Un Damasc rece, ploios și neprietenos l‑a întâmpinat de Eli Cohen (Kamal Amin Taabet) la întoarcerea, în 26 noiembrie 1964, din ultima sa vizită în Israel.
Dintre mulții lui prieteni, pe aeroportul din Damasc nu l‑a așteptat decât George Saif, directorul Departamentului de programe în limba spaniolă al radioului public din Damasc. Locotenentul Muaza Zaher al‑Din – nepotul de frate al fostului Șef de Stat Major Sirian și una dintre cele mai importante și bine plasate surse ale lui Cohen în Siria – se afla încă în Idlib, oraș situat în nord‑vestul țării, nu departe de granița cu Turcia. Majd Sheikh al‑Arad, un important proprietar de terenuri care îl ajutase să se infiltreze în Siria fără a fi supus controalelor de rutină, rămăsese pe unul dintre domeniile sale situate în împrejurimile Damascului. Prietena lui devotată, Mary al‑Maaz, frumoasa și eleganta soție a directorului turnului de control al aeroportului din Damasc, plecase să‑și viziteze rudele care locuiau într‑un orășel situat pe malul Mării Mediterane. Deși Rosette, cumnata ei, se afla în Damasc, aceasta fusese forțată de vremea potrivnică de afară să rămână țintuită la pat, transmițându‑i lui „Kamal”, prin intermediul lui George Saif, sărutările și dragostea ei.
Eli Cohen a fost cuprins de un sentiment ciudat în clipa în care a ajuns în apartamentul său spațios, din clădirea aparținând lui Said Ramiah, situată în cartierul deținut de către renumitul tată al acestuia. Apartamentul cu cinci camere, de la etajul al patrulea al clădirii, din care se vedea sediul Statului Major Sirian, era curat și îngrijit. Până și vecinii lui, care îl întâmpinaseră mereu plini de
căldură și cu fețe luminoase, păreau acum apatici și reci. Numai Bidiabed l‑a informat că, în perioada în care fusese plecat din țară, apartamentul lui a fost percheziționat de către mai mulți angajați ai Serviciilor de Informații Secrete Siriene, care făcuseră cercetări amănunțite la fața locului. Nu descoperiseră nimic suspect, dar asta nu‑i împiedicase să‑i întrebe pe vecinii lui „Kamal” despre activitatea, obiceiurile și modul de viață al acestuia. Câțiva dintre vecini au mărturisit că fuseseră dintotdeauna impresionați de stilul de viață modest al lui „Kamal”. În ciuda a tot ceea ce se zvonea despre averea lui impresionantă, nu a deținut niciodată o mașină particulară, folosind mereu mijloacele de transport în comun. Una dintre vecine a povestit că îl invita din când în când pe „Kamal” la cină, în locuința ei. Însă atunci când lua masa singur, la el acasă, prefera conservele. „Ciudat”, le‑a mai spus ea oamenilor din Serviciile Secrete Siriene, „pare că am avea de‑a face cu un om foarte sărac”.
Fără nicio îndoială, Damascul sfârșitului de noiembrie 1964 era complet diferit de orașul din care plecase Eli cu numai două luni în urmă, pentru ultima sa vacanță petrecută în Israel. Orașul era acum cuprins de febra războiului și sfâșiat de conflicte interne. Vremea rece de afară reflecta cu precizie climatul politic al Siriei în perioada aceea. În timpul unei cine servite într‑o seară urâtă de „Kamal” și George Saif în clubul Al‑Saari, acesta din urmă i‑a dezvăluit prietenului său cele mai noi informații despre evoluția recentă a evenimentelor din Damasc. Lucrul cel mai important, fără îndoială, era consolidarea constantă a grupării radicale a Partidului Baas din Siria, în fruntea căruia se afla generalul Salah Jadid, Seful Statului Major Sirian, susținut de vechea autoritate civilă. Noul corp de ofițeri și facțiunile radicale l‑au acuzat pe șeful guvernului, Salah Bitar, de „deviere de la principiile socialismului” și de derularea unei politici economice de tip „conservator”. Președintele Amin al‑Hafez a fost pus în situația de a face o alegere: să rămână alături de Bitar sau să plece împreună cu Jadid. A preferat să‑i susțină pe acesta din urmă și pe comandantul forțelor aeriene, generalul Hafaz al‑Assad, care tocmai începuse să urce pe scara influenței din cadrul Partidului Baas. Primul‑ministru Bitar a demisionat din funcție, președintele Al‑Hafez a preluat și poziția acestuia, iar Jadid a fost numit „atașat pe lângă Cancelaria Prezidențială”, fiind, de fapt, omul din spatele tuturor deciziilor. Al‑Hafez l‑a desemnat pe Mamdouh Jabar pentru funcția de ministru al Apărării, după care a plecat la Paris, unde avea programată o intervenție chirurgicală. A revenit în Damasc în data de 12 noiembrie, slăbit încă din punct de vedere fizic, dar mai ales din punct de vedere politic. Michel Aflaq, conducătorul istoric al Partidului Baas se întorsese din Germania, pentru a‑l susține pe Bitar în lupta sa și pentru a consolida puterea lui Al‑Hafez, deși concluzia lui Saif la sfârșitul conversației cu Eli Cohen fusese una cât se poate de sumbră: „Părerea mea este că Amin al‑Hafez este astăzi președinte doar pentru că îi permite Jadid. Însă va fi înlăturat din funcție, iar asta nu este decât o chestiune de timp. Da, da, scaunul de președinte al prietenului tău se clatină serios. Ascultă‑mă pe mine – trebuie să începi să‑ți cauți un nou prieten”.
În atmosfera aceea tensionată, „Kamal Amin Taabet” a început să se readapteze la Damasc. Din motive de securitate, echipa operativă din Israel, formată din Ioshka Yariv („Dan”), Ghedalia Halaf și Shimeon Someh, îi interzisese să‑și pună în funcțiune emițătorul Morse timp de două luni de zile. La început, Eli urmase cu strictețe această interdicție, însă o întâmplare cu totul neașteptată l‑a determinat s‑o încalce.
Cartea Singur în Damasc, poate fi cumpărată de la:
Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.
4,6 rating based on 18 ratings (all editions)
ISBN-10: 6067936917
ISBN-13: 9786067936919
Goodreads: 53665401
Author(s):Publisher:
Published: //
Fragmentul zilei – 6 decembrie 2019: Singur în Damasc – Samuel Segev