Fragmentul zilei – 7 decembrie 2020: Hanoracul tău – Cristina Oțel

Regret amarnic decizia de a veni la școală.

Ațipesc puțin spre dimineață și, când simt că mă fură somnul, iar mirosul chimic al vopselei se topește sub pleoapele mele fluturând, Sorina intră val vârtej în cameră, alungând liniștea cu o melodie odioasă din telefon. Pentru că, logic, Adrian a trebuit să-i cumpere un card de memorie care să-i permită păstrarea nenumăratelor cântece alese pe sprânceană doar să-mi albească mie firele de păr de pe cap.

Lamentările și rugămințile n-o înmoaie și mă trimite la școală ca pe un copil de șapte ani, cu rucsacul pe umăr și fursecurile la pachet. Cea mai mare greșeală din viața mea! Eu sunt un băiat conștiincios și un exemplu demn de urmat (Nu!), astfel că mă car fără prea multe argumente. Altfel, aș fi fost nevoit să ascult predica fără cap și coadă a Sorinei.

Prima oră, lucrare la muzică. Păcat că, în loc să scriu teorie muzicală, creionez forme abstracte pe foaia respectivă. Deh, predilecția mea spre artă nu s-a extins și în domeniul muzicii, iar asta înseamnă o altă notă mică în catalog și alte predici, ce, din fericire, nu vin din partea Sorinei.

A doua oră, suntem cu toții supuși admonestărilor verbalizate de dirigintă. Trezită cu fața la cearceaf, își face damblaua numărând absențele tuturor. De câte ori a fost necesar s-o facă până ce nu s-a mai încurcat cu numărătoarea? De multe! Desigur, e de înțeles. Și eu m-aș încurca dacă aș ajunge la un număr cu patru cifre când vine vorba de absențele clasei.

Așa ne trezim la a doua oră, acompaniați tot de dânsa.

Testele la engleză sunt mereu neanunțate, având în vedere că suntem tineri responsabili și învățăm pentru noi, nu pentru școală, ceea ce ne face să fim mereu pregătiți. Eu le privesc nu ca pe o metodă inutilă de verificare, ci ca pe strălucită obsesie a dirigintei. Pe nepusă masă, apare la oră cu un zâmbet forțat și o căutătură sfidătoare, pe care nici măcar ochelarii ei rotunzi n-o diminuează. Ne anunță că avem parte de o nouă verificare. O rutină, deja i-am învățat tabieturile. Ziua de azi nu este o excepție. Mult mai senină decât ne așteptam cu toții, ne-a trântit foile, dedicându-și timpul prețios răsfoirii unui catalog de cosmetice.

Rezolv exercițiile, o corvoadă, nu o binecuvântare. Plictisul din aer face ca cele douăzeci de minute rămase să treacă enervant de greu.

Noua colegă, lângă care am șansa de a sta din cauza voinței dirigintei, nu mișcă. Se concentrează atât de intens la foaia din fața ei, încât îmi dă impresia că este pe cale să facă un atac cerebral.

Îmi ocup timpul analizând-o pe ea. Ultima dată când am fost pus în fața unei asemenea așteptări de coșmar, am dăruit o lucrare cu rezolvări corecte, dar și multe schițe înghesuite pe marginile tăioase ale colii. Diriginta nu și-a prezentat aprecierea și extazul la vederea minei de creion difuzate pe foaie, așadar, am primit exclamații dojenitoare, nicidecum un moment de ridicare în slăvi.

Dintre toți elevii, Anastasia este singura persoană care nu pare să aibă un scop din a-mi distruge simțul auditiv. Sigur, alții ar putea spune că este lipsită de maniere. Nu are intenția de a comunica și mă simt de-a dreptul flatat că îmi aruncă o formulă de salut când vine și când pleacă. În rest, fata este ruptă de realitate, iar din felul în care se comportă, înțeleg că nu are de gând să inițieze o relație de amiciție cu vreunul dintre noi. Chestiune care nu face obiectul meu de interes, însă, cum minutele trec greu și timpul se întinde mult mai mult decât ar trebui, îmi ocup involuntar mintea cu gânduri despre ea.

Grozavă la învățat nu este. În general, depune un efort mic și scrie ceva pe lucrări, astfel încât are nota cinci asigurată. De această dată, degetele i s-au înfășurat pe acel pix ronțăit la capăt și stă aplecată deasupra testului într-o poziție rigidă, însă nu dă semne că ar avea în plan să rezolve exercițiile.

Azi poartă un hanorac negru, singurul obiect vestimentar pe care-l alege. În fiecare zi altă culoare, dar nu iese din tipar. Pare mult mai palidă din cauza contrastului. Din față se aduc câteva remarci la adresa ei, dar toate astea nu există pentru ea. Transferul în clasa noastră nu i-a fost prielnic. Sau așa cred. Din cauza reținerii de a discuta cu ceilalți, indiferent ce se petrece, ea tace mâlc. Reacțiile ei nu apar niciodată. în pauză, ori dispare pentru acele zece minute, ori își pune căștile pe urechi, ignorând total ce se petrece în jurul ei.

Opt minute până la finalul orei. Deja două tipe au predat foaia și acum fac un live pe ascuns, pentru că oamenii de pe Facebook mor de curiozitate să afle cu ce își omoară ele timpul în orele de engleză.

Aerul devine sufocant. Perspectiva vocilor pițigăiate ale fetelor și cele prea înfocate ale băieților care vor izbucni odată cu soneria pavează de acum drumul unei viitoare migrene.

Unde este Adrian ca să-mi citească gândurile? Mereu cântă prin casă cum că aș fi, mai degrabă, rudă cu Sorina, având în vedere ultimele mele acțiuni și neglijența complet voită față de activitățile școlare.

Ca ieșită dintr-o transă, colega mea încercuiește niște răspunsuri cu asemenea agerime, încânt îmi dau seama că sunt la nimereală. O face la țanc, pentru că în secunda imediat următoare se aude soneria.

Odată cu pauza se instalează zgomotul chinuitor, tonuri înalte și scaune împinse pe parchet. Este echivalentul unei jungle clasa noastră, diverse specimene dându-și frâu liber, care mai de care epatând în felul lor. Pentru a mia oară mă întreb cât de imbecil să fi fost eu ca să vin de bunăvoie la școală.

Anastasia este singura persoană care nu bagă în seamă momentul recreațional, ținându-și ochii lipiți de bancă. Aștept ca fata să mă ignore când îi ofer din pachetul meu, pentru că orice sună mai promițător decât să-mi concentrez involuntar atenția pe zarvă. Chiar și mormăielile ei morocănoase. Pentru că la prima strigare nu tresare, îmi permit să pocnesc din degete în fața ei. Se uită dezinteresată la mine, cu o expresie goală și cu buzele strânse. Zâmbesc pe măsură ce îndrept cutia către ea.

 – Hei, te poți servi dacă dorești…

Este clar că nu are intenția asta, dar eu sunt convinsa că s-ar da pe brazdă dacă ar gusta din bunătățile preparate de Sorina.

Hanoracul tău

 


Cartea Hanoracul tău poate fi cumpărată de la:

Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.


Average Rating:

4,6 rating based on 15 ratings (all editions)

ISBN-10:
ISBN-13: 9786068862651
Goodreads: 43593005

Author(s):Publisher: Editura Quantum Publishers
Published: //2018

Lui Mihail îi plac puloverele și culorile împrăștiate pe pânză. Dar nu-i place deloc când se așază în bancă și Anastasia tace. Anastasiei nu-i plac nuanțele de pe pielea ei și nici sunetele pe care doar pereții camerei sale le aud. Când Mihail începe să se uite, cu adevărat, la Anastasia, descoperă atât de multe minciuni și panică inundându-i fetei plămânii, încât se întreabă cum a reușit aceasta să-și coasă buzele, să-și păstreze secretele și să amăgească atât de mulți oameni cu priviri seci.

„Cristina ne aduce un subiect, pe cât de real, pe atât de actual: drama adolescentului. Plecarea unuia dintre părinți la muncă în altă țară conduce la un sentiment de abandon, sau la anxietatea de separare. Dincolo de vulnerabilitățile emoționale cărora personajele cărții ei trebuie să le facă față, veți descoperi cum ei se confruntă și cu sentimentul de vină, resimțit acut. Ca și când toate astea nu ar fi de ajuns, trebuie să facă față multor vulnerabilități sociale, realități pe care, de multe ori, le ignorăm. Această carte poate fi o lecție, nu neapărat pentru părinți, ci, mai degrabă, pentru această societate.” _Georgiana Vâju
 


Fragmentul zilei – 7 decembrie 2020: Hanoracul tău – Cristina Oțel

Alte titluri Quantum Publishers.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

La începutul paginii