"Un cititor trăieşte o mie de vieţi înainte de a muri. Omul care nu citeşte trăieşte doar o singură viaţă." – George R.R. Martin

Fragmentul zilei – 14 aprilie 2020: Trei camarazi – Erich Maria Remarque

Am ajuns la tarabele unde se aruncau inele la țintă.

Lămpi de carbid cu lumină albă, pătrunzătoare atârnau în fața lor. Pat mă privi întrebător.

 – Nu, i-am răspuns, astăzi nu. Nici măcar un singur inel. Chiar dacă ar fi să câștig pivnițele lui Alexandru cel Mare.

Am mers mai departe, traversând piața și grădina publică a orașului.

 – Pe undeva pe-aproape trebuie să fie tufișul de Daphne indica, spus Pat.

 – Da, îi simți parfumul venind de departe, peste peluză. Foarte distinct. Nu-i așa?

Se uită la mine.

 – Așa-i! răspunse ea.

 – Trebuie să fi înflorit. Acum înmiresmează tot orașul!

Am privit prudent în dreapta și-n stânga, căutând undeva o bancă liberă. Dar, fie din vina parfumului de Dapne indica, a duminicii sau a noastră… n-am găsit nici una. Toate erau ocupate. M-am uitat la ceas. Trecuse de miezul nopții.

 – Hai, i-am spus, mergem la mine… o să fim singuri.

N-a răspuns nimic, dar am făcut cale-ntoarsă. Lângă cimitir ne aștepta o surpriză. Armata salvării primise întăriri. Corul avea acum patru rânduri. Nu erau numai surori, ci și două rânduri de frați în uniformă. Cântau acum la patru voci, melodia nu mai suna strident, cum păruse mai înainte la două, ci grav ca un cântec de orgă. În ritm de vals, vuia peste pietrele funerare:

“Ierusalime, paradiziac oraș…”

Opoziția nu se mai auzea. Fusese anihilată.

 – Perseverența, spunea fostul meu rector, Hillermann, întotdeauna perseverența și hărnicia valorează mai mult decât lipsa de disciplină și genialitatea.

Am descuiat ușa. O clipă, am ezitat. Apoi am răsucit comutatorul. Gâtlejul prelung al coridorului se căsca galben și hidos.

 – Închide ochii, i-am soptit lui Pat, priveliștea nu priește decât celor cu nervii încercați.

Dintr-odată, am luat-o în brațe si-am mers încet, cu pasul meu obișnuit, ca și cum aș fi fost singur, trecând pe lângă geamantane și mașini de gâtit, până am ajuns în camera mea.

 – Îngrozitor, nu? am spus jenat, neputându-mi lua ochii de la garnitura de pluș care se etala drept în față. Da, acum îmi lipseau fotoliile tapițate cu brocart ale domnișoarei Zalewski, covorul, lampa familiei Hasse…

 – Nu-i chiar atât de îngrozitor, spuse Pat.

 – Ba da, este, am ripostat si m-am îndreptat spre fereastră. În schimb, priveliștea e frumoasă. Poate mutăm fotoliile la fereastră.

Pat se plimba prin cameră.

 – Nu-i deloc rău. Și, în primul rând, e așa de cald.

 – Ți-e frig?

 – Îmi place căldura, răspunse ea înălțându-și puțin umerii. Detest frigul și ploaia. Nici nu le pot suporta.

 – Dumnezeule… și am stat tot timpul afară, în ceață.

 – Mi-e cu atât mai bine acum, aici…

Își îndreptă ușor trupul și continuă să se plimbe, cu mersul ei frumos, prin cameră. Eram foarte tulburat, repede m-am uitat de jur împrejur… Slavă Domnului, nu era mare dezordine. Întorcându-mă, am tras un șut papucilor de casă rupți și i-am expediat sub pat.

Patricia se înălțase pe vârfuri și se uita deasupra garderobului. Acolo se afla un geamantan vechi, pe care mi-l dăruise Lenz. Era plin de etichete colorate din timpul călătoriilor sale venturoase.

 – Rio de Janeiro…, citi ea, Manaus… Santiago… Buenos Aires… Las Palmas…

Împinse geamantanul la loc și se apropie de mine.

 – Ai fost în. toate orașele astea?

Am mormăit ceva lipsit de importanță. Mă luă de braț.

 – Hai, vino și povestește-mi despre călătoriile tale, povestește-mi despre toate aceste orașe, trebuie să fie minunat să poți călători atât de departe.

Și eu? O vedeam în fața mea, frumoasă, tânără, plină de speranță, un fluture pe care hazardul îl făcuse să se rătăcească în camera mea sordidă și mizeră, în viața mea precară și absurdă, lângă mine și totuși nu destul de aproape… o adiere, și fluturele putea să se înalțe și să-și ia zborul… blamati-mă, condamnați-mă, n-am putut să spun nu, n-am fost în stare să mărturisesc că n-am fost niciodată acolo, în acel moment, nu…

Stăteam la fereastră, ceața se îndesea și aluneca pe geamuri… și eu simțeam, în spatele ceții, stând din nou la pândă tăcerea, taina, trecutul, zilele umede de groază, pustiul, murdăria, zdrențele unei existențe ratate, descumpănirea, fandaronada fără sens a unei vieți care se pierdea în absurd… dar aici, în fața mea, în umbră, uimitor de aproape respirația calmă, prezentul de neconceput, căldura, viața limpede… trebuia s-o păstrez, trebuia s-o câștig…

 – Rio…, am spus eu. Rio de Janeiro… un port ca în basme. Marea se unduiește în șapte arcuri în jurul golfului, și orașul se ridică alb și strălucitor deasupra lui.

Am îmceput să povestesc despre orașe cu temperaturi înalte și câmpii nesfârșite, despre valurile galbene de lut ale râurilor, despre insule ce se întrezăresc și despre crocodili, despre pădurile care invadează străzile, înghițindu-le, despre strigătul jaguarului noaptea, când vaportul de pe fluviu trece prin exalația vaniliei, prin zăpușeală, parfun de orhidee, putreziciuni și întuneric. Auzisem toate astea de la Lenz, dar acum îmi părea că fusesem eu însumi acolo, atât de ciudat se împleteau amintirea și dorul de ele cu năzuința de-a adăuga la harababura neînsemnată și sumbră a vieții mele un pic de strălucire, pentru a nu pierde acest chip de o enigmatică frumusețe, această speranță neașteptată, această înflorire care mă fericea și pentru care eu însumi eram, în sine, mult prea puțin. Mai târziu îi voi putea explica totul; mai târziu, când eu însumi voi fi devenit mai mult decât eram, mai târziu, când totul avea să fie mai sigur, mai târziu, dar nu acum…

Trei Camarazi


Cartea Trei camarazi poate fi cumpărată de la:

Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.


Average Rating:

4,5 rating based on 24.192 ratings (all editions)

ISBN-10: 9734680714
ISBN-13: 9789734680719
Goodreads: 52234636

Author(s): Publisher: Polirom
Published: 3//2020

Germania anilor ’30. Trei foşti camarazi de arme îşi cîştigă existenţa pe zi ce trece tot mai precară vînzînd maşini de ocazie şi lucrînd în atelierul de reparaţii auto pe care l-au pus pe picioare împreună. Trupe înarmate de soldaţi mărşăluiesc cu mîndrie pe străzi. Nesiguranţa, sărăcia şi violenţa domnesc pretutindeni. Pentru cei trei, prietenia este singurul refugiu în faţa haosului din jur. Cel mai tînăr dintre ei se îndrăgosteşte de o femeie misterioasă, Patrice Hollmann, care se alătură curînd micului lor grup, iar pînă la urmă prietenia le este pusă la încercare în feluri greu de imaginat. Scris cu aceeaşi simplitate şi francheţe copleşitoare ce au făcut din Pe frontul de vest nimic nou un roman clasic, Trei camarazi (1937) portretizează măreţia spiritului uman, ilustrată de personaje silite permanent să găsească resurse interioare pentru a supravieţui într-o lume pe care trebuie s-o înfrunte. Romanul a fost adaptat pentru marele ecran la un an după apariţie de regizorul american Frank Borzage, cu Robert Taylor, Franchot Tone şi Robert Young în rolurile principale, scenariul fiind semnat de F. Scott Fitzgerald.
 


Fragmentul zilei – 14 aprilie 2020: Trei camarazi – Erich Maria Remarque

«
»

Spune-ți părerea:

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

 
%d blogeri au apreciat: