"Un cititor trăieşte o mie de vieţi înainte de a muri. Omul care nu citeşte trăieşte doar o singură viaţă." – George R.R. Martin

Citatul zilei – 4 noiembrie 2016: Heidi, fetița munților – Johanna Spyri

„De îndată ce Dete a dispărut, bătrânul s-a întors la banca sa și a rămas acolo privind în gol fără să scoată un cuvânt, în timp ce rotocoale mari și groase de fum se ridicau din pipă. Între timp, Heidi a început să cerceteze cu plăcere împrejurimile și a tot căutat până a dat de un șopron lipit de cabană unde erau ținute caprele; a băgat capul înauntru și a văzut că era gol. Și-a continuat explorarea și a ajuns printre brazii din spatele cabanei. Un vânt puternic sufla printre ei, iar crengile din vârf fremătau foșnind puternic. Heidi a rămas nemișcată ascultând. Zgomotul scăzând în intensitate, fetița a mers mai departe, ocolind cabana prin colțul cel mai îndepărtat și ajungând din nou în locul unde se afla bunicul ei. Văzând că acesta stătea exact în poziția în care-l lăsase când plecase, s-a așezat în fața bătrânului și, ducându-și mâinile la spate, a stat și s-a uitat la el. Bătrânul și-a ridicat privirea și fetița a continuat să stea acolo nemișcată.

 – Ce vrei? o întrebă el.

 – Vreau să văd ce ai în casă, răspunde Heidi.

 – Haide, atunci!

Și bunicul s-a ridicat și a pornit înainte spre cabană, urmat de fetiță.

 – Adu-ți bocceaua cu haine, o rugă bătrânul.

 – Nu le mai vreau, răspunse ea prompt.

Bătrânul s-a întors și a privit cercetător fetița ai cărei ochi străluceau de plăcere la gândul minunățiilor pe care avea să le vadă înăuntru.

 – Nu e proastă deloc, murmură bătrânul pentru sine. Și de ce nu le mai vrei? o întrebă el cu glas tare.

 – Pentru că vreau să merg precum caprele cu picioarele lor iuți și subțiri.

 – Ei bine, asta se poate, dacă vrei, spuse bunicul, dar adu-ți lucrurile înăuntru; trebuie să le punem în dulap.

Heidi își aduse bocceaua cu lucrușoare, așa cum îi spusese bunicul. Bătrânul a deschis ușa și fetița a pășit după el, trezindu-se într-o cameră mare, care ocupa aproape tot parterul cabanei. Era mobilată doar cu o masă și un scaun; într-un colț se afla patul bunicului, în cealaltă era căminul unde atârna un ceainic mare; de partea cealaltă se afla o ușă mare în perete – ăsta era dulapul. Bunicul l-a deschis. Înăuntru se aflau hainele lui, unele atârnate, altele – câteva cămăși, batiste și perechi de ciorapi – erau așezate pe un raft; pe alt raft se găseau niște farfurii, cești și pahare, și pe un raft și mai înalt o pâine rotundă, carne afumată și brânză, căci tot ce avea nevoie Unchiul Alm ca mâncare și îmbrăcăminte se afla în dulapul acela. De îndată ce l-a deschis, Heidi a fugit cu hainele în brațe și le-a aruncat cât a putut de departe, după lucrurile bunicului, încât să nu poată fi găsite prea curând. Apoi s-a uitat atentă în jur și a întrebat:

 – Unde o să dorm, bunicule?

 – Oriunde vrei, i-a răspuns bătrânul.

Heidi era foarte încântată și a început să cerceteze toate cotloanele și colțurile să găsească cel mai plăcut loc de dormit. Într-un colț, lângă patul bunicului, a văzut o scăriță rezemată de perete; s-a urcat pe a și s-a trezit în pod. Acolo se afla o grămadă mare de fân care mirosea grozav de frumos, iar prin fereastra rotundă din perete se vedea întreaga panoramă a văii.”

heidi-fetita-muntilor

Cartea Heidi, fetița munților poate fi achiziționată de la:

 

 

 

«
»
%d blogeri au apreciat: