Alice Hart, o fetiță de nouă ani, stătea la birouașul său de lângă fereastră, în casa lor de lemn din capătul aleii, și își închipuia cum ar putea să-i dea foc tatălui ei.
Pe biroul din lemn de eucalipt făcut de tatăl ei ținea deschisă o carte de la bibliotecă. Cuprindea mituri despre foc adunate din toată lumea. Deși de la nord-est venea o adiere sărată dinspre Pacific, Alice simțea miros de fum, pământ și pene arse. Citea, rostind cuvintele în șoaptă:
Pasărea Phoenix este cuprinsă de flăcări, ca să fie mistuită de foc, să se facă scrum și să se ridice reînnoită, renăscută, preschimbată aceeași, dar cu totul diferită.
Și-a trecut ușor vârful degetului peste imaginea păsării Phoenix care își lua zborul, cu penajul alb-argintiu strălucitor, cu aripile întinse și cu capul dat pe spate, gata să sloboadă un strigăt victorios. Dar și-a tras iute mâna, de parcă văpaia flăcărilor aurii, roșii și portocalii ar fi putut să o pârjolească. Pe geam a pătruns o nouă adiere cu iz de alge, iar clopoțeii din grădina mamei i-au dat semn că vântul se întețea.
Aplecându-se peste birou, Alice a împins fereastra, lăsând-o abia crăpată. A dat cartea deoparte, privind cu coada ochiului imaginea și întinzând mâna după farfuria cu pâine prăjită pe care și-o făcuse cu o oră în urmă. A mușcat din felia unsă cu unt și tăiată în formă de triunghi și a început să mestece încet pâinea răcită. Cum ar fi să-l vadă pe tatăl ei mistuit de flăcări? Să se facă scrum toți demonii din el și să se ridice din flăcări, renăscută, partea lui cea bună, reîntrupată în omul care fusese uneori: cel care-i făcuse o masă la care să poată să-și scrie poveștile.
Alice a închis ochii, închipuindu-și pentru o clipă că valurile din apropiere pe care le auzea prin fereastra deschisă erau un ocean de flăcări învolburate. Ar fi cu putință să-l împingă pe tatăl său în el, ca să se mistuie asemenea păsării Phoenix din carte? Cum ar fi dacă ar ieși din valuri, scuturându-și capul de parcă s-ar fi trezit dintr-un vis urât, și s-ar îndrepta spre ea cu brațele deschise? „Bună, Iepuraș“, ar putea să-i zică. Sau poate doar ar fluiera, cu mâinile în buzunare, cu privirea zâmbitoare? Poate că Alice n-ar fi nevoită să mai vadă vreodată cum i se întunecă de furie ochii albaștri sau cum se schimbă la față, cu saliva adunată la colțurile gurii ca o spumă albă ca paloarea chipului său. Atunci și-ar fi putut vedea doar de ce-i plăcea ei cel mai mult: să ghicească de unde bătea vântul, să-și aleagă cărți de la bibliotecă sau să scrie la birouașul său. Renăscut din foc, tata ar atinge mereu trupul de gravidă al mamei numai cu blândețe, mâinile lui ar cuprinde-o pe Alice doar ușor, ocrotitor. Și, mai ales, l-ar lua pe prunc în brațe când ar apărea pe lume, iar Alice n-ar mai fi nevoită să stea trează, frământându-se cum să-și protejeze familia.
A închis cartea. Bufnitura grea s-a resimțit prin lemnul mesei care ocupa întregul perete al dormitorului ei, sub cele două ferestre mari care dădeau spre grădina cu ferigi: părul-domniței, cornul-cerbului, planta-fluture, pe care mama ei le îngrijise până când fusese doborâtă de grețuri. Chiar în dimineața aceea, pe când punea în ghivece răsaduri de piciorul-cangurului, mama s-a îndoit de mijloc, vărsând peste ferigi. Alice era la masa ei și citea; auzind-o cum vomita, a sărit pe fereastră drept pe straturile cu ferigi. Neștiind ce trebuia să facă, a apucat-o strâns de mână.
– N-am nimic, i-a spus mama tușind, strângându-i și ea mâna, după care i-a dat drumul. Grețurile de dimineață, Iepuraș, nu te speria.
Când și-a ridicat capul ca să tragă aer în piept, părul său blond s-a dat pe spate, dezvelindu-i fața și scoțând la iveală o nouă vânătaie, întunecată ca marea pe înserat, în jurul unei despicături în pielea fină de după ureche. Alice nu și-a putut lua ochii de la ea destul de repede.
– O, Iepuraș, s-a grăbit să-i explice mama pe când se ridica cu greu în picioare, n-am băgat de seamă ce făceam în bucătărie și m-am împiedicat, copilul ăsta îmi dă așa niște amețeli… a urmat ea, punându-și o mână pe pântec și scuturându-și cu cealaltă pământul de pe rochie.
Alice se uita la vlăstarele de ferigi strivite sub greutatea mamei.
Părinții ei au plecat imediat după aceea. Alice a rămas dinaintea ușii de la intrare până când norul de praf din urma camionetei tatei s-a risipit în aerul albastru al dimineții. Se duceau la oraș pentru încă un control de sarcină; camioneta nu avea decât două locuri. „Să fii cuminte, scumpo!“ a implorat-o mama când i-a atins ușor obrazul cu buzele. Mirosea a iasomie și a frică.
Alice a mai luat încă o bucată triunghiulară de pâine prăjită rece și și-a vârât-o între dinți pe când scotocea în geanta cu cărți de la bibliotecă. Îi promisese mamei că avea să învețe pentru examenul de clasa a patra, dar până acum plicul cu testul de simulare trimis prin poștă de școala prin corespondență rămăsese nedeschis pe masă. Când a scos din geantă o carte și i-a citit titlul, a încremenit. A uitat cu totul de examen.
Cartea Florile pierdute ale lui Alice Hart poate fi cumpărată de la:
Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.
4,1 rating based on 32.158 ratings (all editions)
ISBN-10: 6067796392
ISBN-13: 9786067796391
Goodreads: 51794285
Author(s):Publisher: Humanitas Fiction
Published: 3//2020
Florile pierdute ale lui Alice Hart a câștigat General Fiction Book of the Year în cadrul Australian Book Industry Awards 2019 • Selectat în TOP 10 pe listele de bestselleruri din Australia în 2018 și din SUA în 2019 • Ales de Women’s National Book Association pe lista de 20 de romane recomandate pentru cluburile de carte din SUA în 2019 • Nominalizat pe lista lungă la International Dublin Literary Award 2020 • În curs de ecranizare TV • Un roman de debut impresionant, tradus în peste 30 de țări, despre poveștile care ne bântuie și despre cele pe care ni le spunem pentru a supraviețui.
Deși este o cititoare împătimită, Alice nu a fost niciodată într-o bibliotecă și e sigură că toate cărțile cresc în grădini, asemenea florilor iubite ale mamei sale. Dar în ziua în care se aventurează dincolo de lanul de trestie de zahăr care se înalță ca un zid între ea și lume, descoperă un oraș și o bibliotecă, dându-și seama că e posibilă și o altfel de viață. Ar vrea să nu mai asiste la scenele violente de acasă și să uite de frica paralizantă când mânia propriului tată se îndreaptă asupra ei. Nu își imaginează rădăcinile profunde ale acestui sentiment ce o va însoți mulți ani, până în ziua în care va reuși să facă pace cu trecutul. Al său și al unui lung șir de femei abuzate despre care află la ferma Thornfield a bunicii June, unde se cultivă flori australiene.
Fragmentul zilei – 24 martie 2020: Florile pierdute ale lui Alice Hart – Holly Ringland