"Un cititor trăieşte o mie de vieţi înainte de a muri. Omul care nu citeşte trăieşte doar o singură viaţă." – George R.R. Martin

Fragmentul zilei – 18 mai 2020: Regina Sudului – Arturo Perez-Reverte

Sorbi din nou. De două ori. Pe cât se pare, amintirile îi făceau sete. De fapt, spuse el, nimeni n‑a intenţionat vreodată în mod expres să‑l vâneze pe Santiago Fisterra. Nimeni. Cañabota şi cei pentru care lucra voiau doar o momeală; pe cineva care să distragă atenţia în timp ce adevărata încărcătură se preda în altă parte. Aceasta era practica obişnuită: i s‑a întâmplat galicianului la fel de bine cum i se putea întâmpla altuia. Chestiune de ghinion. Nu era dintre cei care vorbeau dacă erau prinşi. În plus, era din afară, umbla cum avea el chef şi nu avea prieteni sau simpatii prin zonă… Mai cu seamă, acelui gardian îi căşunase pe el. Aşa încât i‑au pus‑o în cârcă lui.

 – Şi ei.

Făcu încă o dată scaunul să scârţâie în timp ce se uita spre scara terasei ca şi când Teresa Mendoza era pe punctul de a‑şi face apariţia. Un moment de tăcere. Pipăi din nou paharul. Apoi îşi potrivi ochelarii şi spuse: din păcate. Tăcu din nou. Încă o înghiţitură. Din păcate, nimeni nu‑şi putea imagina că Mexicana avea să ajungă până unde a ajuns.

 – Dar insist pe ideea că eu n‑am avut nici o legătură. Dovada e… La naiba. Am spus‑o deja.

 – Că sunteţi încă în viaţă.

 – Da; mă privea sfidător. Asta demonstrează buna mea credinţă.

 – Şi ce s‑a întâmplat cu ei după aceea?… Cu Cañabota şi cu sergentul Velasco.

Sfidarea a durat trei secunde. Se replie. Ştii la fel de bine ca mine, spuneau ochii lui, neîncrezători. Oricine a citit ziarele ştie. Dar, dacă crezi că eu sunt cel care‑o să‑ţi explice, atunci mai gândeşte‑te.

 – Despre asta nu ştiu nimic.

Făcu gestul de a‑şi închide buzele cu un fermoar, adoptând o expresie răutăcioasă şi satisfăcută: aceea a omului care rezistă în poziţie verticală mai mult decât alţii pe care i‑a cunoscut. Am cerut cafea pentru mine şi încă un lichior ciocolatiu pentru el. Dinspre oraş şi dinspre port răzbăteau sunetele amortizate de distanţă. Un automobil urca pe şosea pe sub terasă, cu mult zgomot de la ţeava de eşapament, îndreptându‑se spre înaltul Stâncii. Mi s‑a părut că zăresc o femeie blondă, la volan, şi un bărbat cu veston de marinar.

 – În orice caz, continuă Eddie Álvarez după ce se mai gândi un timp, toate astea au fost mai târziu, când lucrurile s‑au schimbat şi ea a avut ocazia să‑şi plătească poliţele… Şi, auziţi, sunt sigur că, atunci când a ieşit de la El Puerto de Santa María, ce avea dânsa în cap era să dispară din lume. Cred că niciodată n‑a fost ambiţioasă, nici visătoare… Fac prinsoare că nici măcar nu era răzbunătoare. Se mărginea să rămână în viaţă şi nimic mai mult. Ce se‑ntâmplă este că, uneori, soarta îţi joacă atâtea renghiuri, încât până la urmă devii mai puternic.

Un grup de gibraltarieni ocupă o masă învecinată. Eddie Álvarez îi cunoştea şi se duse să‑i salute. Asta mi‑a dat ocazia să‑l studiez de la distanţă: felul lui slugarnic de a zâmbi, de a da mâna, de a asculta ca cineva care nu spune chiar tot ce are de zis, ori felul de a se purta. Un supravieţuitor, am confirmat. Soiul acela de ticălos care supravieţuieşte, îl descrisese un alt Eddie, în acest caz cu numele de familie Campallo, tot din Gibraltar, vechi prieten de‑al meu şi editor al săptămânalului local Vox. Nici coaie ca să trădeze n‑avea băietanul nostru, mi‑a spus Campello când am întrebat care era relaţia avocatului cu Teresa Mendoza. La Punta Castor au fost Cañabota şi gardianul. Álvarez s‑a limitat să rămână cu banii galicianului. Însă femeii ăsteia de bani îi păsa o laie. Drept dovadă, mai târziu l‑a iertat pe individ şi l‑a pus să lucreze din nou pentru ea.

 – Şi fiţi atent – Eddie Álvarez se întorcea la masa noastră. Aş zice că Mexicana continuă să nu fie răzbunătoare. La ea e mai degrabă… Nu ştiu. Eventual o chestiune practică, înţelegeţi?…  În lumea ei nu se lasă lucruri nelămurite.

Atunci mi‑a povestit ceva curios. Când au băgat‑o la El Puerto, a spus el, m‑am dus la casa pe care o aveau ea şi galicianul la Palmones, ca să lichidez totul şi s‑o închid. Şi ştiţi ce? Ea ieşise pe mare ca de atâtea alte ori, neştiind că de data asta era ultima. Totuşi, avea ordonat totul în sertare, fiecare lucru la locul lui. Chiar şi în dulapuri, lucrurile erau ca pentru inspecţie.

 – Mai degrabă decât calcul înverşunat, ambiţie sau sentimentul răzbunării – Eddie Álvarez încuviinţa din cap, privindu‑mă de parcă sertarele şi dulapurile ar fi explicat totul –, eu cred că Tereza Medoza a avut întotdeauna un simţ al simetriei.

Termină de măturat pasarela din lemn, îşi umplu o jumătate de pahar cu tequila şi cealaltă jumătate cu suc de portocale, şi se duse să fumeze o ţigară în capăt, desculţă, cu tălpile îngropate în nisipul cald. Soarele era încă jos, iar razele lui oblice umpleau plaja de umbre la fiecare urmă de pas, făcând‑o să semene cu un peisaj lunar. Între local şi plajă totul era curat şi ordonat, aşteptându‑i pe vilegiaturiştii care urmau să înceapă a sosi în toiul dimineţii: câte două şezlonguri sub fiecare  umbrelă, aliniate cu grijă de Teresa, cu salteluţele lor în dungi albe şi albastre bine scuturate şi puse la locul lor. Era linişte, marea era calmă, la mal apa era silenţioasă, iar soarele care se ridica pe cer reverbera strălucitor, portocaliu şi metalic, printre siluetele în contralumină ale puţinilor trecători: pensionari la plimbarea de dimineaţă, o pereche de tineri cu un câine, un bărbat solitar care privea marea lângă o undiţă înfiptă în nisip. Iar la capătul plajei şi al luminii, Marbella, printre pini, palmieri şi magnolii, cu acoperişurile vilelor şi cu turnurile sale din ciment şi sticlă alungindu‑se în ceaţa uşoară şi aurită, spre est.

Regina Sudului

Cartea Regina Sudului poate fi cumpărată de la:

Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.


Average Rating:

3,9 rating based on 11.601 ratings (all editions)

ISBN-10:
ISBN-13: 9789734666898
Goodreads: 38751950

Author(s): Publisher: Polirom
Published: 4//2017

Regina Sudului e povestea unei femei care, pornind din Mexic si începând de la zero, reușește să clădească un imperiu clandestin ce va transforma Strâmtoarea Gibraltar în principala poartă de intrare a cocainei spre Mediterană. Autorul urmărește, pe de o parte, destinul Teresei Mendoza, desăvârșirea și ascensiunea ei și, pe de altă parte, traseul naratorului anonim (romancier, reconvertit la jurnalism, alter ego al lui Arturo Pérez-Reverte însuși), care elaborează biografia protagonistei „pe teren”, stând de vorbă cu cei ce au cunoscut-o, au iubit-o sau au urât-o. Dintre numeroasele și savuroasele pasaje de intertextualitate remarcăm titlurile celor șaptesprezece capitole ale cărții, provenind din tot atîtea „narcomelodii” (narcocorridos) în care sunt cântate faptele de vitejie ale traficanților de droguri mexicani.
 


Fragmentul zilei – 18 mai 2020: Regina Sudului – Arturo Perez-Reverte

«
»

Spune-ți părerea:

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

 
%d blogeri au apreciat: