"Un cititor trăieşte o mie de vieţi înainte de a muri. Omul care nu citeşte trăieşte doar o singură viaţă." – George R.R. Martin

Citatul zilei – 1 ianuarie 2017: Privește-i pe Arlechini! – Vladimir Nabokov

„În dimineața zilei de 23 aprilie, 1930, sunetul strident al telefonului din hol a venit exact când mă pregăteam să intru în cadă.

Ivor! Tocmai sosise la Paris, venind de la New York, pentru o conferință importantă, o să fie ocupat toată după-amiaza, pleca a doua zi, ar vrea tare mult să…

Aici a intervenit Iris,, zâmbitoare, în pielea goală, însușindu-și, cu delicatețe și fără grabă, receptorul care monologa. Peste un minut (cu toate cusururile lui, fratele ei nu era, din fericire, mare amator de convorbiri telefonice lungi), radiind toată ca și până atunci, Iris m-a îmbrățișat și ne-am dus în dormitorul ei pentru ultimul nostru „fairelamourir”, după cum spunea ea în franceza ei aberantă și înduioșătoare.

Ivor urma să ne ia la șapte seara. Îmi pusesem deja vechiul meu smoching; Iris stătea într-o parte în fața oglinzii din hol, (cea mai bună și mai bine luminată din apartament) și se tot învârtea în loc, încercând să vadă cât mai bine într-o oglindă de mână, pe care o ținea la nivelul capului, cum îi stătea la spate părul tuns drept.

 – Dacă ești gata, spuse ea, aș vrea să te duci să cumperi niște măsline. După cină o să vină aici și îi plac măslinele la „coniacul de după”.

Așa că am coborât și am traversat strada tremurând (era o seară aspră, mohorâtă), am împins ușa micului magazin de delicatese de pe partea cealaltă, iar în spatele meu a oprit-o cu o mână fermă, nelăsând-o să se închidă. Purta un balonzaid și o bască, trăsăturile i se crispau din pricina unui tic. L-am recunoscut în el pe locotenentul Starov.

 – A, nu ne-am mai văzut de un secol! a exclamat el.

În respirația lui se simțea un miros ciudat de chimicale. Încercasem și eu o dată să trag pe nas cocaină (cu singurul rezultat că m-a făcut să vomit), dar ăsta era alt drog.

Și-a scos mănușa pentru a face gestul convențional al strângerii de mână pe care compatrioții mei îl consideră potrivit ori de câte ori intră sau ies de undeva, iar ușa, astfel eliberată, l-a lovit între omoplați.

 – Plăcută întâlnire! a continuat el în engleza lui cam ciudata (fără a face paradă din asta, cum s-ar fi putut crede, ci folosind în vorbirea ei niște asocieri involuntare). Văd că te-ai pus la smoching. Te duci la bal?

Am cumpărat măslinele, răspunzându-i în același timp în rusește că, da, eu și soția mea ieșeam să luăm cina în oraș. Apoi, profitând de faptul că vânzătoarea se întorsese spre el pentru a-i lua comanda, am omis strângerea de mână în semn de rămas-bun.

 – Ce păcat! exclamă Iris. Aș fi vrut măsline negre, nu verzi!

I-am spus că nu vreau să mă mai duc încă o dată la magazin, ca să nu mai dau ochii cu Starov.

 – Vai ce om nesuferit! spuse ea. Sunt sigură că acum o să încerce să vină pe capul nostru, în speranța că va căpăta o vodculiță. Îmi pare rău că ai stat de vorbă cu el.

Deschise fereastră și se aplecă puțin în afară exact în clipa în care Ivor cobora dintr-un taxi. Îi trimise în zbor o sărutare și-i strigă, însoțindu-și vorbele cu gesturi grăitoare, că o să venim și noi imediat.

 – Ce grozav ar fi, zise ea în timp ce coboram în grabă scările, dacă ai purta o mantie neagră, ca la operă. Ne-ai înfășura pe amândoi în ea, cum fac surorile siameze din povestirea ta. Hai mai repede!

Se repezi în brațele lui Ivor și pătrunse imediat în spațiul sigur al taxiului.

 – Paon d’Or, îi spuse Ivor taximetristului. Mă bucur să te văd, bătrâne, rosti el către mine, cu un pronunțat accent american (pe care l-am imitat cu destulă sfială în timpul cinei, până ce el a mârâit: „Foarte amuzant”).”

Cartea Privește-i pe Arlechini! poate fi achiziționată de la:

 

 

 

«
»
%d blogeri au apreciat: