Tatăl meu nici nu prea arăta ca alții. Avea o barbă mare și stufoasă și păr lung prins într-o coadă. Purta blugi tăiați și rupți chiar și în toiul iernii și tricouri decolorate cu nume de trupe antice și de demult precum Led Zeppelin și The Who. Uneori purta și sandale.
Gav Grasu spunea că tata e un „nenorocit de hippie”. Avea probabil dreptate. Dar pe atunci mi s-a părut o jignire, l-am împins, el m-a trântit la pământ, iar eu m-am dus împleticindu-mă spre casă cu vânătăi și cu sânge la nas.
Bineînțeles că ne-am împăcat mai târziu. Gav Grasu putea fi un mare dobitoc – unu din puștii ăia grași care trebuie să urle mai tare și să fie nesuferit ca să descurajeze adevărații bătăuși -, dar era și unul din cei mai buni prieteni ai mei și cea mai loială și generoasă persoană pe care am cunoscut-o vreodată.
– Eddie Munster, trebuie să ai grijă de prieteni. Prietenii sunt totul pe lumea asta.
Porecla mea era Eddie Munster, pentru că numele meu de familie era Adams, ca Familia Adams. Pe băiatul din Familia Adams îl chema desigur Pugsley, iar Eddie Munster era din serialul The Munsters, dar pe atunci povestea asta avea sens și, așa cum se întâmplă de obicei, porecla s-a lipit de mine.
Eddie Munster, Gav Grasu, Mickey Metal (din cauza aparatului dentar uriaș), Hoppo (David Hopkin) și Nicky. Asta era gașca noastră. Nicky nu avea poreclă pentru că era fată, deși încerca din răsputeri să nu o arate. Înjura ca un băiat, se suia în copaci ca un băiat și se bătea la fel de bine ca majoritatea băieților. Dar tot arăta ca o fată. O fată tare drăguță, cu păr lung și roșcat și piele albă, pe care se înșirau mulți pistrui mici, cafenii. Nu că aș fi remarcat așa ceva.
Trebuia să ne întâlnim cu toții în sâmbăta aia. Ne vedeam sâmbetele și ne duceam la casa cuiva, pe terenul de joacă sau uneori în pădure. Acea sâmbătă era deosebită pentru că era bâlci. Se întâmpla în fiecare an și avea loc în parc, lângă râu. Anul ăsta eram lăsați să ne ducem singuri, fără un adult care să ne supravegheze.
Așteptam cu sufletul la gură de săptămâni întregi, de cqnd au început să apară afișele prin oraș. Aveau să fie mașinuțe electrice, o navă Meteorite, o corabile de pirați și un simulator de zbor. Totul arăta marfă.
– Le-am spus celorlalți că ne vedem în fața parcului la două, am zis, încercând să-mi termin sandviciul cu brânză cât mai repede posibil.
– Să stați pe drumul principal când o porniți într-acolo, mi-a zis mama. Să n-o luați pe vreo scurtătură sau să vorbiți cu străini.
– Nu.
M-am ridicat de pe scaun și m-am îndreptat spre ușă.
– Și ia-ți borseta!
– Hai mă, mamăăăă!
– O să te dai în tot felul de drăcii. O să-ți cadă portofelul din buzunar. Ia-ți borseta! Fără discuții!
Am deschis gura, dar apoi am închis-o la loc. Simțeam cum îmi ard obrajii. Uram borseta aia cretină. Turiștii grași purtau așa ceva. Nu avea să arate mișto deloc, mai ales pentru Nicky. Dar când mama se purta așa nu avea rost să te cerți cu ea.
– Bine.
Nu era bine deloc, dar vedeam cum ceasul din bucătărie se apropia de ora două și eu trebuia să plec. Am urcat scările în grabă, am luat prostia aia de borsetă și mi-am pus banii înăuntru: 5 lire. O avere. Apoi am coborât în goană scările.
– Ne vedem mai târziu.
– Distracție plăcută!
Era evident că așa va fi. Soarele strălucea. Purtam tricoul preferat și tenișii mei Converse. Parcă auzeam zgomotul slab al muzicii de bâlci și simțeam mirosul de burgeri și vată de zahăr. Ziua de azi avea să fie perfectă.
Gav Grasu, Hoppo și Metal Mickey mă așteptau deja în dreptul porților când am ajuns.
– Mișto borsetă, Eddie Munster! mi-a strigat Gav Grasu.
M-am înroșit la față ca un rac și i-am arătat degetul mijlociu. Hoppo și Metal Mickey au pufnit în râs la gluma lui Gav Grasu. Apoi Hoppo, care era cel mai de treabă și împăciuitor, i-a zis lui Gav Grasu:
– Măcar nu arată la fel de gay ca pantalonii tăi scurți, puță cu urechi!
Grasu’ a zâmbit larg, a apucat pantalonii de tiv și a dansat cum o făceas de obicei, ridicând picioarele dolofane de parcă era balerină. Treaba cu Gav era că nu puteai să-l jignești pentru că îl durea undeva. Sau cel puțin asta dădea celorlalți de înțeles.
Cartea Omul De Cretă poate fi achiziționată de la: