– Ați fost înjunghiată în gât, domnișoară.
Ochii mi se măresc și mă întorc încet spre domnul în vârstă care stă în picioare, lângă mine. Apasă pe butonul de urcare al ascensorului și se uită la mine. Îmi zâmbește, apoi arată cu degetul spre gâtul meu.
– Semnul tău din naștere, îmi explică.
Instinctiv, mâna mi se duce la gât și ating semnul cât o monedă aflat chiar sub ureche.
– Bunicul meu obișnuia să spună că locul unui semn din naștere povestește cum a pierdut bătălia persoana din viața anterioară. Presupun că tu ai fost înjughiată în gât. Totuși, pun pariu ca a fost o moarte rapidă.
Zâmbesc, dar nu-mi dau seama dacă ar trebui să fiu speriată sau amuzată. În ciuda subiectului un pic morbid cu care a deschis conversația, nu poate fi atât de periculos. Postura lui încovoiată și membrele tremurânde trădează faptul că nu poate avea nici cu o zi mai puțin de optzeci de ani. Face câtiva pași lenți spre unul dintre cele două scaune de catifea roșie, care sunt lipite de perete, lângă lift. Geme când se așează pe el, apoi își ridică din nou privirea spre mine.
– Urci la etajul optsprezece?
Analizându-i întrebarea, ochii mi se îngustează. Cumva, știe la ce etaj mă duc, deși e prima dată când pun piciorul în acest complex de apartamente și, fără îndoială, este prima dată când dau cu ochii de acest bărbat.
– Da, domnule, răspund cu precauție. Lucrati aici?
– Da, într-adevăr.
Face semn aprobator din cap spre ascensor și privirea mi se mută la numerele iluminate de deasupra lui. Mai sunt unsprezece etaje până ajunge. Mă rog să vină mai repede.
– Apăs butoanele liftului, îmi explică. Nu cred că există vreun titlu oficial pentru meseria mea, dar îmi place să spun că sunt căpitan de zbor, pentur că trimit oamenii la o altitudine de douăzeci de etaje.
Zâmbesc la auzul cuvintelor sale, deoarece fratele și tatăl meu sunt amândoi piloți.
– De cât timp sunteți căpitanul de zobr al acestui ascensor? îl întreb, în timp ce aștept.
Jur că ăsta e cel mai lent idiot de lift pe care l-am văzut vreodată.
– De când am ajuns prea bătrân pentru a mă ocupa de întreținerea acestei clădiri. Am lucrat aici douăzeci și trei de ani înainte să devin căpitan. Acum, trimit oamenii spre etaje de peste cincisprezece ani, cred. Proprietarul mi-a dat slujba asta din milă, ca să mă țină ocupat până mor.
Zâmbește pentru sine.
– Ceea ce n-a înțeles el este că Dumnezeu mi-a dat o multime de lucruri minunate pe care să le realizez în viață și, acum, am rămas atât de mult în urmă, încât n-o să mor niciodată.
Când, în sfârșit, ușile ascensorului se deschid, mă trezesc râzând. Mă aplec să apuc mânerul valizei, apoi mă întorc încă o dată spre el, înainte de a intra în lift.
– Cum te cheamă?
– Samuel, dar spune-mi Cap, îmi răspunde el. Toată lumea îmi spune așa.
– Tu ai vreun semn din aștere, Cap?
Zâmbește.
– De fapt, am. Se pare că în viața anterioară, am fost împușcat direct în fund. Trebuie să fi sângerat până la moarte.
Zâmbesc și îmi duc mâna la frunte, oferindu-i un salut demn de un căpitan adevărat. Pășesc în lift și mă așez cu fața spre ușile deschise, admirând extravaganța coridorului. Locul ăsta, cu coloane largi și podele de marmură, arată mia mult ca un hotel dintr-o clădire istorică decât ca un complex de apartamente.
Când Corbin mi-a spus că pot să stau cu el până îmi găsesc un loc de muncă, habar n-aveam că trăiește ca un adult adevărat. Am crezul că va fi la fel ca ultima dată când am venit în vizită, la scurt timp după ce am terminat liceul, când el abia începuse să studieze pentru licența de pilot. Asta a fost acum patru ani, când stătea într-o clădire nefinisată, cu două etaje. Cam la asta mă așteptam. Cu siguranță, nu mi-am închipuit un zgârie-nori pretențios, situat chiar în centrul orașului San Francisco.
Localizez panoul și apăs butonul pentru etajul 18, apoi mă uit spre peretele cu oglindă al liftului. Mi-am petrecut toată ziua de ieri și o bună parte din dimineața asta împachetându-mi tot ce aveam în apartamentul din San Diego. Spre norocul meu, nu am prea multe. Dar, după ce am parcurs astăzi, de una singură, un drum de vreo opt sute de kilometri, epuizarea se citește destul de clar în reflexia mea. Am părul strâns într-un coc lejer în vârful capului, prins cu un creion, de vreme ce n-am găsit o agrafă de păr în timp ce conduceam. Ochii mei au, de obicei, aceeași nuanță de maro ca și părul meu castaniu, dar, acum, par a fi cu zece nuanțe mai întunecați, din cauza cearcănelor de sub ei.
Bag mâna în poșetă și caut tubul cu balsam de buze, sperând că le pot salva măcar pe ele înainte să capete un aspect la fel de sinistru ca restul înfățișării mele. Imediat ce ușile ascensorului încep să se închidă, se deschid din nou. Un tip se grăbește spre intrare, pregătindu-se să urce în timp ce i se adresează bărbatului în vârstă.
Cartea Ugly Love. Despre fața urâtă a iubirii poate fi cumpărată de la:
Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.
4,1 rating based on 1.823.564 ratings (all editions)
ISBN-10: 6068754073
ISBN-13: 9786068754079
Goodreads: 29867727
Author(s):Publisher: Epica
Published: 1//2016
Atunci când Tate Collins îl întâlnește pe Miles Archer, un pilot de avioane tăcut, la locul lui, bântuit de un trecut întunecat, ea e conștientă că ceea ce simte nu e tocmai dragoste la prima vedere. Cei doi nu se consideră nici măcar prieteni, iar singurul lucru pe care îl au în comun este o atracție fizică de netăgăduit. După ce dorințele lor ies la iveală, cei doi își dau seama că tocmai au găsit soluția perfectă pentru o relație fără alte implicații. El nu caută iubire, iar ea nu are timp pentru așa ceva. Aranjamentul lor ar fi extrem de satisfăcător, dacă Tate ar putea să respecte cele două reguli impuse de Miles: nu pune întrebări despre trecut, nu te aștepta la un viitor împreună. Ei cred că se pot descurca, dar, atunci când în povestea lor se înfiripă sentimente adevărate, totul se schimbă: INIMILE SUNT INVADATE PROMISIUNILE SUNT ÎNCĂLCATE REGULILE SUNT SPULBERATE IAR IUBIREA DEVINE URÂTĂ "Numai Colleen Hoover poate adăuga unui singur roman atât de multă genialitate." - Jamie McGuire, autoarea romanului Fericirea începe azi.
Fragmentul zilei – 9 aprilie 2020: Ugly Love. Despre fața urâtă a iubirii – Colleen Hoover