/* */
"Un cititor trăieşte o mie de vieţi înainte de a muri. Omul care nu citeşte trăieşte doar o singură viaţă." – George R.R. Martin

Fragmentul zilei – 20 mai 2018: Un simplu geniu – David Baldacci

Cinci minute mai târziu, Alicia și Sean se îndreptau spre o casă cu șindrilă, cu acoperiș din lemn de cedru și cu o verandă mare la intrare. El o urmă înăuntru într-un birou ticsit cu cărți. În mijlocul încăperii se afla un birou cu un computer cu ecran plat. Îi arătă cu degetul un fotoliu din piele roasă, iar ea se așeză pe scaunul din spatele mesei de scris.

El privi cu interes cum ea își puse piciorul drept pe masă și își trase în sus manșeta de la pantaloni. Atunci, Sean putu să vadă că femeia avea un picior din metal. Ea îl privi.

– Sunt sigură că Emily Post ar spune că nu e bine că îți arăt piciorul meu din metal, mai ales că ești un străin, dar nu-mi pasă. Și cu toată tehnologia, doare foarte tare.

– Cum s-a întâmplat? întrebă Sean în timp ce ea înghițea trei calmante cu un pahar cu apă. Îmi pare rău, nu cred că vrei să vorbești despre asta, adăugă el repede.

– Nu-mi place să-mi pierd timpul sau să fiu nepoliticoasă. Sunt matematician, dar lingvistă din pasiune. Tatăl meu a lucrat în diplomație și am călătorit mult în Orientul Mijlociu când eram mică. Așa că vorbesc araba, farsi și alte dialecte pe care guvernul le-a condamnat de mult. Acum patru ani, am lucrat ca interpretă din partea Statelor Unite în Irak. Totul era în regulă, până când într-o zi, mergând într-un Humvee, o bombă ne-a explodat în față. Mi-am recăpătat cunoștința o săptămână mai târziu, în Germania, ca să aflu că mi-am pierdut șapte zile din viață și o mare parte din piciorul drept. Numai doi oameni au supraviețuit exploziei, eu și un alt bărbat care m-a tras afară din mașină. Oricum, țara mea m-a recompensat oferindu-mi acest echipament, spuse ea și bătu cu mâna piciorul din metal.

– Îmi pare rău, spuse Sean.

Îi admira detașarea cu care putea vorbi despre un lucru atât de trist.

Alicia se lăsă pe spate în scaunul său și îl studie cu atenție pe Sean.

– Tot nu am nici cea mai vagă idee de ce te-au chemat aici.

– Pentru că e vorba de o moarte misterioasă și pentru că eu sunt detectiv.

– Asta înțeleg. Doar că au mișunat atâția polițiști pe aici, încât până și Jack Spintecătorul ar fi tremurat de fiică. Iar ei lucrează pentru guvern, tu ești la privat.

– Ce înseamnă asta mai exact?

– Adică ei nu te pot controla, nu-i așa?

– Nu știu, oare pot?

Ea nu-i răspunse.

– Parcă aveai multe lucruri să-mi spui.

– Tocmai ți-am spus unul dintre ele.

– În regulă, dar cine sunt ei? Adică patronii lui Babbage Town? Nimeni de aici nu pare nerăbdător să-mi spună. Unii nici măcar nu știu. Amândouă variantele mi se par incredibile.

– Aici nu pot să te ajut.

– FBI-ul a vorbit cu tine?

– Da, un bărbat pe nume Michael Ventris. Fără umor, dar eficient.

– În regulă, bine că mi-ai spus. Ce părere ai despre Champ Pollion? Lăsă-mă să ghicesc, a fost primul din clasa lui de la MIT.

– Nu, chiar a fost al doilea la Institutul Indian de Tehnologie, o școală pe care toți o consideră mai mult decât prestigioasă.

– Și el pare nerăbdător să afle ce i s-a întâmplat lui Monk.

– E om de știință. Ce poate ști el despre morți violente și investigații? Eu am văzut suficient sânge în Irak pentru o mie de ani, și totuși m-a tulburat foarte mult moartea lui Monk. Cel puțin, în Irak știai cine te pândește să te omoare. Aici nu știi.

– Deci crezi că Monk a fost omorât?

– Nu știu. Tocmai asta e neliniștitor.

– A fost găsit pe teritoriul CIA-aului?

– Da. Dar crezi că dacă CIA-ul ar fi avut vreo legătură cu moartea lui, i-ar fi lăsat corpul acolo? Adică, ar fi putut să-l arunce pe undeva

– Care este rolul tău în Babbage Town? Nu cred că ești o simplă funcționară.

– Cum ți-ai dat seama de asta?

– Casa ta e mai mare decât celelalte.

– Conduc un departament. Champ locuiește peste drum, lângă Baraca numărul 1.

– Ce se întâmplă acolo?

– Acolo e departamentul meu, de fapt. Champ conduce Numărul 2, lângă Numărul 1.

– Așadar, nu vrei să-mi spui cu ce te ocupi.

– Nu e nimic interesant. Lucrăm cu numere foarte mari sau, ce! puțin, încercăm. Vânăm ceva ce mulți oameni din domeniu nu cred că există. O scurtătură matematică.

Sean o privi sceptic.

– Ce înseamnă asta? Atunci cum se justifică gărzile și tot armamentul?

– Se justifică, pentru că, dacă găsim ce căutăm, o să revoluționăm lumea. Și nu suntem singuri. Îi avem de partea noastră pe cei de la Microsoft, NSA, Stanford University, Oxford și țări precum Franța, Japonia, China, India, Rusia sunt toate implicate în activități similare. Chiar și ceva organizații.

– Nu sunt sigur că aș vrea să fiu în competiție cu NSA.

– Poate din această cauză avem nevoie de gardă. Ca să ne protejeze de ei.

– Să înțeleg că tot Babbage Town este implicat în așa ceva?

– Nu, eu vorbeam despre mine și de mica mea operațiune din Baraca numărul 1. Și, sincer, mă simt de parcă aș fi sora vitregă a lui Champ. E clar că munca mea e doar un plan de acoperire pentru posibilele eșecuri ale lui. Totuși, răsplata ar putea fi imensă.

– Ca să revoluționezi lumea? spuse Sean, repetându-i vorbele.

Ce te referi?

Unele invenții, bunăoară, becul sau antibioticele, au ajutat omenirea. Alte invenții, cum ar fi armele nucleare, pot să distrugă luși totuși, lumea le cumpără și alții le inventează.

– De ce mă simt oare ca Alice în Țara Minunilor?

– Nu trebuie să ne înțelegi lumea, domnule King. Trebuie doar să afli ce i s-a întâmplat lui Turing.

– Spune-mi Sean. Monk lucra în departamentul tău?

– Nu, în cel al lui Champ. Monk era fizician, nu matematician. Dar îl cunoșteam.

– Și?

– Și petreceam timpul cu el și cu Viggie, dar nu pot să spun că am ajuns să-l cunosc prea bine. Era tăcut, metodic și retras. Nu vorbea niciodată despre viața personală. Acum, haide, întreabă-mă lucrurile cele mai evidente. A avut Monk dușmani? S-a implicat în lucruri care i-ar fi putut provoca moartea?

Sean zâmbi.

– Dacă tot ai pus întrebările, aștept și răspunsurile.

– Nu am niciunul. Dacă lua droguri, fura sau avea vreun comportament sexual deviant care să-i fi provocat moartea, se ascundea destul de bine.

– Știai că a murit împușcat cu propriul pistol și că au fost găsite doar amprentele lui?

– Deci s-a sinucis?

– Nu știm încă. Spui că nu l-ai cunoscut atât de bine, dar ți s-a părut vreodată deprimat?

– Nu, nimic de genul acesta.

– Se purta frumos cu Viggie?

Chipul Aliciei se însenină.

– Era un tată foarte bun. Se juca în fiecare zi cu ea în curte și a învățat să cânte la chitară doar ca s-o poată acompania la pian.

– Deci ai petrecut suficient timp cu ei?

– Nu atât cu Monk, cât cu Viggie. Fiica pe care eu nu am avut-o.

– Și Monk a acceptat?

– El lucra foarte mult, nu că eu n-aș lucra. Dar aveam programe diferite, așa că se nimerea să pot să fiu liberă când el era la serviciu.

– Înțeleg. Și mama ei?

Alicia scutură din cap.

– Habar nu am. Nu am cunoscut-o.

Lui Sean îi veni brusc în minte o întrebare pe care ar fi vrut să i-o pună lui Rivest.

– A călătorit Monk pe undeva în ultimul timp?

– Nu, nu recent. Nu prea ai vacanță aici. Făcu o pauză. Dar cred că a fost în străinătate acum opt sau nouă luni.

Sean își ridică fruntea.

– Știi unde?

Ea făcu semn din cap că nu.

– Nu mi-a spus.

– Cum de știi că a ieșit din țară?

– Îmi amintesc că mi-a zis că are de gând să-și înnoiască pașaportul. Așa o să-ți dai seama unde a călătorit în străinătate. Văzându-i pașaportul.

“Care a ajuns în mâinile FBI-ului.”

– Cât timp a fost plecat?

– Aproape două săptămâni.

– Și cine a avut grijă de Viggie?

– Eu l-am ajutat. Și Babbage Town a angajat câțiva oameni să aibă grijă de ea.

– Și Viggie i-a acceptat pe acei străini pe lângă ea?

– Cred că Monk a vorbit cu ea. Dacă el i-a spus că e în regulă așa, probabil ea l-a crezut. Aveau o relație apropiată.

– Poți să te înțelegi cu Viggie?

– Câteodată. De ce?

– Pentru că voi avea nevoie de ajutorul tău când voi vorbi cu ea.

– Ce ar putea Viggie să știe?

– Ar putea să știe câte ceva.

– Dacă vorbește cu tine, s-ar putea să nu vorbească pe limba ta.

Sean zâmbi.

– Voi avea un lingvist de talie mondială cu mine.

Ea răspunse condescendent:

– Nu-ți pasă dacă Monk Turing s-a sinucis sau a fost omorât. Oricum vei fi plătit.

– Greșești. Chiar îmi doresc să fie prins asasinul, dacă e vorba de un omor.

– De ce?

– Teoretic, sunt detectiv particular. Practic, sunt polițist, iar polițiștii așa gândesc. De aceea facem ceea ce majoritatea oamenilor nu pot face. Ai spus că ai multe lucruri să-mi spui. Despre ce e vorba?

Ea se uită lung la el.

– Sunt foarte obosită și vreau să mă culc. Sunt sigură că poți găsi singur ușa.

Se ridică și urcă încet scările.

Sean încuie ușa după el. Dacă într-adevăr un criminal se afla în libertate, niciodată nu poți fi prea grijuliu.

În timp ce se îndrepta spre camera lui din conac, Sean nu se gândi decât la un singur lucru: “În ce naiba m-am băgat?”

 

Un Simplu Geniu


Cartea Un simplu geniu poate fi achiziționată de la:

 

«
»
%d blogeri au apreciat: