/* */
"Un cititor trăieşte o mie de vieţi înainte de a muri. Omul care nu citeşte trăieşte doar o singură viaţă." – George R.R. Martin

Fragmentul zilei – 11 martie 2018: Cartea sorții – Brad Meltzer

Simt un junghi în stomac și-mi vine să mă chircesc de durere. Făcusem șapte luni de terapie numai ca să pot auzi numele lui Nico fără să simt cum îmi transpiră palmele și tălpile. Mai făcusem încă un an și jumătate ca să pot dormi noaptea fără să-mi bântuie visele. Nico Hadrian nu-mi luase viața. Însă-mi luase viața pe care o trăiam. Iar acum… în situația asta – cu el în libertate… putea cu ușurință să-mi ia și restul.

– N-avea paznici? întreb. Cum de-au… cum de s-a putut întâmpla așa ceva?

O’Shea lasă întrebările mele fără răspuns, continuându-și propria anchetă.

– Numele tău, Wes. Era în registrul de la spital, insistă el. În conformitate cu înscrisurile lor, ai fost acolo.

– Unde? În Washington? M-ați văzut aici, pe plaja, azi-dimineață!

– Te-am văzut când ai plecat de la Four Seasons pe la nouă treizeci. Din spusele secretarei de la tine de la birou, nu te-ai întors la serviciu până la ora trei. E suficient să fi fost plecat.

– Am fost cu priete… cu avocatul meu toată dimineața. O să vă confirme. Sunați-l chiar acum, Andrew Rogozinski.

Micah râde ușor.

– Și presupun că, dacă mai este și colegul tău de liceu și actualul coleg de apartament, asta înseamnă că nu minte niciodată ca să te protejeze? Ai fost plecat aproximativ șase ore, Wes. Asta-i mai mult decât suficient ca să…

– Să ce? Să sar în avionul meu privat, să zbor două ore și jumătate până la Washington, să mă duc să-l eliberez pe Nico – cel care, o da, a încercat odată să mă omoare – după care să zbor înapoi la serviciu, sperând că nimeni n-a băgat de seamă c-am fost plecat? Da, ăsta da plan genial! Să mă duc să-l văd pe individul care încă-mi mai dă coșmaruri, să fiu suficient de tâmpit să-mi folosesc numele real în registrul de evidență a vizitatorilor și să-l las să scape, ca să mă poată urmări până în pânzele albe…

– Cine spune că te urmărește? întreabă O’Shea.

– Cum adică?

– Gata cu prostiile, Wes. Știi bine că Nico e doar un glonț. Chiar și dacă dăm timpul înapoi, altcineva a apăsat pe trăgaci.

– Altcineva? Ce vrea să însemne asta…?

– Ai vorbit astăzi cu Boyle? îl întrerupe O’Shea.

Încerc să-mi mușc buza de sus, uitând momentan de nervul afectat care face imposibil acest lucru.

– N-am venit aici să-ți facem rău, Wes. Nu trebuie decât să fii sincer cu noi: îl urmărești sau îl ajuți? adaugă Micah.

Apucă coada unui mop din apropiere, aruncându-l dintr-o mână în alta, după care repetă operațiunea, asemenea tic-tacului unui metronom.

– Știți bine că nu eu l-am eliberat pe Nico, le spun.

– Nu asta era întrebarea.

– Și nici n-am vorbit cu Boyle, ripostez.

– Ești sigur? întreabă O’Shea.

– Doar ce v-am zis…

– Ai vorbit cu el, da sau nu? Te întreb în calitate de ofițer care face o anchetă.

Mopul lui Micah se tot plimbă, ba în stânga, ba în dreapta. Se comportă ca și cum ar ști răspunsul, însă dacă ar fi așa, acum aș avea cătușe în loc să mă aflu într-o debara cu materiale de întreținere. Mă uit impasibil în ochii lor.

– Nu.

O’Shea dă din cap dezaprobator.

– Astăzi la amiază, un bărbat neidentificat s-a dus la St. Elizabeths solicitând o vizită privată la Nico, identificându-se ca fiind membru al Secret Service, identificare la care s-au adăugat o insignă și o legitimație cu fotografie, tu personal având acces la ambele. Acum, sunt gata să accept că numai un tâmpit și-ar folosi propriul nume și, de asemenea, sunt pregătit să-ți țin numele departe de gura presei – fără niciun alt motiv decât din respect față de șeful tău – însă în situația în care susții că nu știi nimic, mă uimește faptul că numai numele tău apare întruna în povestea asta.

– Ce vrei să spui?

– Vreau să spun că, atunci când erai în Malaysia, Boyle era acolo… că atunci când numele tău e trecut într-un registru de vizite de la Washington, Nico evadează. Nu-i un cod prea greu de descifrat. Te-ai prins cam cum stau lucrurile?

– N-am fost la Washington!

– Și nici n-ai văzut un om despre care se crede că e mort în Malaysia. Și nici n-ai fost trimis în culise de către președinte, care voia ca tu să preiei mesajul de la Boyle, am dreptate? Sau a fost ceva inventat de noi doar ca să ne simțim mai bine – știi, ceva precum vechile tale obsesii privind încuiatul ușilor și aprinderea și stingerea luminilor? Sau și mai bine, rugăciunile repetate care…

– Doar fiindcă apelasem la un consilier…

– Consilier? Era un psihiatru.

– Era specialist în recuperare după incidente critice…

– Am cercetat problema, Wes. Era psiholog specializat în simptome clinice care te-a tratat cu medicamente cea mai mare parte a anului. Alprazolam pentru disfuncțiile și dereglările datorate anxietății, la care se adăugă niște olanzapine foarte puternic, pentru toate stările compulsive. Medicament recomandat împotriva psihozelor. Plus notițele sale, în care constată că, într-un fel oarecum ciudat, se părea că de fapt tu te bucurai de cicatricele tale – că vedeai durerea ca pe o compensație a faptului că-l băgaseși pe Boyle în limuzina aia. Asta nu spune prea multe despre forma în care erai la începutul tratamentului.

– Tipul ăsta mi-a spulberat fața!

– Ceea ce explică de ce ai avut cel mai bun motiv și cel mai prost alibi – îndeosebi în Malaysia. Fă-mi o favoare – în zilele următoare, dacă nu pleci pe undeva împreună cu președintele, rămâi pe loc. Cel puțin până când aflăm ce se întâmpla.

– Ce, acum sunt sub arest la domiciliu? Nu puteți face asta.

– Wes, un schizofrenic paranoic cu porniri criminale e acum în libertate. În două ore o să simtă niște înțepături neobișnuite în partea dreaptă a creierului, pe măsură ce efectele medicamentelor care-i țineau sub control psihoza o să înceapă încet-încet să se diminueze. A împușcat deja doi supraveghetori și un paznic – pe toți trei în inimă și, ca și în cazul lui Boyle, le-a aplicat stigmatul în mâini – și asta când încă era sub medicație. Așa că, nu numai că pot să fac ce vreau, dar te avertizez chiar acum că, dacă încerci să faci orice altă călătorie în afara orașului sau aflu că te implici în acest caz – încercând să-l contactezi pe Boyle, pe Nico sau chiar pe tipul care vindea popcorn în tribunele circuitului de curse din ziua aceea – o să te acuz de obstrucționarea justiției și o să te distrug complet, mai repede decât a făcut-o nebunul ăla.

– Asta în afară de cazul în care vrei să ne spui ce mesaj îi aducea Boyle președintelui în Malaysia, intervine Micah, care continuă să se joace cu coada mopului. Haide, Wes, e evident că încercau să se întâlnească în noaptea aia – și încercau să întrețină toată mizeria asta pe care credeau că au ascuns-o de minune până în momentul de față. Acum, tu ești împreună cu el zi de zi. Tot ceea ce vrem să știm este când se vor întâlni din nou.

Ca și de dimineață, asemenea oricăror agenți FBI care încearcă să-și facă o reputație și chiar să devină celebri, tot ceea ce vor de fapt este să pună mâna pe Manning, care fără îndoială avusese un rol important ajutându-l pe Boyle să se ascundă și mințind o țară întreagă. Să-l dau în gât, iar ei să mă scape de toată nebunia asta. Problema este că nici măcar nu știu ce să le spun. Și chiar dacă încerc să sap mai adânc… Dacă e să revin la discuția de pe plajă, pomeniseră ceva în legătură cu capacitatea lui Boyle de a exploata slăbiciunile oamenilor. Ei bine, care erau slăbiciunile lui Manning? Ceva din trecutul lor comun? Sau poate că ăsta-i punctul la care Romanul și Cei Trei intraseră în scenă. Indiferent de motiv, n-o să-mi dau seama despre ce-i vorba decât dacă mai câștig niște timp.

– Lăsați-mă doar… lăsați-mă să mă gândesc la asta un pic, OK? întreb.

O’Shea dă din cap aprobator, știind că-și făcuse datoria.

Mă întorc să ies din debara, însă mă opresc brusc la ușă.

– Dar Nico? Aveți idee încotro se îndreaptă? adaug.

Simțind că degetele de la mână încep să-mi tremure, le bag în buzunarele de la pantaloni înainte să observe cineva.

O’Shea mă studiază cu atenție. E cel mai potrivit moment pentru el dacă vrea să se dea mare. Își rearanjează șapca cu US Open pe cap și spune:

– Poliția din D.C. i-a găsit hainele într-o spălătorie automată la aproximativ un kilometru și jumătate distanța de St. Elizabeths. Conform celor spuse de doctorii săi, Nico nu a mai vorbit despre Manning de ani de zile, însă Secret Service încă-i mai asigură pază dublă doar ca să fie în siguranță.

Dau din cap aprobator, dar tot nu-mi scot mâinile din buzunare.

– Mulțumesc.

Micah e cât pe ce să-și facă numărul cu polițistul bun, însă O’Shea îi pune o mână pe piept, oprindu-l.

Cartea Sortii

 


Cartea Cartea sorții poate fi achiziționată de la:

 

«
»
%d blogeri au apreciat: