"Un cititor trăieşte o mie de vieţi înainte de a muri. Omul care nu citeşte trăieşte doar o singură viaţă." – George R.R. Martin

Citatul zilei – 26 decembrie 2016: Un băiat numit Crăciun – Matt Haig

„Așadar, Nikolas era un băiat fericit.

Adică, de fapt, nu era.

V-ar fi zis că e fericit, dacă l-ați fi întrebat, și cu siguranță că încerca să fie fericit, dar uneori să fii fericit e o treabă destul de complicată. Bănuiesc că vreau să spun că Nikolas era un băiat care credea în fericire, în același fel în care credea în elfi, în troli și-n spiriduși, dar, de fapt, nu văzuse niciodată cu ochii lui un elf, un trol sau un spiriduș, și, tot așa, nici fericirea adevărată nu o cunoscuse. Cel puțin, nu vreme îndelungată. Nu era ceva așa de ușor de obținut. De pildă, de Crăciun.

Iată lista cu toate cadourile primite de Nilokas. În toată viața lui.

 1. O sanie de lemn.

 2. O păpușă cioplită dintr-un nap.

Asta-i tot.

Adevărul e că Nikolas avea o viață grea. Dar se descurca admirabil.

Nu avea frați sau surori cu care să se joace, iar orașul cel mai apropiat – Kristiinankaupunki (Kris-tii-nan-kau-punki) – era la mare depărtare. Să ajungi acolo dura chiar mai mult decât să-i pronunți numele. Și oricum, nici în Kristiinankaupunki nu era mare lucru de făcut, în afară de mersul la biserică sau uitatul în vitrina magazinului de jucării.

 – Tată! Uite! Un ren de lemn! zicea Nikolas oftând cu nasul lipit de vitrina acelui magazin de jucării.

Sau:

 – Uite! Un elf de jucărie!

Sau

 – Uite! O păpușă rege, de pluș!

Iar odată chiar a întrebat:

 – Îmi iei și mie una?

A ridicat privirea spre chipul tatălui. O față lungă și îngustă, cu sprâncene groase și dese și-o piele mai dură decât a unor vechi pantofi purtați prin ploaie.

 – Știi cât costă? l-a întrebat Joel, tatăl său.

 – Nu, a zis Nikolas.

Iar atunci tatăl său a ridicat mâna stângă, cu degetele desfăcute. Nu avea decât patru degete și jumătate la mâna stângă, din cauza unui accident cu un topor. Un accident cumplit. Cu mult sânge. Și probabil că n-ar trebui să zăbovim prea mult asupra lui din moment ce asta este o poveste de Crăciun.

 – Patru ruble și jumătate?

Tatăl lui părea supărat.

 – Nu. Nu. Cinci. Cinci ruble. Iar cinci ruble pentru un elf de jucărie e prea mult. Ai putea să-ți iei o căsuță cu banii ăștia.

 – Dar, tati, eu am crezut că o căsuță costă o sută de ruble, nu-i așa?

 – Nu fă pe istețul, Nikolas.

 – Dar parcă tu mi-ai zis să mă străduiesc să fiu isteț.

 – Nu și acum, a spus tatăl lui. Și, oricum, ce ți-ar trebui ție un elf de jucărie, când ai păpușa aceea din nap pe care ți-a făcut-o mama ta? Nu poți să zici și tu că napul este un elf?

 – Ba da, tati, desigur, a răspuns Nikolas, fiindcă nu voia să-și supere tatăl.

 – Nu-ți face griji fiule. O să muncesc din greu și într-o bună zi o să fiu bogat, iar tu vei putea primi toate jucăriile pe care le vei dori și vom avea și-un cal adevărat, cu propria noastră trăsură, și-o să mergem cu ea la oraș de parcă am fi un rege și-un prinț!

 – Să nu muncești prea din greu, tati, a zis Nikolas. Uneori mai trebuie să ne și jucăm. Iar eu chiar sunt fericit cu păpușa mea din nap.

Însă tatăl lui trebuia să muncească din greu. Tăia lemne cât era ziua de lungă, și asta zi de zi. Muncea de cum se lumina până se întuneca.

 – Problema e că noi trăim în Finlanda, i-a explicat tatăl în ziua în care începe povestea noastră.

 – Păi nu locuiește toată lumea în Finlanda? a întrebat Nikolas.

Era dimineață. Se îndreptau spre pădure, trecând pe lângă vechea fântână de piatră la care nu se puteau uita niciodată. Pământul era presărat cu un strat fin de zăpadă.”

Cartea Un băiat numit Crăciun poate fi achiziționată de la:

 

 

 

«
»
%d blogeri au apreciat: