"Un cititor trăieşte o mie de vieţi înainte de a muri. Omul care nu citeşte trăieşte doar o singură viaţă." – George R.R. Martin

Citatul zilei – 28 decembrie 2016: Eseu despre o concepție catolică asupra iudaismului – N. Steinhardt, Em. Neuman

„Ce este un evreu? În orice caz, este un produs al epocii moderne, al perioadei care, începând din secolul al XV-lea cu Renașterea, își atinge apogeul în secolul al XIX-lea. În 70 d.Hr., numărul evreilor era de patru milioane și jumătate. El a atins punctul cel mai de jos la sfârșitul Evului Mediu: un milion și jumătate, ca să treacă la două milioane și jumătate în secolul al XVIII-lea și la zece milioane și jumătate în 1900. Ca urmare a măsurilor medievale pe care secolul XX se grăbește să le ia, cifrele indică o nouă și treptată scădere. Interpretarea acestei statistici atât de clare nu poate fi decât una singură: prelungirea Evului Mediu ar fi făcut inevitabil să dispară în aceeași prăpastie, alături de elementele civilizației europene, și ultimele rămășițe ale populației evreiești. Evreii n-au trăit în Evul Mediu, ci l-au pătimit. Ei nu sunt deasupra vremurilor, ci trăiesc în lumi bine definite și dispar odată cu ele. Așa s-a întâmplat cu importante ramuri ale iudaismului în Persia, în China și în tot nordul Africii. Cei 16 milioane de evrei din ziua de azi nu sunt rezultatul persistenței metafizice a unui popor antic, ci consecința directă a condițiilor de viață din societatea liberală a secolelor al XVIII-lea și al XIX-lea.

Dacă e inutil să ne întrebăm ce este un evreu, în schimb am putea, și nu numai cu titlu informativ, să stabilim cine este evreu și cine nu. Calitatea de evreu este atribuită sau contestată după criteriile cele mai fanteziste. Totuși, o demarcație clară îi separă pe evrei de neevrei. Sunt evrei cei care n-au făcut nimic ca să se desprindă de iudaism. Cei care păstrează relații spirituale sau de fapt cu religia evreiască. Nu sunt evrei cei care s-au convertit la alte religii. Dl de La Palisse ar fi zis (și de altminteri ar fi zis bine): evrei sunt doar evreii. Faptul că nu există diferite grade de iudaism nu mai e însă un adevăr de-al lui La Palisse, deși rămâne un adevăr incontestabil. Pot exista categorii în sânul iudaismului, nu și grade. În felul acesta, evreul filantrop nu e mai evreu decât altul. Iar pozitiviștii, cu atât mai puțin. Cât despre pretențiile renegaților de fapt sau ale ateilor care diriguiesc treburile evreilor, ele sunt scandaloase. Deși nu sunt buni evrei, aceștia rămân totuși evrei. Fiindcă nu există evrei numai pe un sfert ori pe jumătate. Iar clasificarea calitativă nu le aparține câtuși de puțin politicienilor profitori ai societății evreiești. Poți să fii evreu sau nu. Poți să fii sau nu un bun evreu. Dar nu ești evreu într-o măsură mai mare sau mai mică. Sentimentul ne-ar impune să le contestăm titlul de evreu acelora dintre ei care au adoptat ateismul, pozitivismul, socialismul, acelora care ascund că sunt evrei. Rațiunea ne impune să recunoaștem însă realitatea: aceea că sunt evrei. Și ne permite totodată să afirmăm că locul de frunte nu le aparține.

S-a scris mult despre această pretinsă problemă evreiască. Ea a făcut să curgă râuri de cerneală. Antisemiții au obținut aici unul dintre cele mai frumoase succese ale lor, cu atât mai apreciabil cu cât a fost de ordin moral. Într-adevăr, complexul de inferioritate pe care persecuția a reușit să-l inculce evreilor este mult mai puțin important, deoarece se datorează presiunilor pur materiale. Dar să reușești să-i convingi pe evrei că există o problemă evreiască, fără să fi putut indica vreodată nici cea mai vagă urmă a existenței sale, fără să fi arătat vreodată în ce constă ea, este cu siguranță un rezultat deloc neglijabil. Iată-i pe evrei în căutarea soluției la o problemă care nu există, prinși pe veci în controverse fără ieșire.

Ceea ce-l distinge pe demagog de reformatorul serios, spune Prevost-Paradol, este faptul că primul pune întotdeauna O Problemă, o unică și imensă chestiune, care cuprinde totul și vrea să schimbe totul. Al doilea indică o anumită reformă care se referă la un lucru precis. Tot așa, spunea Gambetta, nu există o Problemă socială, ci doar probleme sociale.

Nici Problema evreiască nu există. Există în schimb anumite probleme evreiești. Lucrul acesta e adevărat atât în ceea ce privește relațiile dintre evrei și creștini, cât și vizavi de interiorul comunității evreiești. Evreii sunt implicați în diverse chestiuni importante. Cum sunt și în marea problemă antisemită, care este adevărată, dar care nu mai este o problemă evreiască. Este o problemă exterioară iudaismului, și totuși singura care nu e o fantezie, singura care e cu adevărat gravă și importantă.”

Cartea Eseu despre o concepție catolică asupra iudaismului poate fi achiziționată de la:

 

 

 

«
»
%d blogeri au apreciat: