"Un cititor trăieşte o mie de vieţi înainte de a muri. Omul care nu citeşte trăieşte doar o singură viaţă." – George R.R. Martin

Citatul zilei – 30 aprilie 2017: Cavalerul celor șapte regate – George R. R. Martin

Dragonul a apărut deasupra lui.

Avea trei capete și aripi luminoase precum focul, roșii, galbene și portocalii. Hohotea.

 – Încă n-ai murit, vagabondule? l-a întrebat. Cere îndurare și recunoaște-ți vina. Poate așa nu voi cere decât o mână sau un picior. Ah, dinții ăia, dar ce înseamnă câțiva dinți? Cineva ca tine poate trăi ani la rândul mâncând terci de mazăre.

Dragonul a râs din nou.

 – Nu? Atunci mănâncă asta.

Bila cu țepi s-a rotit o dată și încă o dată în văzduh și a căzut asupra capului său la fel de repede ca o cometă.

Dunk s-a rostogolit.

Nu știa de unde mai avusese putere, dar a găsit forță. S-a rostogolit spre picioarele lui Aerion, și-a aruncat un braț îmbrăcat în oțel în jurul coapsei lui, l-a trântit blestemând în nămol și s-a urcat deasupra adversarului său. Să mai rotească buzduganul acum. Prințul a încercat să-și împingă buza scutului spre capul lui Dunk, dar coiful lui uzat a preluat forța impactului. Aerion era puternic, dar Dunk îl întrecea și în mărime și în greutate. Dunk a apucat scutul cu ambele mâini și l-a învârtit până s-au rupt curelele. Apoi l-a coborât asupra creștetului prințului. O dată și încă o dată și apoi iar, zdrobind flăcările lăcuite de pe creastă. Scutul era mai gros decât fusese al lui Dunk, din stejar solid, întărit cu fier. Una dintre flăcări s-a spart. Apoi cealaltă. Prințul a rămas fără podoabe cu mult înainte ca Dunk să se sature de lovit.

Aerion a dat în cele din urmă drumul buzduganului inutil și s-a căznit să-și ia pumnalul de la șold. L-a scos din teacă, dar când Dunk i-a lovit mâna cu scutul, cuțitul a zburat cât colo, în noroi.

Poate să-l distrugă pe Ser Duncan Vlăjganul, dar nu pe Dunk din Fundătura Puricilor. Bătrânul îl învățase să se descurce cu lancea și cu sabia, dar acel soi de luptă îl deprinsese mai devreme, pe străduțele întunecate și aleile întortocheate din spatele bodegilor orașului. Dunk a aruncat deoparte scutul zdrobit și a ridicat viziera lui Aerion.

Flăcăul și-a adus atunci aminte de vorbele lui Cap de Oțel: „Vizorul este un punct sensibil”. Prințul aproape că încetase să mai lupte. Ochii îi erau violeți și plini de teroare. Lui Dunk i-a venit deodată o poftă nebună de a se repezi asupra unuia dintr ei și să-l spargă între degetele înmănușate în oțel ca pe o boabă de strugure. Dar așa ceva nu ar fi fost cavaleresc.

 – PREDĂ-TE! a urlat el.

– Mă predau, a șoptit dragonul, cu buzele albite ce abia se mai mișcau.

Dunk a strâns din ochi. Pentru o clipă nu a putut crede ce-i auzeau urechile. Atunci, s-a terminat? Tânărul a întors capul, încercând să vadă. Vizorul îi era parțial acoperit de lovitura care-i zdrobise partea stângă a feței. L-a zărit pe Prințul Maekar, cu buzduganul în mână, încercând să-și croiască drum, venind în ajutorul fiului său. Baelor Sfarmă-Lance îi zădărnicea eforturile.

Dunk s-a apropiat clătinându-se în picioare și l-a tras pe Prințul Aerion după el. Dibuind încheietorile coifului, flăcăul și l-a smuls din cap și l-a aruncat. Vederea și zgomotele i-au inundat deodată conștiința; gemete și blesteme, țipetele mulțimii, un armăsar ce necheza, în timp ce un altul gonea fără de călăreț pe câmp. De peste tot se auzea zgomotul oțelului. Raymun și vărul lui se repezeau cu săbiile unul la celălalt în fața tribunei, ambii fără cai. Scuturile lor erau țăndări; mărul verde și cel roșu deveniseră o masă de rumeguș. Unul dintre cavalerii Gărzii Regelui scotea un camarad rănit de pe pajiște. Parcă erau niște gemeni în armura lor albă și pelerinele ca neaua. Al treilea cavaler zăcea la pământ, iar Uraganul Râzător i se alăturase Prințului Baelor împotriva lui Maekar. Buzdugane, securi de luptă și platoșe zăngăneau și se ciocneau, sunând pe când se loveau de coifuri și scuturi. Maekar încasa câte trei lovituri pentru fiecare aplicată de el, iar Dunk își dădu seama că avea să se termine curând. Trebuie să-i pun capăt până nu mor mai mulți dintre noi.

Prințul Aerion s-a aplecat deodată după buzduganul lui. Dunk l-a lovit cu piciorul în spate și l-a doborât cu fața la pământ, apoi l-a apucat de unul dintre picioare și l-a târât după el pe câmp. Până să ajungă la tribună, acolo unde se afla Lordul Ashford, Prințul Strălucitor devenise maro ca o latrină. Dunk l-a smucit, astfel încât să stea în picioare, și la scuturat, împroșcând nămol spre Lordul Ashford și preafrumoasa prințesă.

 – Spune-i!

Aerion Flacără Strălucitoarea a scuipat iarbă și noroi.

 – Îmi retrag acuzațiile.

După aceea, Dunk n-ar fi putut să spună dacă a ieșit singur de pe câmp sau a avut nevoie de ajutor. Avea dureri peste tot, iar unele locuri îl chinuiau mai tare decât altele. Sunt acum, cu adevărat, un cavaler? își aducea aminte că se întreba. Sunt un campion?

Egg, chiar și Raymun și Cap de Oțel l-au ajutat să-și scoată apărătorile pentru picioare și grumăjerul. Era mult prea amețit ca să-i deosebească. Nu deslușea decât degete și voci. Dunk și-a dat seama că Oțelitul era cel care se plângea.


Recenzie video de la Despre cărți, cu un scriitor pentru Cavalerul celor șapte regate – George R. R. Martin


Cartea Cavalerul celor șapte regate poate fi achiziționată de la:

 

«
»
%d blogeri au apreciat: