"Un cititor trăieşte o mie de vieţi înainte de a muri. Omul care nu citeşte trăieşte doar o singură viaţă." – George R.R. Martin

Citatul zilei – 22 octombrie 2016: Ferma Animalelor – George Orwell

„Într-o duminică dimineața, Squealer le-a înștiințat pe găini, care tocmai începuseră din nou să se ouă, că trebuiau să-și predea ouăle. Napoleon acceptase, prin intermediul domnului Whymper, un contract de patru sute de ouă pe săptămână. Cu banii obținuți pe acestea urma să se achiziționeze suficiente cereale și făină pentru a susține ferma până la venirea verii și la ameliorarea situației.

Când au auzit asta, găinile au scos un țipăt cumplit. Fuseseră prevenite mai demult că un asemenea sacrificiu s-ar fi putut dovedi necesar, dar ele nu crezuseră că într-adevăr  se putea întâmpla. Tocmai își pregăteau cuibarul pentru clocitul de primăvară și au protestat spunând că era o crimă să li se ia ouăle tocmai atunci. Pentru prima oară de la alungarea domnului Jones, a avut loc ceva care aducea a rebeliune. Conduse de trei găinușe tinere din rasa Minorca Neagră, găinile au făcut un efort hotărât pentru a modifica decizia lui Napoleon. Metoda lor s-a dovedit una simplă: se cățărau sus pe grinzi și-și depuneau ouăle direct acolo, de unde acestea cădeau și se spărgeau de podea. Napoleon a procedat și el la fel de simplu, rapid și fără scrupule. El a ordonat ca rațiile găinilor să fi oprite și a decretat că orice animal care ar fi dat unei găini fie și un bob de porumb urma să fie pedepsit cu moartea. Câinii au vegheat ca aceste dispoziții să fie duse la îndeplinire. Găinile au rezistat timp de cinci zile, apoi au capitulat și s-au întors în cuibare. Între timp, muriseră nouă dintre ele. Trupurile lor au fost înmormântate în livadă și s-a anunțat că muriseră de coccidioză. Domnul Whymper nu a aflat nimic despre această problemă, iar ouăle au fost livrate corect; de atunci înainte, camionul unei băcănii a început să vină la fermă, în fiecare săptămână, pentru a le ridica.

În tot acest răstimp, nimeni nu mai știa nimic despre Snowball. Se spunea că s-ar fi ascuns la una din fermele vecine, fie la Foxwood, fie la Pinchfield.”

ferma-animalelor

Cartea Ferma Animalelor poate fi achiziționată de la:

 

 

 

«
»
%d blogeri au apreciat: