"Un cititor trăieşte o mie de vieţi înainte de a muri. Omul care nu citeşte trăieşte doar o singură viaţă." – George R.R. Martin

Citatul zilei – 17 iunie 2017: Regele alb – Gyorgy Dragoman

Eram fără tata de mai mult de jumătate de an, deși era vorba că pleacă doar pentru o săptămână, la mare, într-o stațiune de cercetări, cu o misiune foarte urgentă, cînd și-a luat rămas-bun de la mine mi-a spus cât de rău îi pare că nu mă poate lua cu el, pentru că marea, toamna târziu, e o priveliște de neuitat: mult mai furioasă decât vara, valurile sînt uriașe, galbene, cât vezi cu ochii e numai spumă albă, dar n-are a face, promite că după ce se întoarce o să mă ducă și pe mine, nici nu înțelege cum se face că, până la zece ani, nu văzusem încă marea, dar nu-i nimic, o să recuperăm noi și asta, pe lângă toate celelalte câte le mai avem de recuperat, nu-i nici o grabă, o s-avem timp berechet pentru toate, doar avem toată viața înainte, ăsta era dictonul lui preferat, iar eu nu pricepusem niciodată ce vrea să-nsemne asta cu adevărat, iar apoi, cînd nu s-a mai întors, m-am gândit de multe ori la asta și mi-am adus aminte și de bun-rămasul nostru, cînd l-am văzut pentru ultima oară, colegii lui veniseră să-l ia cu o dubă cenușie, ajunsesem acasă de la școală chiar cînd erau pe punctul s-o ia din loc, dacă nu s-ar fi amânat ultima oră, științele naturale, nici nu i-aș mai fi întâlnit, tocmai urcau în furgonetă cînd am ajuns, erau foarte grăbiți, colegii tatei nici n-au vrut să-l lase să stea de vorbă cu mine, dar tata, foarte dur, le-a spus să nu facă așa ceva, doar au și ei copii și știu cum e, ce mai contează cinci minute, și atunci unul dintre colegii lui, un bărbat înalt, cărunt, în costum gri, a ridicat din umeri și a zis că fie, cinci minute chiar nu mai contează, și atunci tata a venit la mine, s-a oprit în fața mea, dar nu m-a mângâiat, nici nu m-a îmbrățișat, își strângea sacoul la piept cu ambele mâini, spunându-mi chestia aia cu marea, că e nevoie urgentă de el în acel institut de cercetări, va rămâne acolo o săptămână, dacă situația e foarte gravă, atunci ceva mai mult, până se vor lămuri lucrurile, și mi-a mai povestit câte ceva despre mare, dar atunci colegul ăla înalt și cărunt a venit la noi, și-a pus mâna pe umărul tatei și a zis, haideți, domnu’ doctor, au trecut cele cinci minute, acum trebuie să plecăm, întârziem la avion, și atunci tata s-a aplecat, m-a pupat pe frunte, dar de îmbrățișat tot nu m-a îmbrățișat, și mi-a spus să am grijă de mama, să fiu băiat cuminte, că eu rămân bărbatul, stâlpul casei, și să-mi dau silința, iar eu am zis că bine, o să fiu cuminte, dar să-și poarte și el de grijă, atunci colegul lui s-a uitat la mine, nu-ți fie teamă, băiete, a spus, o să avem noi grijă de domnu’ doctor și mi-a făcut cu ochiul, apoi a deschis portiera dubei și l-a ajutat pe tata să se așeze, între timp șoferul a pornit motorul și, abia trântită portiera-n urma tatei, au și demarat, iar eu mi-am luat ghiozdanul, am făcut stânga-mprejur, îndreptându-mă spre casa scărilor, făcusem rost de un nou înaintaș pentru echipa mea de fotbal cu nasturi și eram curios dacă alunecă la fel de bine pe mușama ca pe carton, n-am rămas acolo să-i fac cu mâna și nici nu m-am uitat în urma dubei, așteptând să dispară după colț. Îmi aduc limpede aminte de fața tatei, era neras, mirosea puternic a tutun, părea foarte-foarte obosit, și zâmbetul îi era strâmb, deși m-am gândit mult, nu cred că bănuia dinainte că nu va mai putea veni acasă, peste o săptămână am primit o scrisoare de la el, zicea că situația e mult mai gravă decât s-ar fi așteptat, din păcate nu poate intra în detalii din motive de securitate, și că mai trebuie să rămână acolo o vreme, dacă totul merge bine, peste câteva săptămâni va primi o zi, două, de concediu – dar deocamdată e nevoie de el în permanență. A mai trimis, de-atunci, câteva scrisori, cam la trei-patru săptămâni o dată, în fiecare zicea că va veni curând, dar n-a putut veni nici măcar de Crăciun, l-am așteptat degeaba și de Revelion, și se făcuse de-acum aprilie, nici scrisori nu mai primeam și am început să cred că, de fapt, tata fugise în străinătate ca tatăl unui coleg de clasă, Egon, care a trecut Dunărea înot în Iugoslavia și de-acolo a plecat în Vest, dar de atunci nu mai primiseră nici o veste de la el și nici nu știau dacă mai e în viață.


Cartea Regele alb poate fi achiziționată de la:

 

«
»
%d blogeri au apreciat: