"Un cititor trăieşte o mie de vieţi înainte de a muri. Omul care nu citeşte trăieşte doar o singură viaţă." – George R.R. Martin

Fragmentul zilei – 4 februarie 2020: Marșul lui Radetzky – Joseph Roth

Înnobilarea familiei Trotta era de dată recentă. Bunicul dobândise titlul după bătălia de la Solferino. Era sloven. Sipolje – numele satului său de obârșie – se adăugase titlului. Soarta îl hărăzise unei fapte deosebite. El însă avusese grijă ca timpurile care au urmat să-i șteargă amintirea.

În bătălia de la Solferino, bunicul comanda, ca sublocotenent de infanterie, un pluton. De o jumătate de oră, lupta era în toi. Vedea la trei pași înainte spinările albe ale soldaților săi. Rândul întâi al plutonului îngenunchease, al doilea stătea în picoare. Erau voioși cu toții și siguri de izbândă. Se ospătaseră din belșug și băuseră rachiu pe cheltiuala și în cinstea împăratului, aflat și el din ajun pe front. Ici ș icolo, cădea câte unul din rând. Trotta sărea iute din golul ivit și trăgea cu armele părăsite ale morților și răniților. Când străngea rândul rărit, când îl defășura din nou, scrutând cu ochiul ager terenul în mai toate părțile, trăgând cu urechea în mai toate părțile. În vacarmul împușcăturilor, auzul șau deprins deslușea comenzile rare și precise ale căpitanului. Privirea lui vie străpungea negura albastră-cenușie din fața liniilor inaimice. Nu trăgea niciodată fără a ochi și fiecare glonț își atingea ținta. Oamenii îi ghiceau mâna și privirea, îi auzeau glasul și se simțeau în siguranță.

Inamicul făcu o pauză. Pe linia nesfârșită a frontului, trecea din gură în gură ordinul: “Încetați focul!” Ici și colo mai zăngănea câte o vergea, ici și colo mai răsuna o împușcătură întârziată și stingheră. Ceața albastră-cenușie se mai limpezise. Se lăsase dintr-odată zăpușeala de amiază a soarelui argintiu, învăluit de nori furtunatici. Și iată că între sublocotenent și soldații săi se ivi însuși împăratul însoțit de doi ofițeri din Marele Stat-Major. Tocmai se pregătea să ducă la ochi un binoclu de campanie pe care i-l întindea unul dintre însoțitori. Trotta știa ce înseamnă asta: chiar dacă inamicul era gata să se retragă, ariergarda lui nu putea să nu fie îndreptată cu toată atenția asupra austriecilor, iar cineva care folosește un binoclu înfățișează fără îndoială o țintă demnă de atins. Sublocotenentul simțea în gât zvâcniturile inimii. Teama de catastrofa fără margini, de neconceput, care l-ar nimici pe Trotta odată cu regimentul, armata, statul, întreaga lume, îi dădea fiori fierbinți. I se înmuiaseră genunchii. Și ura veșnică pe care ofițerii subalterni de front o poartă domnilor supuși de la Marele Stat-Major, care habar n-aveau de amara practică, îi insuflă sublocotenentului acel gest ce avea să-i întipărească pentru totdeauna numele în istoria regimentului său. Cu amândouă mâinile îl apucă pe monarh de umeri pentru a-l face să se aplece. Se vede că sublocotenentul îl apăsase cu prea multă putere pe împărat, care se prăbuși pe loc. Însoțitorii se repeziră. În aceeași clipă, un glonț străpunse umărul stâng al sublocotenentului, tocmai acel glonț care fusese trimis spre inima împăratului. În timp ce acesta se ridica de pe jos, sublocotenentul cădea la pământ. Peste tot, de-a lungul întragului front, se dezlănțui răpăitul puștilor speriate și trezite din toropeală. Împăratul, îndemnat de însoțitorii nerăbdători să-l vadă părăsind poziția primejdioasă, se aplecă totuși asupra rănitului și, amintindu-și de imperiala sa datorie, îl întrebă pe cel leșinat, care nu auzea nimic, cum îl cheamă. Un medic militar, un subofițer sanitar și doi brancardieri sosiră în fugă cu o targă, încovoiați și ferindu-și capetele. Ofițerii Marelui Stat-Major îl siliră pe împărat să se culce la pământ și făcură la fel și ei.

 – Vedeți de sublocotenent! îi strigă împăratul medicului care gâfâia din greu.

Între timp, focul se potolise din nou. Și, pe când cadetul-plutonier, loccțiitorul sublocotenentului, trâmbița cu voce sonoră: “Comanda la mine!”, iar Franz Joseph și însoțitorii lui se ridicau de jos, sanitarii legară cu grijă rănitul de brancardă și se îndreptară cu toți către comandamentul regimentului, unde un cort alb ca zăpada adăpostea postul de prim ajutor.

Clavicula stângă a lui Trotta fusese zdrobită. Glonțul înfipt în omoplatul stâng fu extras în prezența Înălțimii Sale, în urletele neomenești ale rănitului, pe care durerile îl treziseră din leșin.

După patru săptămâni, Trotta se întremase. Când se întoarse în garnizoana lui din sudul Ungariei, avea gradul de căpitan, cea mai înaltă distincție – Ordinul Maria Tereza – și un titlu de noblețe. Acum se numea căpitanul Joseph Trotta von Sipolje.

Ca și cum și-ar fi schimbat propria viață pe o alta confecționată în vreun atelier, căpitanul evoca în fiece noapte înainte de a adormi și în fiece dimineață după ce se deștepta, noul său rang și noua sa condiție socială, se așeza dinaintea oglinzii și se încredința că obrazul lui e tot cel vechi. Cu toată familiaritatea stângace a camarazilor ce încercau să atenueze distanța pe care o soartă neînțeleasă o așezase brusc între Trotta și ei, înnobilatul căpitan părea să-și fi pierdut cumpătul; în ciuda zadarnicelor lui eforturi de a se purta față de dânșii cu neștiuta stinghereală, ca întotdeauna, i se părea că de-aci încolo e osândit să umble toată viața în cizme străine pe un pământ alunecos, urmărit de șoapte tăinuite și întâmpinat cu priviri sfioase. Bunicul lui fusese doar un țăran mărunt, tatăl, subofițer de administrație și, mai târziu, vagmistru de jandarmi într-un ținut de lângă frontiera de sud a Monarhiei. De când pierduse un ochi în luptă cu contrabandiștii bosniaci de la graniță, trăia ca invalid militar și îndeplinea slujba de paznic la parcul castelului Laxenburg, dădea hrană lebedelor, tundea gardurile vii, păzea bobițeii primăvara și, mai târziu, socul împotriva hoților și a derbedeilor, iar în nopțile blânde lua la goană de pe băncile întunecoase și opsitaliere perechile de îndrăgostiți fără adăpost. Firesc și potrivit părea gradul de sublocotenent de infanterie pentru fiul unui subofițer. Înnobilatului și decoratului căpitan însă, care plutea ca într-un nor de aur în strălucirea stranie și aproape fantomatică a grației imperiale, tatăl pământesc îi fusese brusc îndepărtat și dragostea moderată pe care urmașul o arăta bătrânului părea să impună o altă atitudine și o nouă formă a relațiilor dintre tată și fiu.

Marsul Lui Radetzky


Cartea Marșul lui Radetzky poate fi cumpărată de la:

Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.


Average Rating:

4,1 rating based on 7.057 ratings (all editions)

ISBN-10:
ISBN-13: 9786063344152
Goodreads: 50269232

Author(s):Publisher: CPT Press
Published: 12/1/2019

În 1859, în bătălia de la Solferino, soldadul Joseph Trotta, țăran din satul sloven Sipolje, într-un moment de prezență de spirit, salvează viața împăratului Franz Joseph. Este avansat, este decorat, este înnobilat și astfel destinul lui și al descendenților se schimbă. La începutul secolului XX, nepotul eroului de la Solferino, tânărul baron Carl Joseph von Trotta und Sipolje, este sublocotenent de cavalerie în armata Imperiului Austro - Ungar.

Nepotrivit pentru cariera militară, sensibil, vulnerabil, lipsit de înțelegere și afecțiune, tânărul se implică de timpuriu în aventuri galante, iar moartea unor apropiați agravează natura lui depresivă.


Marșul lui Radetzky este romanul unei familii devotate necondiționat împăratului și al ascensiunii care produce angoasă existențială celor trei generații urmărite. Este, în același timp, romanul unui imperiu, de la primele semne de declin, până în pragul prăbușirii totale.


”Capodopera lui Joseph Roth descrie lumea înainte de șocul Primului Război Mondial și colapsul unei societăți amestecate, cu regulile ei rigide și nelipsitele plăceri.” (The Guardian)


”Întreaga operă a lui Joseph Roth este o tragédie humaine distilată prin
mijloacele ficțiunii moderne. Nici un alt scriitor contemporan, poate cu excepția lui Thomas Mann, nu a ajuns atât de aproape de desăvârșire.” (Nadine Gordimer)
 


Fragmentul zilei – 4 februarie 2020: Marșul lui Radetzky – Joseph Roth

«
»

Spune-ți părerea:

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

 
%d blogeri au apreciat: