„MUȚENIE ȘI SLAVĂ ÎN PĂCAT DE ILUZIE”
A fost o zi plină. Prima zi din acest an… Este incredibil cât de repede trece timpul. Nu mi-a trecut prin gând că Sebi o să fie cu mine după ora 2 noaptea. Nici eu nu știu ce vreau, dar îl caut, îl chem. Cred că fug de singurătate, de acceptare. Am început să râd compulsiv când am citit ce mi-a scris inițial Sebi: „Nu vin, deja m-am pus să dorm.”. Mi-am zis în gând:„Iar ți-ai luat-o fraiero! Credeai că o să fie o noapte altfel.”, dar parcă era ceva ce nu mă lăsa să renunț la idee. Nu știu dacă era dorința mea de a nu fi singură în noaptea dintre ani sau încăpățânarea mea de a-mi demonstra că îl pot determina să fie acolo cu mine.
De fiecare dată când îl văd am o neliniște. A venit, am discutat puțin și am început să ne sărutăm. Simțeam că nu o să fie doar atât, doar să ne vedem, să ne sărutăm, să ne spunem „La mulți ani!”, iar apoi să plece. Nu. A fost mai mult. Mult mai mult. Fizic. Îmi aduceam aminte și de Matei. Lucrurile se petrec repede. Nu am timp să realizez ce se întâmplă. Însă nu fac nimic să opresc acest galop.
Mă uitam la Sebi și mă întrebam ce naiba caut eu acolo cu el, când el are ideile acelea?! El era un copil, eu tot o imatură. Ce a fost în mintea mea să cred că el o să vadă dincolo de atracție? Dar, da. El vede dincolo de atracție, dar doar cu coada ochiului. Își spune ori de câte ori are ocazia, de parcă se învață constant pe sine că nu o să îi pună capac niciuna, că el nu se va îndrăgosti. Eu râd în gândul meu, sperând inconștient că poate eu o să fiu cea care o să îi pună capac. În timp ce îl simțeam aproape, mă întrebam în gând: „Oare, atât de mult mă dorești de te-ai mișcat din pat ca să fii aici cu mine? Sau doar ești disperat să nu fii singur și te agăți de orice tipă insistentă ca mine?”. Poate că se simțea atras de mine. Deși eu, încă mă îndoiesc că pot să trezesc atracție și pasiune în bărbați. În același timp, mă gândeam la Matei. Aveam acel regret lăsat în urmă cu câteva zile, de Crăciun. Am trântit ușa după Sebi când a plecat. Puțin mi-a păsat că era 4 dimineața și era 1 ianuarie. Simțeam un gol când am auzit izbitura ușii. Îmi venea să plâng. Dar îmi spuneam că nu pot să plâng în prima zi din an, căci, se spune că ce faci în prima zi a anului, faci tot anul, iar eu nu mi-am propus să plâng tot anul. Deci am tăcut în sine și tremuram de ciudă.
Ziua am plecat la Sibiu cu Clara. A fost gura de aer de care aveam nevoie. Clara știe să te surprindă, dacă chiar vrea acest lucru. De aceea ne înțelegem de minune. „Așa o să călătoresc tot anul!” mi-am zis. Ajunsă acolo, l-am sunat pe Matei… nu m-am putut abține. Prima dată când mi-am dorit să fiu aici a fost după ce mi-a povestit el că a fost aici. Vorbeam cu el la telefon, mă simțeam triumfătoare după ce m-a întrebat cum am petrecut aseară și i-am mărturisit că nu am fost singură la trecerea dintre ani. Știam că a înțeles că am fost cu un alt tip. Voiam să simt că îi pare rău că nu a rămas și de revelion să fim împreună. Însă el a ales calea cea mai ușoară: să aștepte că poate tipa cu care vrea o relație o să petreacă într-un final revelionul cu el. A ales de fapt să fie singur, pentru că așteptările lui nu s-au împlinit. Simțeam că îl deranja gândul că eu nu am fost singură și am fost cu altul, ba chiar a crezut inițial că sunt la Sibiu cu acel tip. Dar sunt slabă în fața lui și spun adevărul. Așa că i-am spus că sunt cu Clara în Sibiu, iar vocea lui parcă a devenit mai liniștită știind acest lucru. E ceva ce încă nu pot să explic. Îl urăsc și îl vreau în același timp. Totodată știu că mă simt bine și mă liniștesc când vorbim. Mă simțeam vinovată. Deși negam din toți rărunchii acest lucru. L-am rugat să îmi trimită poze de pe munte, căci el era în drumeție.
Evident că ziua nu s-a oprit aici. Alte poze, de la Sibiu trimise lui Sebi, în speranța că o să vrea să ne vedem și azi. Dar nu neglijam deloc ipoteza în care îmi spunea că nu ne putem vedea din diverse motive. Știam deja scenariul. Poate că acest fapt mă și provoca mai mult: să știu că îmi va spune „Nu”, iar eu să încerc să fac să fie „Da”. Doar că de această dată nu am ripostat și chiar m-am calmat acceptând că nu ne vedem. Mi-am zis că nu are rost. Pentru el a fost suficient să își calce orgoliul în picioare aseară venind să ne întâlnim, când de fapt nu avea chef. M-am săturat să insist.
„ÎNCERCARE DE EROARE”
Am dormit până târziu. Eram fericită că nu trebuie să merg la muncă, că pot să lenevesc în pat. În patul lui frate-miu, în această perioadă. Poveste lungă și cu dormitul acolo (îmi amintește de Matei, de noi acolo). Am deschis ochii și m-am holbat la tavan. Am oftat și am simțit că e momentul să plâng. Îl țineam ascuns de ore bune, trebuia să îi dau voie să curgă. Mă simțeam singură. Nu era prima dată când simțeam asta. Mă uitam la patul acela și vedeam tot. Ah… cât îl vedeam pe el. „Matei o să fie fericit, dar nu cu mine…! Ce frumos era să fie acolo cu mine, ca acum câteva zile și să mă cuibăresc în brațele lui?!” mi-am spus oftând.
Nu știu în ce mă transform, dar simt că o fac. În goana asta de singurătate încercam să mă agăț de orice speranță, să îmi spun că nu o să mai sufăr. Îmi era greață când am citit iar acele rânduri din mesajele lui Sebi în care îmi spunea că „Anul acesta… mi-a păstrat o surpriză”. Știam clar că se referă la alta. Dar nu mă mai surprindea din partea lui. De atâtea ori mi-a zis de altele că devenise o obișnuință, ba chiar să îl și încurajez. Patetici, amândoi. Eu, mai mult, căci i-am permis să mă folosească, să alimenteze legătura sau curiozitatea (cum îi spune el) dintre mine și el. Poate nu este nici legătură și nici curiozitate. Poate nu este nimic, de fapt și eu mă îmbăt cu apă rece ca o fraieră. Sau poate nu…
Am tot reflectat la ce o să fie anul acesta. Nu îmi vine nimic deosebit în minte, dar cred că se întâmplă acest lucru pentru că știu ce vreau să fac din punct de vedere profesional. Personal am mult de lucru cu mine. Îmi doresc să fiu suficient de puternică încât să mă trezesc…
M-am apucat de gătit. La prânz mi-am chemat prietenii la o tochitură de porc cu mămăliguță. Știam că nu aveam șanse să mănânc de una singură toată carnea de la mama, așa că, prietenii la nevoie se cunosc.
Am revenit la starea mea de „fericire constantă”. M-am decis să mă detașez de gândurile legate de Matei sau Sebi. Drept urmare, m-am uitat la un film de groază cu Corina, am mâncat floricele, apoi am condus-o acasă.
Pentru câteva momente mi-a revenit în minte Sebi, când i-am văzut mașina în fața blocului, dar am șters repede gândul din minte și am urcat în apartament.
Înainte de culcare am împărțit câteva vorbe cu Matei, ne-am amuzat.
Cartea 26-27 poate fi cumpărată de la:
Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.
Fragmentul zilei – 22 octombrie 2020: 26-27 – Elena Stroe
Alte titluri Creator.