiction
Published: 4/27/2020
Un roman care pornește de la întâmplări adevărate, o poveste dramatică supraviețuire și iubire care prezintă destinul tinerei Cilka Klein, unul dintre personajele cele mai puternice ale bestseller-ului internațional Tatuatorul de la Auschwitz.
Cilka are 18 ani când Auschwitzul este eliberat de trupele sovietice. Își îngăduie pentru o clipă să creadă că există un viitor și pentru ea, dar numai pentru a fi aruncată din nou în lagăr – de data aceasta, dincolo de Cercul Polar, în Gulagul Vorkuta. Este acuzată că a supraviețuit colaborând cu naziștii. Trecutul este apăsător, amintirile dragi, în loc să-i dea curaj, ajung să o împovăreze, dar refuză să se lase învinsă. În ciuda condițiilor cumplite de viață din Siberia, speranța renaște, hrănită de solidaritate și prietenie, iar Cilka găsește o iubire atât de mare, cum nici n-a îndrăznit să viseze.
„Un roman bine scris, bine documentat. Este captivant, răscolitor și chiar mai tulburător decât Tatuatorul de la Auschwitz. Vă va încerca disperarea în fața cruzimii omenirii, dar și venerația față de tăria spiritului uman… vă va stârni un tumult de sentimente, dar povestea Cilkăi este una cum nu se poate mai puternică.“ — Express & Star
„Curajul și hotărârea Cilkăi de a supraviețui fac din această carte o lectură sfâșietoare.“ — Daily Mirror
Fragmentul zilei – 22 iunie 2020: Călătoria Cilkăi – Heather Morris