"Un cititor trăieşte o mie de vieţi înainte de a muri. Omul care nu citeşte trăieşte doar o singură viaţă." – George R.R. Martin

Citatul zilei – 5 mai 2017: Cu un pas prea departe – Tina Seskis

Cu treizeci de ani mai devreme, într-o zi oarecare, Frances Brown zăcea într-un spital din Chester, cu picioarele ridicate în suporți, în timp ce doctorii îi scotoceau mai departe între ele cu diverse obiecte. Era în stare de șoc. Născuse rapid, așa cum fată un animal, nu păruse deloc o primă naștere tipică, judecând după puținele informații pe care le avusese. Nu prea știuse la ce să se aștepte de fapt, pe atunci nimeni nu-ți spunea mare lucru, însă un singur lucru o luase total pe nepregătite după ce creatura roșiatică și alunecoasă își ițise creștetul dintre picioarele ei și se prăvălise jos pe pat: doctorii i-au zis că mai urmează și alta.

Frances și-a dat seama că se întâmplase ceva după ce atmosfera din sala de nașteri s-a schimbat cât ai clipi din ochi și toți doctorii s-au strâns buluc în jurul patului, vorbind neliniștiți între ei. S-a gândit că poate fetița ei pățise ceva, însă atunci de ce-o tot împungeau în pântece în loc să vadă de prunc? Într-un final doctorul s-a uitat la ea și, spre mirarea ei, i-a zâmbit.

– Încă n-ați terminat, doamnă Brown, i-a zis el. Am descoperit încă un bebeluș pe care trebuie neapărat să-l scoatem.

– Poftim? a făcut ea.

– Felicitări, doamnă Brown, a încercat iar doctorul să se facă înțeles, în curând o să fiți mămică de gemeni. Mai trebuie să nașteți un bebeluș.

– Cum vine asta? a țipat ea. Doar am născut deja un afurisit de plod!

Acum, când zăcea în stare de șoc, nu-și putea scoate din cap gândul că nu voia deloc doi bebeluși, voia unul și bun, n-avea decât un singur pătuț, un singur cărucior, un rând de hăinuțe, nu se pregătise decât pentru o singură viață nouă.

Lui Frances îi plăcea să pună totul la punct din timp. Ura când era luată pe nepregătite, mai ales că era vorba de un eveniment atât de însemnat și, mai mult decât atât, se simțea mult prea extenuată ca să mai aducă încă un copil pe lume – prima naștere fusese rapidă, însă violentă, traumatizantă și avusese loc cu aproape trei săptămâni înainte de termen. A închis ochii și s-a întrebat în gând când o să vină Andrew. Nu reușise să ia legătura cu el la serviciu, se părea că era prins într-o ședință de afaceri pe undeva, iar când contracțiile se întețiseră, la intervale de un minut și jumătate, și-a dat seama că nu-i rămânea decât să cheme salvarea.

Așa că primul ei copil a venit pe lume purtat de un șuvoi roșu din pântecele sfârtecat de singurătate, iar acum o puneau să mai nască unul, iar soțul ei nici măcar nu era de față. Andrew nu prea se arătase bucuros nici de plodul pe care îl așteptau, Dumnezeu știe ce-avea să spună când o să afle noua întorsătură de situație. Atunci Frances s-a pus pe plâns cu sughițuri însoțite de muci ce răsunau puternic în micul spital.

– Doamnă Brown, controlați-vă! i-a zis moașa.

Frances o detesta la culme pe femeia aia, cu trăsăturile ei pline de răutate și cu glasul pițigăiat, care te zgâria pe creier – cum de-și alesese tocmai profesia asta? se întreba ea cu amărăciune, era în stare să-ți sugă ultimul strop de bucurie din suflet indiferent de situație, până și când venea vorba de un act așa de frumos ca nașterea unui copil, parcă avea niște foale dușmănoase care te lăsau fără aer.

– Pot să-mi văd fetița? a întrebat Frances. Nici n-am apucat s-o văd.

– Tocmai îi fac un control. Concentrează-te pe celălalt copil.

– Nu vreau să mă concentrez pe celălalt. Vreau să-mi văd copilul adevărat. Dă-mi-l pe ăla adevărat.

De-acum se-apucase să țipe ca din gură de șarpe. Moașa a luat masca de anestezie și i-a fixat-o pe față, apăsând zdravăn. Frances a icnit sufocată și s-a oprit în sfârșit din urlat, iar când s-a liniștit, i-a pierit orice chef să mai lupte și ceva în sufletul ei a murit, chiar în clipa aia, pe patul de spital.

Andrew a ratat doar cu câteva secunde sosirea pe lume a fiicei sale. Părea agitat și stânjenit, mai ales când și-a dat seama că, în locul fiului sperat, se alegea nu cu una, ci cu două fetițe. Una era rozalie, drăgălașă și desăvârșită, iar cealaltă zăcea învinețită și înfiorătoare pe cearșafurile mizerabile, iar cordonul ombilical n-o lăsa să tragă aer în piept și să-și înceapă viața afară din pântece. S-a trezit pășind într-o atmosferă de o tensiune extremă. Doctorul a descolăcit cu măiestrie cordonul de la gâtul bebelușului, după care l-a tăiat, iar atunci, sub ochii lui Andrew, sângele i-a năvălit în trupușor, iar doctorul a dus-o în cealaltă parte a sălii, unde era aparatura de resuscitare, și o asistentă i-a aspirat secrețiile și alte mizerii care-i blocau căile respiratorii. N-a trecut mult și au auzit țipetele chinuite și pline de furie ale fetiței. Era fix cu o oră mai tânără decât sora ei, însă arăta și urla de parcă sosise de pe altă planetă.

– Săraca de tine, ce rău îmi pare, i-a șoptit Andrew soției răvășite și albe ca varul, luând-o de mâna înroșită de la noile ființe pe care le adusese pe lume.

Frances s-a uitat țintă la el, cum stătea acolo în costumul lui ca desprins din Dirty Harry, cu nodul de la cravată lăbărțat.


Cartea Cu un pas prea departe poate fi achiziționată de la:

 

«
»
%d blogeri au apreciat: