"Un cititor trăieşte o mie de vieţi înainte de a muri. Omul care nu citeşte trăieşte doar o singură viaţă." – George R.R. Martin

Citatul zilei – 20 iulie 2017: Extraconjugal – Mihai Radu

Am închis telefonul și am ieșit la o țigară pe terasa mare de la etajul zece al clădirii în care muncesc. Jos, pe cele patru benzi ale șoselei, capotele strălucitoare se mișcau încet ca niște țestoase cu carapacele făcute din oglinzi. Dincolo de linia ferată, câteva avioane mici, de agrement, erau parcate cu boturile ridicate spre apus și păreau arogante. Terasa e atât de mare, atât de deschisă deasupra orașului, încât te face să te simți spectator. Dar îți dă și un mare sentiment de libertate. Uimitor cumva, pentru că acolo jos, în mașini sau pe trotuare, știi foarte bine, abia dacă te poți mișca. Aici sus însă, aici ești liber.

Mi-am imaginat-o pe mama intrând în acea categorie a oamenilor pentru care există reclamele ciudate de la televizor, cu pelvisul pulsând și înroșindu-se, cu mirosul neplăcut de acolo care trebuie „alungat” și, de ce nu, întreaga gamă de unguente împotriva fisurilor anale. Toate vin la pachet, anal, neanal, sunt chestii care se întâmplă acolo „jos”. Mi s-a părut murdară mama. Nu neapărat moral sau mai știu eu ce, ci din cauza bolii impregnate în carnea ei bătrână, care cu greu ar mai putea fi alungată de acolo. Carnea omului bătrân e un adăpost sigur, m-am gândit. Nu sunt, de la o vârstă, toate întâmplările definitive și fără întoarcere?

M-am plimbat dintr-o parte în alta pe terasă, soarele mă orbea când mă întorceam cu fața spre stradă, eram amețit și confuz – apropierea asta de cer făcea ca un eveniment cosmic cumva să se bage în treburile domestice ale familiei mele.

Simțeam în buzunar telefonul vibrând. Știam că e Camelia, știam că o să sune încontinuu de-acum, după cum ea știa că îi voi răspunde până la urmă. Nu puteam totuși s-o fac atât de repede.

Am intrat înapoi în birou având în minte reclamele în care se vorbește de „zona intimă”, zonă care ar avea probleme. Când naiba a fost delimitată intimitatea acolo, între craci, ca un centru al omului, la mijlocul său, punctul în care, dacă ar avea o scurgere, cum are cada, ar fi resorbiți în partea cealaltă a lumii, dincolo de imagine? L-am întrebat pe un coleg dacă „zona intimă” i se pare o exprimare stupidă, iar el mi-a zâmbit, neștiind dacă îl iau la mișto sau o zic serios.

– Pe bune, gândește-te: zonăăăă… intimă! Adică o chestie destul de dubioasă, cum e Zona 51. Apoi, nu ți se pare că, fiind o „zonă”, are granițele foarte imprecise?

Nu înțelegeam nici eu exact de ce „imprecizia” granițelor era un argument.

Am ieșit pe hol să-mi iau o cafea de la automat, însă nu mi-am luat. Mi-am adus aminte că mai băusem trei cafele până atunci.

Tot gândindu-mă la murdăria asta a mamei, mi-a venit în minte casa părinților, care este de-o curățenie atât de neprimitoare. Sunt momente când pare proaspăt renovată și nelocuită. Există acel alb scandalos pe care-l au dinții moșilor și babelor de la Hollywood, albul fosforescent, iradiant. Îl poți admira pe holurile casei alor mei. Apoi e tata, care doarme într-o cameră „culoarea oului de rață”. De câte ori nu mi l-am imaginat pe acest bătrân plin de păr alb pe tot corpul în postura puiului de rață, măcănind și legănându-se ca un alienat de pe un picior pe altul.

După telefonul Cameliei m-am tot plimbat pe hol. Câteodată mă opream brusc și mă întorceam pe călcâie, cum fac detectivii în filme când au descoperit proba revelatoare. Eu eram doar enervat, deranjat. De ce naiba a trebuit să-mi spună Camelia asta? Sunt peste două sute de kilometri între mine și ei, o distanță mare, o distanță ce poate să facă o boală invizibilă. De la un anumit număr de kilometri în sus ar trebui să se dea veste doar despre anumite boli. Asta ar fi o boală de sub cincizeci de kilometri. Oricum, nici asta nu contează, ci să-și rezolve bolile, să ia medicamente, să le dea pe gât cu apă și să revină apoi la indiferența aia veselă pe care o implică discuțiile telefonice cu cei din familie.

În drum spre casă, în mașină, cu radioul dat încet, am încercat să mă gândesc la toți patru, la mama, la tata, la mine și la Camelia, la ce fel de familie am fost și suntem, dar nu am putut. Avionul acela tâmpit se tot plimba încoace și încolo peste creier: „Mama are o boală cu transmitere sexuală!”.

 


Cartea Extraconjugal poate fi achiziționată de la:

 

«
»
%d blogeri au apreciat: