Fragmentul zilei – 26 august 2019: În lume nu-s mai multe Românii (planetei noastre asta i-ar lipsi) – Radu Paraschivescu

Un cormoran se-avântă în tării.
Ce vede cu privirea-i acvilină?
Ochiuri de apă, lanuri aurii
Şi tare-ar face-o baie în piscină.

Autorul e ministru în timpul liber și sinistru când deschide gura. Spre a i se da totuși ce-i al lui, are fior parodic, după cum arată strofa de mai sus. Iar dacă-și pune mintea, te poți trezi, pe nepusă masă, cu o mică înlocuire zoologică dinăuntrul Serenadei lui Arghezi: „Cormoranul te miroase / pe la șase.“

Cu toate cusururile poeziei în cauză, titlul ei e excelent. Nu e limpede (evident, e Tulbure) dacă este vorba de potriveală sau de vizionarism. Cert este că „în lume nu-s mai multe Românii“. Şi chiar nu sunt. Motive? Să le numărăm, coane Fănică. Avem o țară unică prin aceea că:

Avocatul Poporului pleacă în concediu la sfârșitul toamnei, ca să nu atace Ordonanțele de Urgență legate de justiție la Curtea Constituțională, și are grijă să nu- și delege atribuțiile nimănui.

Prim-ministrul Japoniei e invitat pentru prima dată în România de un omolog român care nu-l așteaptă la aeroport, din cauză că tocmai fusese îndepărtat din funcție.

Un fost ministru de externe agasat de excesul de hidrogen din apă și debordând în trecut de declarații prietenos-admirative la adresa Americii se trezește declarând, fără pic de glumă, că „Rusia este soluția optimă pentru supraviețuirea noastră ca națiune liberă“.

Un doctor în istorie susține, după o eschivă care-l scapă de cămașa de forță, că „limba pe care au vorbit-o primii oameni pe pământ a fost limba română“.

Întunericul este mediul optim de lucru atât pentru guvernanții care vor să subjuge justiția, cât și pentru un membru al Curții Constituționale, care o invită la o discuție între patru ochi pe președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție și-i mărturisește că are de gând să ignore un articol de lege, spre a-și sluji căpeteniile penale.

Premierul se laudă cu scosul țării din noroi într-o țară în care există drumuri înnămolite până și în capitală, spre a nu mai vorbi de alte localități. Programul Național de Dezvoltare Locală e, în ciuda numelui, un sistem de sifonare a banului public printr-o rețea care constă inclusiv în evlavioși reprezentanți ai clerului.

Ministrul agriculturii scapă din marcaj și stupefiază asistența din cancelariile europene vorbind liber și provocându-i pe interpreți la un nivel nemaiîntâlnit până atunci. Iată pasul introductiv: „A pornit o primă întrebare de la un coleg, îngăduiți-mi să vă spun așa, care are același nume ca și mine – Petre. Dar ce loc nu e plăcut în România?! Bravo! Am intrat în sală cu un succes formidabil, bravo!, extrem de important, dar atât de necesar și de util pentru noi toți. Aveți, să știți, vă spun aici, un moment deosebit de important prin prezența subsemnatului în acest consiliu. Bravo! A se vedea populația de cormorani. Cormoranii în România fac baie în piscine, nu se mai feresc de oameni – de pescari, nici atât. Vă mulțumesc pentru întrebări. Bravo!“ Urmează pasul solomonic, făcut în marginea unei întrebări despre soluția pe care o propune ministrul în chestiunea Brexitului: „Regret, sigur, și Uniunea Europeană este mai săracă față… fără Anglia… este mai săracă față de Marea Britanie. Dar aceste lucruri le putem gândi, le putem judeca în interesul comun și urmărim cu interes pașii în acest domeniu, astfel încât dorința de-a fi împreună să se manifeste oricând, și pentru aceasta suntem în stare toți să găsim soluții pentru a genera o asemenea stare de lucruri în care obiectivele comune să fie atinse cu dorința fiecărei părți și cu interesul legitim pentru fiecare domeniu.“ În fine, iată și pasul al treilea, cel romantic-metaforizant: „V-o spune un om care înțelege furtuna Brexitului, dar înțelege și furtuna pescarului în momentul în care el se află în raport cu natura și nu găsește soluții pe care să le folosească atunci când nevoia îl împinge și situația o dictează.“

Un cetățean poate ocupa pe rând trei, patru sau cinci fotolii ministeriale, fără vreo competență anume pentru nici unul dintre domeniile pe care e chemat să le administreze.

Un deputat cere expulzarea ambasadorului SUA fiindcă, sprijinind lupta împotriva corupției, îl susține pe fostul procuror-șef al DNA. Partidul căruia îi aparține deputatul dă țării un guvern care gargarisește tot soiul de refrene prin care elogiază parteneriatul cu SUA și NATO.

In Lume Nu S Mai Multe Romanii Planetei Noastre Asta I Ar Lipsi


Cartea În lume nu-s mai multe Românii (planetei noastre asta i-ar lipsi) poate fi achiziționată de la:

Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.


Average Rating:

4,1 rating based on 254 ratings (all editions)

ISBN-10: 9735063948
ISBN-13: 9789735063948
Goodreads: 44590164

Author(s):Publisher: Humanitas
Published: 3//2019

„Guvernul României și alianţa din care provine și-au dovedit de atâtea ori fascinaţia pentru selecţia negativă, încât nu mai poţi nici măcar să te revolţi. Ilie Mario Rafael e doar un nume din dosarul pe care scrie cu litere mari «Cultura sfidării». De ce-l numește premierul într-o asemenea funcţie? Pentru că poate. Codrin Ștefănescu a lămurit deja dilemele pricinuite oamenilor onești de abuzurile puterii PSD. «Pentru că putem» e, din acest punct de vedere, o lozincă mult mai aproape de natura adevărată a partidului decât «Îndrăznește să crezi». «Pentru că putem» e o sinteză a bunului-plac și a dispreţului pentru lege, pentru normalitate și pentru respiraţia europeană a ţării.
De ce păstraţi penali în funcţii publice? Pentru că putem. De ce numiţi în funcţia de secretar general al guvernului un om trimis în judecată pentru trafic de influenţă, constituirea unui grup infracţional organizat și fals în declaraţii în formă continuată? Pentru că putem. De ce numiţi în funcţia de consilier personal al premierului un condamnat la opt ani cu executare? Pentru că putem. De ce numiţi ca ministru al tineretului și sportului o tânără specializată în campanii publicitare pentru spirtoasele familiei? Pentru că putem. De ce numiţi ca premier un om incapabil să se exprime cursiv în propria sa limbă și cu atât mai puţin într-o alta? Pentru că putem. De ce forţaţi ordonanţe care să-i scape pe marii vinovaţi din PSD de pușcărie? Pentru că putem. De ce vă bateţi joc de oameni și de ţară? Pentru că putem.
Și pot. Chiar pot. Fără să-i intereseze cum ne privește Occidentul, fără să se gândească la altceva decât la propria lor piele, fără urmă de consideraţie pentru naivii și disperaţii care le-au luat de bune promisiunile și i-au adus la putere.“ – Radu Paraschivescu
 

Fragmentul zilei – 26 august 2019: În lume nu-s mai multe Românii (planetei noastre asta i-ar lipsi) – Radu Paraschivescu

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.