"Un cititor trăieşte o mie de vieţi înainte de a muri. Omul care nu citeşte trăieşte doar o singură viaţă." – George R.R. Martin

Citatul zilei – 28 iunie 2017: Pereți subțiri – Ana Maria Sandu

În primii ani de conviețuire în bloc, oamenii s-au obișnuit treptat cu sunetele clădirii. Pereții păreau cam subțiri. Dar asta era o problemă cu care ar fi putut să trăiască. Efectul de pâlnie care se crea în dreptul scărilor le-a dat însă mari bătăi de cap. Orice ceartă conjugală ajungea și în casele celorlalți. Scârțâiturile, țipetele, strănuturile în cascadă, toate se plimbau libere, în sus și-n jos, pe casa scărilor. Un timp le-a păsat. Și au încercat să-și ducă viețile în liniște și pace. Să-și reprime furia și nemulțumirile. Să înghită în sec de frică să nu se audă ce-și reproșează. Să bea cu măsură și să nu spună ce au pe suflet. Să țină totul sub obroc. Nimeni n-ar putea să spună cine a cedat mai întâi.

După ce s-au auzit primele strigăte, toți s-au simțit eliberați. Geloziile și frustrările vieții de cuplu, amantlâcurile descoperite, ritmul îngrămădit al zilelor, problemele cu copiii și cele de la serviciu s-au îndesat în sacul acela cu ecou. A fost ca o mare sărbătoare a blocului, de la care doar ghirlandele au lipsit.

Au început să socializeze, și-au petrecut revelioanele la mesele din sufragerie și fiecare venea cu câte un platou cu salată de boeuf sau cu ouă umplute, se invitau la aniversări și la onomastici. Tanți a rămas un subiect fierbinte: „Ce, crezi că nu te-am văzut cum o dezbrăcai din priviri?”, se mai auzea câte o nevastă furioasă și era clar cine era personajul feminin cu care își tachina soțul.

În același timp, sunetele de juisare, încă dese, care răzbăteau de dincolo de ușa pe care scria „Familia ing. Pop”, îi țineau pe toți la distanță. Chiar dacă părea greu de crezut și ușor nedrept, bărbatul acela pleșuv, chel și cu față de bufniță o făcea fericită.

Chiar dacă s-au mai certat, nu s-au iscat în bloc conflicte majore. În dimineața în care Tanți a ieșit, îmbrăcată în negru din cap până-n picioare, cu un decolteu generos, asortat la niște dresuri cu dungă la spate, și i-a anunțat de sub pălăria ei cu boruri mari: „soțul meu a făcut infarct”, toată lumea a înlemnit. Pe moment n-au îndrăznit să se gândească cum se întâmplase, deși toți și-au imaginat arma crimei. Scenariul în care el își dăduse obștescul sfârșit, îndeplinindu-și obligațiile conjugale, a cunoscut mai multe variante. S-au întrecut în amănunte. Ea era deasupra sau el? Unde o făcuseră? Cum descoperise femeia că el o mierlise? Și, oare, în ce moment se oprise? Tanți, sărăcuța, cât de tare s-o fi speriat? O avea coșmaruri?

Fără vocea ei în extaz, care răzbătea de la parter până la patru de câteva ori pe săptămână, la cele mai diverse ore, atmosfera devenise destul de mohorâtă. Văduvei îi stătea bine în doliu și ieșea des. Nu trecuseră mai mult de șase luni, cînd Tanți i-a spus doamnei Mola:

– De luna viitoare mă treceți cu două persoane. Vine la mine un nepot, student la Politehnică.

Un băiat înalt și ochelarist și-a făcut apariția și s-a instalat în apartamentul familiei Pop. Vecinii și-au zis că, poate, Tanți o avea probleme cu banii, deși Zanii, care le fuseseră cei mai apropiați, băgau mâna în foc că inginerul lăsase totul în ordine: apartamentul, mașina și cecurile le pusese pe numele femeii.

L-au îndrăgit pe Dan. Li se părea respectuos și se gândeau ce bine că-i ține femeii de urât. Duminică seara mergeau împreună la Ateneu sau la film. Tocurile ei cui se auzeau până sus. El îi oferea brațul și ea, cu aceeași privire somnoroasă, îi mulțumea și ieșeau agale pe Magheru. Singurul zgomot nou, pe care locatarii încă nu-l identificaseră, era un fel de scheunat de câine care venea imediat după un scârțâit de pat. Doamna Costea a stat cu urechea ciulită, ba chiar a deschis ușa și a ieșit pe hol, iar apoi le-a dat vestea și celorlalți: „Tanți are o aventură cu tânărul care stă la ea”.

Fiecare dintre bărbați a sperat în secret că, poate, Tanți ar putea să-l aleagă pe el s-o consoleze. Iar țărănoiul acela se instalase și le stricase toate planurile. Au rostit cuvinte grele împotriva femeii. Au făcut-o destrăbălată și s-au revoltat că profită de tinerețea lui Dan, că se folosește de un suflet nevinovat pentru propriile plăceri. Au vrut chiar s-o reclame pentru moravuri ușoare, dar tot doamna Costea și i-a luat apărarea:

– Tanți e singură, poate să facă ce vrea! Ce drept aveți voi să stați la fundul ei?

Au tăcut și au înghițit în sec. Ședința de bloc avusese un singur punct pe ordinea de zi și acela fusese dezamorsat de madam Ela Niculescu. Negul de pe bărbie i se mișcase în sus și-n jos de câteva ori, iar bărbatu-său, ditamai medicul, nu-și ridicase ochii de pe mozaicul podelei. Numărase romburile minuscule, în ordinea asta: întâi pe cele bej, apoi pe cele gri.

Niculescu nu sufla în front și asta știau toți despre el. Adevărul e că, dacă ar fi stat în aceeași casă cu ea, probabil că cei mai mulți ar fi făcut la fel. Când se enerva și țipa la el, toți se rugau, de prin casele lor, ca nu cumva să-i răspundă. Joasele și înaltele glasului ei de profesoară treceau prin plafoane cu o viteză incredibilă. Așa că nu s-a încumetat nimeni s-o contrazică. Ba, din contră, doamna Zan și doamna Mola i-au dat dreptate, în cor, doamnei Ela. Că Tanți se hârjonea cu un băiat tânăr era pentru ele o răzbunare femeiască, iar asta le-o făcea, în sfârșit, simpatică.


Cartea Pereți subțiri poate fi achiziționată de la:

 

«
»
%d blogeri au apreciat: