"Un cititor trăieşte o mie de vieţi înainte de a muri. Omul care nu citeşte trăieşte doar o singură viaţă." – George R.R. Martin

Citatul zilei – 15 decembrie 2016: Pluta de piatră – Jose Saramago

„La ieșire, Jose Anaico i-a spus directorului: Dacă apar prietenii mei, spuneți-le că nu întârzii mult. Da, domnule, mergeți liniștit, a răspuns omul, fără să-și ia ochii de la Joana Carda, dar nu o privea cu poftă, doar cu o vagă neîncredere, cum se poate observa la toți directorii de hotel. Au coborât pe scări, în fund, în vârful balustradei, era o statuetă de fontă, ornamentală, în stilul vreunui hidalgo sau paj de operă, iată o figură care prea bine ar putea fi alipită, cu globul său electric iluminat, unuia din marile promontorii portugheze sau galiciene, de la Sao Vicente, Espiche, Roca, Finisterre, și altele de mai mică valoare, dar cu toate acestea nu se străduiesc mai puțin să spargă apele, totuși destinul acestui hidalgo sau paj este să fie ignorat, poate în vreuna din zilele trecute să-l fi privit cineva cu atenție, nu au făcut-o Joana Carda și Jose Anaico, o fi pentru că au alte griji mai serioase, cu toate că, întrebați, nu ar ști probabil să spună ce anume. Cine stă în răcoarea hotelului, în acea penumbră seculară, nu-și închipuie cât de cald e pe stradă. E august, dacă nu ne mai amintim bine, clima nu s-a schimbat pentru că a călătorit peninsula doar o sută cincizeci de kilometri, presupunând că viteza s-a menținut constantă, după cum a informat postul de radio național al Spaniei, n-au trecut decât cinci zile și parcă ar fi fost un an. A spus Jose Anaico, cum era și de așteptat. O plimbare pe zăpușeala asta, cu valiza și bățul în mână, nu mă prea atrage, în zece minute vom fi terminați, cel mai bine ar fi să intrăm într-o cafenea, bem ceva răcoritor. Aș prefera un parc, o bancă izolată, la umbră. E pe-aici, în apropiere un parc, în Piața Dom Luis, dacă știți. Nu locuiesc în Lisabona, dar știu. Aha, nu locuiți în Lisabona, a repetat inutil Jose Anaico. Coborau pe Rua do Alecrim, ea ducea valiza și bățul, vor fi destui trecători care să creadă despre el lucruri puțin măgulitoare, dacă nu îi duce valiza, și despre ea lucruri puțin decente, dacă duce bățul ăla, atât de adevărat că suntem cu toții niște observatori implacabili, malițioși când se nimerește și chiar mai mult decât trebuie. La exclamația lui Jose Anaico s-a limitat Joana Carda să răspundă că sosise chiar în ziua aceea, cu trenul, că o pornise direct spre hotel, restul îl vom afla acum.

Sun așezați din fericire, la umbra copacilor, el a întrebat, Prin urmare, ce v-a adus la Lisabona, din ce pricină ați venit să ne căutați, și ea i-a spus, Pentru că trebuie să fie adevărat că dumneavoastră și prietenii dumneavoastră aveți un rol în ceea ce se întâmplă. Ce se întâmplă, cui. Știți prea bine la ce mă refer, peninsula, sfârșirea Pirineilor, călătoria asta cum nu s-a mai văzut vreodată. Uneori și eu îmi spun că da, e din cauza noastră, alteori găsesc că suntem cu toții smintiți. O planetă care merge în jurul unei stele, rotindu-se și tot rotindu-se, fie zi, fie noapte, fie frig, fie cald, și un spațiu aproape gol unde există obiecte gigantice care nu au alt nume decât cel pe cere li-l dăm noi, și un timp despre care nimeni nu știe cu adevărat ce este, și toate astea să fie și ele opera unor smintiți. Sunteți astronom, a întrebat Jose Anaico. amintindu-și în acea clipă de Maria Dolores, antropologul din Granada. Nu sunt astronom, dar nici neroadă. Scuzați-mi impertinența, suntem cu toții nervoși, cuvintele nu spun ceea ce ar trebui, sunt prea multe, sunt prea puține, vă rog să mă scuzați. Vă scuz. Pesemne că vă par sceptic pentru că mie nu mi s-a întâmplat nimic în afară de sturzi, cu toate că. Cu toate că. Cu puțin timp în urmă, în hotel, când v-am văzut în salon m-am simțit ca și cum aș fi fost pe un vas pe mare, a fost pentru prima oară. Iar eu v-am văzut ca și cum v-ați fi apropiat de foarte departe. Și nu erau decât câțiva pași.”

Cartea Pluta de piatră poate fi achiziționată de la:

 

 

 

«
»
%d blogeri au apreciat: