Tatăl meu era proprietarul unui mic petec de pământ în provincia Nottingham și avea cinci copii: eu eram al treilea dintre ei. Când am împlinit paisprezece ani, m-a trimis la universitatea din Cambridge. Am stat acolo trei ani, pe care i-am întrebuințat cu folos. Dar costul studiilor fiind prea mare, am fost trimis ca ucenic la Jack Bates, chirurg celebru din Londra, la care am stat patru ani. Tata îmi trimitea din când în când ceva bani, pe care îi întrebuințam pentru a studia navigația și matematica, necesare oricui își propunea să călătorească pe mare: căci aveam ca o presimțire că-mi va fi scris să fac odată și odată călătorii mari.
Părăsind pe domnul Bates, m-am întors la tata și, cu banii ce i-am primit de la el, de la unchiul meu Jean și de la câteva rude, am adunat patruzeci de lire sterline: am mai primit și făgăduiala că voi avea regulat treizeci de lire pe an, astfel am putut pleca la Leyde, unde timp de doi ani și șapte luni am învățat medicina, convins că într-o zi îmi va fi folositoare în călătoriile mele.
Puțin după întoarcerea mea din Leyde, recomandat fiind de bunul meu profesor Bates, am obținut un loc de chirurg pe vasul Rândunica, unde am stat trei ani și jumătate sub ordinele căpitanului Abraham Panell, comandantul vasului. În acest timp am făcut câteva călătorii în Levant și aiurea.
La întoarcere, am hotărât să mă stabilesc la Londra. Domnul Bates mă încurajă și-mi recomandă câțiva dintre bolnavii lui. Am închiriat un apartament într-o căsuță din mahalaua Old-Jewry, și la scurt timp după aceasta, m-am căsătorit cu domnișoara Mary Burton, fiica a doua a domnului Eduard Burton, negustor de ciorapi din strada Newgate, și am primit o zestre de patru sute lire sterline.
Din nenorocire, scumpul meu profesor, domnul Bates, murind peste doi ani, am rămas fără protector și, având prea puțini amici și cunoscuți, clientela începu să se rărească. Conștiința nu-mi îngăduia să imit pe cei mai mulți dintr colegi, care-și făceau o reclamă scandaloasă; de aceea, după ce m-am sfătuit cu nevasta mea și cu câțiva intimi, am hotărât să mă angajez din nou medic pe vreun vas. Am fost pe rând chirurg pe două corăbii; iar în mai multe călătorii, făcute în timp de șase ani, prin Indiile orientale și occidentale, îmi măriră întrucâtva averea.
Îmi întrebuințam ceasurile libere citind pe cei mai buni autori, vechi și moderni, căci îmi luam totdeauna o mulțime de cărți cu mine; iar când atingeam pământul, căutam să observ obiceiurile, firea, îmbrăcămintea popoarelor și, în același timp, să învăț limba lor, ceea ce nu-mi era greu, având o memorie foarte bună.
Ultima mea călătorie nefiind tocmai norocoasă, m-am întors dezgustat de mare și m-am hotărât să rămân acasă cu nevasta și copiii și să încetez cu pribegiile. Schimbai însă locuința, mutându-mă din Old Jewry, în strada Fetter-Lane și de aici în Wapping, nutrind speranța că-mi voi putea face ceva clientelă printre marinari. Dar visele mele nu se împliniră.
După o așteptare de trei ani, am primit o ofertă avantajoasă de la căpitanul William Prichard, gata să plece cu vasul Antilope, în Marea Sudului. Ne-am îmbarcat la Bristol în ziua de 4 mai 1699, și am călătorit bine la început.
E de prisos să plictisesc pe cititor cu amănuntele călătoriei noastre în acele locuri; ajunge să-i spun că în apele Indiilor orientale, am avut o furtună grozavă, care ne-a aruncat spre nord-vestul țării Van-Diemen. Doisprezece din oamenii noștri muriră de osteneală și de hrană proastă. La 5 noiembrie, începutul verii în ținuturile acelea, marea era acoperită cu ceață, când marinarii zăriră deodată o stâncă la câțiva metri de noi. Ei nici nu avură timp să facă vreo mișcare de ocolire, căci vântul, bătând cu furie, într-o clipă vasul nostru a fost izbit de stâncă și s-a sfărâmat.
Șase oameni din echipaj, printre care eram și eu, am sărit într-o barcă, izbutind să ne îndepărtăm de locul naufragiului.
Am vâslit aproape trei leghe; dar în urmă ne învinse oboseala. Istoviți ne lăsarăm în voia valurilor și, puțin după aceea, furăm răsturnați de vântul ce sufla dinspre nord.
Nu știu care a fost soarta tovarășilor mei din barcă, nici a celor care se agățaseră de stâncă, dar cred că vor fi pierit cu toții. Cât despre mine, am înotat la întâmplare, și fui împins spre țărm, de vânt și de curentul apelor. Mereu lăsam picioarele în jos, în nădejdea că voi atinge fundul. Sleit gata să mă dau învins, iată că piciorul meu atinge pământul. Tocmai slăbise și furtuna. Am mers așa cam o jumătate de leghe prin marea puțin adâncă, până am ajuns la mal.
Mai umblai aproape un sfert de leghe, fără să găsesc urmă de casă sau de făptură omenească. Osteneala, căldura și mai ales dușca de rachiu pe care o trăsesem părăsind vasul, mă făcură să pic de somn. Mă trântii în iarbă, o iarbă moale, și am dormit un somn adânc, care ținu, pe rând cred, vreo nouă ore. Când m-am deșteptat, se făcuse ziuă; încercai să mă ridic, dar în zadar. Mă culcasem pe spate și m-am trezit cu picioarele și mâinile prinse de pământ, de o parte și de alta, și cu pletele capului tot așa.
Cartea Călătoriile lui Gulliver poate fi cumpărată de la:
Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.
Fragmentul zilei – 5 noiembrie 2019: Călătoriile lui Gulliver – Jonathan Swift