"Un cititor trăieşte o mie de vieţi înainte de a muri. Omul care nu citeşte trăieşte doar o singură viaţă." – George R.R. Martin

Citatul zilei – 15 septembrie 2017: Căpitan la 15 ani – Jules Verne

Pescuitul nu prea fusese mulțumitor pentru cei de pe vasul Pilgrim. La începutul lui ianuarie, adică spre mijlocul verii australe, cu toate că nu era încă vremea reîntoarcerii pescuitorilor de balene, căpitanul Hull se văzu silit să părăsească apele. Echipajul – amestec de oameni de toată mâna – îi „căută pricini”, cum se spunea, și atunci se gândi că era mai bine să se despartă de el.

Pilgrim porni deci spre miazănoapte, către apus, spre Noua Zeelandă, pe la 15 ianuarie. Ajunse la Waitemata, în portul Auckland, așezat în adâncul Golfului Șuraki, pe coasta de răsărit a insulei de la miazăzi, și debarcă pescarii care fuseseră angajați numai pentru un sezon. Echipajul nu era însă mulțumit. Nicicând pescuitul nu fusese mai prost. Căpitanul Hull se reîntorcea cu amărăciunea pescarului încercat care, pentru întâia oară, avea traista goală. Amorul lui propriu, chinuit peste măsură, era în joc de astă-dată și n-avea să-i ierte pe golanii a căror nesupunere făcuse de ocară bunul mers al unei întregi campanii.

Zadarnic încercară să recruteze la Auckland un nou echipaj. Toți marinarii de care s-ar fi putut folosi se îmbarcaseră pe alte vase. Trebui, prin urmare, să renunțe la nădejdea de a întregi încărcătura de pe Pilgrim, și căpitanul Hull se pregătea să plece pentru totdeauna din Auckland, când o nouă poruncă, peste care nu putea să treacă, îl opri pe loc.

Doamna Weldon, nevasta proprietarului vasului Pilgrim, fiul său Jack, în vârstă de numai de cinci ani, și-o rudă a lor, care se numea vărul Benedict, se aflau tocmai atunci în Auckland. James W. Weldon, pe care îndeletnicirile lui îl sileau uneori să stea mai mult timp în Noua Zeelandă, îi adusese aici pe câteșitrei, și nădăjduia să-i ia înapoi la San Francisco în curând.

Dar, în clipa când întreaga familie se pregătea de plecare, micul Jack se îmbolnăvi greu și tatăl său, chemat în alte părți de afaceri urgente, trebui să plece din Auckland, lăsându-și nevasta, copilul și pe vărul Benedict în paza Celui de Sus.

Trecuseră trei luni – trei luni nesfârșite de despărțire, care fuseseră un adevărat chin pentru doamna Weldon. Dar copilul se făcu bine peste ceva vreme și toc mai se pregătea de plecare, când i se aduse vestea că Pilgrim se află în port. Pe vremea aceea, ca să se reîntoarcă la San Francisco, doamna Weldon trebuia să caute în Australia o corabie a societății transoceanice „Golden Age”, care făcea curse între Melbourne și Istmul de Panama, prin Papeiti.

Apoi, o dată ajunsă la Panama, trebuia să aștepte plecarea unui vas american, care stabilește legătura regulată dintre istm și California. Aici însă, întâmpina întârzieri și transbordări, totdeauna neplăcute pentru o femeie și un copil. În aceeași clipă se ivea Pilgrim la Auckland. Ea nu mai șovăi și-i ceru căpitanului Hull să-i ia pe vasul lui și să-i ducă la San Francisco, pe ea, pe fiul ei, pe vărul Benedict și pe Nan, o bătrână negresă, care o slujea din copilărie. Trei mii de leghe marine pe o corabie cu pânze! Dar vasul căpitanului Hull era așa de bine întreținut și vremea era încă așa de frumoasă pe cele două coaste ale Ecuatorului! Căpitanul Hull acceptă și puse numaidecât odaia lui curată la dispoziția călătoarei. Voia ca, pe drumul care ținea de la patruzeci până la cincizeci de zile, doamna Weldon să se simtă cât mai bine la bordul corabiei.

Pentru Doamna Weldon era o mare înlesnire călătoria în astfel de condiții pe ape. Singurul neajuns era zăbava, din pricină că Pilgrim trebuia să-și descarce marfa la Valparaiso, în Chile. După aceea, n-aveau decât să urce coasta americană sub goana vântului de pe șesuri, ceea ce făcea călătoria nespus de plăcută.

Doamna Weldon era, de altminteri, o femeie curajoasă, pe care marea n-o îngrozea câtuși de puțin. În vârstă de treizeci de ani pe-atunci, voinică și sănătoasă, având obișnuința călătoriilor lungi, deoarece îl însoțise pe bărbatul ei în multe rătăciri în largul apelor, nu se temea când era vorba să străbată oceanul pe puntea unei corăbii îndeajuns de neîncăpătoare. Îl știa pe căpitanul Hull drept unul dintre cei mai isteți marinari, în care James W. Weldon avea toată încrederea. Pilgrim era o corabie puternică, ușoară, cunoscută de toți pescuitorii de balene. Era un prilej minunat pe care nu voia să-l piardă. Și doamna Weldon căută să-l folosească. Vărul Benedict, se înțelege de la sine, trebuia s-o însoțească.


Cartea Căpitan la 15 ani poate fi achiziționată de la:

 

«
»
%d blogeri au apreciat: