"Un cititor trăieşte o mie de vieţi înainte de a muri. Omul care nu citeşte trăieşte doar o singură viaţă." – George R.R. Martin

Fragmentul zilei – 11 noiembrie 2017: Atlasul secret – Michael A. Stackpole

Moraven rămase tăcut, deși priveliștea capitalei îi inspira aceeași teamă simțită de toți pelerinii. Extinderea Morandei ilustra foarte bine schimbările din lume. Pe măsură ce magia nestăpânită se diminua tot mai mult în teritoriile civilizate, iar comerțul aducea prosperitate, capitala devenea tot mai mult un simbol al speranței. Deși oamenii se temeau mereu de întoarcerea la Vremea Gheții Negre și la vrăjile care o răspândiseră, îndrăzneau să spere că puteau ține asta sub control. Morande se mărise nu din cauza magiei și a superstițiilor, ci datorită izbândirii asupra lor.

Ritmul extinderii îl surprinsese și era limpede că se accelerase în ultimele decenii, sub domnia Dinastiei Komyr. De multe ori, în cursul săptămânii trecute, Moraven ascultase cum venise bătrânul la Moriande, cu optzeci și unu de ani mai înainte, pentru primul mare Festival de celebrare a Dinastiei Komyr. De atunci, sărbătoarea rezistase preț de nouă cicluri, timp de nouă ani fiecare și încă o dată pe atât. Acesta fiind cel de-al nouălea an al Domniei Prințului, oamenii știau că Festivalul făgăduia să fie o dublă binecuvântare. Bătrânul spera să profite de împrejurare, fapt pentru care își adusese vlăstarele în călătoria istovitoare spre nord.

Orașul era atât de întins, încât drumul până acolo părea să nu fie nici pe departe de două zile, atât cât mai aveau de mers din locul unde stăteau. Râul de Aur despărțea chiar la mijloc întinderea alburie, făcând o buclă amplă spre nord, iar celelalte trei la sud, inclusiv Turnul Dragonului, Wntokikun, care-i aparținea Prințului. La fel de impresionante, deși mai greu de văzut de la distanța asta, erau cele nouă poduri arcuite deasupra râului înspumat. Înălțimea lor îngăduia chiar și celei mai mari nave să treacă pe sub ele cu ușurință, iar lățimea lor făcea ca Drumul Imperial să pară o cărăruie.

Matut, bătrânul, ciufuli pletele strănepotului cu mâna deformată de artrită.

 – Aveam zece ani când am venit pentru Fesival. Tu ai nouă, cât domnia, o zecime din vârsta mea. Sunt sigur că zeii vor fi atenți la potrivelile astea. Micul tău necaz va fi rezolvat cu ușurință, Dunos.

Băiețelul dădu solemn din cap. Cu dreapta se freca pe brațul stâng, veștejit, privind la Moraven.

 – Spadasinule, va fi cum spune bunicul, nu-i așa?

Moraven îngenunche și făcu semn din cap spre băiatul cu păr castaniu.

 – Așa este, însă Maestrului  meu Maestrul său i-a spus că „zeii își dau uneltele și talentul, însă efortul trebuie să-l faci tu”. Zeii te vor vindeca, nu am nici o îndoială, dar va trebui să muncești.

 – Voi munci. Apoi am să pot ajunge și eu spadasin.

 – La moară s-ar putea să avem nevoie de altceva decât un spadasin, fiule.

Tatăl băiatului zâmbi și bătu în punga de la centură, de unde răsună clinchetul înăbușit al monedelor.

 – Vom face ceea ce se cuvine, vom aduce ofrande zeilor și apoi ne vom bucura de Festival.

 – Bineînțeles, Alait, bineînțeles.

Chicotitul bătrânului se transformă într-un hârâit.

 – Acolo vor fi plăceri de care tineri ca tine și prietenul nostru se pot bucura. Ultima dată când am fost acolo eram prea fraged pentru asta, iar acum sunt prea bătrân.

Ridicându-se, Moraven zâmbi și-și netezi pe ceafă părul negru, lung.

 – Ai o vârstă binecuvântată, bunicule. Vor fi mulți cei care-ți vor căuta atingerea pentru a dobândi bogăția.

 – Fie ei la fel de plăcuți și mătăsoși precum Doamna de Jais și Jad.

Bătrânul îl privi cu ochii căprui, plini de urdori și făcu un semn cu mâna înțelenită.

 – S-ar putea să nu mai văd eu la fel de bine ca pe vremuri, însă pot simți.

Alait izbucni în râs, iar Moraven i se alătură. Dunos părea nedumerit, iar nevasta înveșmântată ales a unui negustor pufni. Făcea adesea așa, când conversațiile se învârteau în jurul relatărilor lui Matut despre Festival și despre plăcerile carnale văzute acolo. Fuseseră informați că venea în capitală la invitația „unora”, despre care li se spusese că vor aranja o slujbă imperială pentru soțul ei, deși fusese mereu zgârcită în detalii privind natura acesteia și absența bărbatului.

Ceilalți tovarăși de drum erau o amestecătură de oameni din oraș și din alte locuri. Patru erau artiști de stradă, veniți tocmai din Erumvirine, iar restul chiar din Nalenyr. Recunoșteau cu toții că optsprezece oameni călătorind împreună era ceva de foarte bun augur, iar în templele răspândite pe drum lăsaseră ofrande îmbelșugate pentru dobândirea bunăvoinței zeilor. Fiecare adusese ofrandele potrivit obiceiurilor sale, țăranii înveșmântați în țesături de casă brune sau cenușii fiind mai tăcuți și mai suspicioși în timpul devoțiunii decât cei îmbrăcați mai extravagant. Iar mulți aduseseră ofrande în plus pentru Dunos, ca răsplată pentru micile munci făcute în folosul lor pe drum.

Soața negustorului nu adusese ofrande pentru Dunos, nici nu-l pusese să facă ceva, alungându-l mereu cu semne din mână și strâmbături. În cuvintele bunicului sau, ea era „la rugăciuni zgomotoasă, în ofrande câinoasă”.

Moraven Tolo se situa la mijloc între cele două grupuri, nefiind nici bogat, nici sărac. Avea pantaloni negri de lână, băgați în cizme de piele, iar haina-i era țesură din lână nevopsită. Doar tunica sa matlasată de mătase albă, fără mâneci, sugera o oarecare prosperitate. Era strânsă pe trup și încinsă cu o centură neagră.

Își strecurase sabia la centură, după ce tocmai i-o ceruse băiatului. Dunos o purtase mândru, pentru el, iar Moraven lăsase ofrande zeilor drept mulțumire. Era singurul din grup care purta sabie, deși nu era singurul înarmat. Doi dintre agricultori aveau bice pe care le purtau încolăcite pe umeri.

Pleoapele erau aproape coborâte peste ochii lui Matut și bătrânul se cutremură.

 – Aici e locul unde s-a întâmplat, în prima călătorie. Acum îmi amintesc.

Dunos îi prinse mâna stânga.

 – Tâlharii?

 – Tacă-ți gura, băiete. Nu le da zeilor idei, șuieră nevasta negustorului.

Moraven se uită mai departe, în josul drumului, pe când trei siluete, o femeie și doi bărbați, lunecară din pădure în mijlocul drumului.


Cartea Atlasul secret poate fi achiziționată de la:

 

«
»
%d blogeri au apreciat: